Participanții vor avea parte de concerte de colinde susținute de elevii din comună, dar și de corurile bisericilor din comună.
„Îi așteptăm pe cetățeni să ni se alăture în număr cât mai mare. Ne vor încânta cu colinde tradiționale Corul Bisericii Ortodoxe, Corul Bisericii Penticostale Filadelfia, Corul Bisericii Baptiste și coruri formate din grupuri de elevi de la Școala Gimnazială Dognecea. Împreună ne vom bucura de voie bună, un ceai sau un vin fiert, iar cei mici vor putea gusta turtă dulce și saloane”, a precizat primarul comunei Dognecea, Remus Rof.