La toate acestea se adaugă lucrările de refacere completă a sălii de sport, precum și dotările cu echipamente moderne a întregii școli, de care vor beneficia în egală măsură atât elevii, cât și profesorii acestora. Totodată, prin alocări de la bugetul local curtea școlii și spațiile adiacente au fost reabilitate, iar vechiul teren de sport a fost modernizat și dotat cu un covor sintetic.
„Școala copilăriei multora dintre noi își va relua activitatea într-o formă modernă și primitoare. O moștenire complicată, dar dusă cu determinare până la capăt. Mulțumesc colegilor din primărie, partenerilor și tuturor consilierilor locali, indiferent de culoarea politică (PSD, PNL, Uniunea Sârbilor, AUR și Partidul Verde), pentru sprijinul acordat. În mandatul meu de primar, lung sau mai scurt, nu voi tăia panglici. Mă voi bucura doar că îmi pot face meseria cu pasiune și respect față de cetățeni și bunul public. ”, a mărturisit primarul Adrian Torma.





