Alături de el, amanta sa care, din dragoste nețărmurită pentru acesta, a reușit să o „determine pe fiica sa în vârstă de 11 ani și pe nepoata sa (majoră), să asiste, să participe și ulterior să efectueze acte de natură sexuală. Inculpata a acceptat și uzând de autoritatea pe care o avea asupra celor două persoane vătămate le-a determinat să satisfacă cererile inculpatului, fiind exploatate sexual în beneficiul acestuia.”. Da, ați citit bine. Fetiță de 11 ani, obligată nu de o bagaboantă de pe drum, ci de propria-i mamă care, în schimbul unor gologani și a unor perversiuni de natură sexuală, a accept să-i satisfacă poftele Prințului Clisurii. Două minți bolnave? Aiurea! Și oamenii bolnavi își dau seama la un moment dat că ceva nu e normal cu ei, se duc la doctor și se tratează. Până și animalele au capacitatea de a discerne răul de bine întrebându-se în astfel de situații: „bă, frate, cum să fac, bă, una ca asta?”
Cum să-i spui, de exemplu, propriului tău copil când îl iei de la joacă: „lasă păpușile și vino cu mine la cabana lu’ nea Omer, că n-avem timp de pierdut.” Sau: „Vorbesc eu cu doamna să te învoiască mâine de la școală”? Și ce să înțeleagă aceea fetiță din „jocurile” alea cu femei despuiate și bărbați băloși după care curg bășinile? Că asta este viața pe care trebuie să o trăiască? Că poveștile cu Ilene Cosânzene și Feți Frumoși sunt doar pentru copiii proști și fără minte?
Și tu, Prinț al Clisurii, traficant de minori și de persoane, proxenet și ce ți-or mai găsi procurorii, cum ai putut să faci una ca asta? Să te joci cu sufletul unui copil nevinovat? Să intri cu bocancii în copilăria lui. Să-l iei din mână ca și cum i-ai fi zis: „hai, nu mai trândăvi, acum avem treabă treabă de oameni mari.” Nu te-ai gândit, măi, domnule prinț, la faptul că și tu la rândul tău aveai o nepoată? Sau acasă erai cel mai bun tătic și bunic din lume, iar acolo, la cabană, erai monstrul cu chip de prinț? Nu te-a durut sufletul, don Omer, să-i arunci păpușile acelei copile a cărei singură vină e că a avut parte de o mamă-amantă care ar fi făcut orice ca să-ți fie ție bine? Nu te-ai gândit că pentru toate astea vei plăti într-o bună zi? Nu ți-a fost frică de judecata cerească? A, tu nu ești dus la biserică, dar nici ateu nu ești. Tu ești bolnav și atât. Poate că e așa, caz în care locul tău nu este printre oamenii ăia care te alintau Prințul Clisurii, ci acolo unde te vor condamna judecătorii.
