Luni, la prânz, cei care au trecut pe la „Fântâna lui Oprea” și langoșeria de lângă Judecătoria din Caransebeș au fost surprinși să vadă zeci de tineri îmbrăcați în frumoasele costume populare de pe Valea Bistrei și Timișului, de-ai fi zis că veniseră la Alaiul Primăverii, tradiționala sărbătoare populară a portului, dansului și muzicii populare. Dar nu, acei tineri frumoși nu erau acolo pentru așa ceva, și nici măcar pentru „Serbările Cetății” ori „Ruga de la oraș”, ci să o întâmpine pe Ramona Vița, doamna cântecului popular din Banat.
Veniseră să-i ofere flori, să o aplaude, să o felicite, să-i ureze la cât mai multe realizări pe plan literar etc. etc. Probabil, un scenariu gândit cu mult timp înainte de care, cu siguranță, nu a fost străin Dan Mirea, managerul Centrului Județean de Cultură și Artă Caraș-Severin. Și la un semn, acei tineri frumoși, entuziasmați și mândri s-au dat în lături, creând un culoar viu lăsând să treacă Doamna cântecului popular bănățean care, în drumul ei spre Episcopie, acolo unde a fost lansat volumul de poezie, a împărțit zâmbete și mulțumiri în stânga și-n dreapta, în genul vedetelor de la Hollywood. De la boxele instalate jur-împrejur, imn de bucurie acompaniat de lăute, torogoate și trompete.

Ce primire, dom’le. Și ce apariție! De adevărat superstar, nu alta. Cred că până și Împărăteasa Sissi, în popasul ei spre Băi, ar fi fost invidioasă pentru o astfel de primire. Ce Ana Pacatiuș, Drăghiceasca, Stana Izbașa, Irimică, Luca Novac, Olanii, Budoiță, Ministeru’, Ciuciulică. Bine, și ei au meritele lor și s-au remarcat peste tot în țară și pe unde au umblat în lume, doar că ei, or că n-au avut acest talent or s-au mulțumit să trimită acasă la cei dragi o scrisoare, o vedere, o carte poștală, nu ca Ramona Vița.
Lansarea volumului „Cugetări în versuri” a avut loc în sala de festivități a Episcopiei, în fața unui public surprins de acest talent nebănuit al interpretei de muzică populară.
„Acest volum este o mărturisire în versuri despre viață, oameni, credință, iubire, pierdere și speranță care refuză să se stingă.
Scrise cu sinceritate și luciditate, cugetările adunate aici transformă realitatea, oricât de dură, într-o formă de alinare. Prin rimă și cuvânt, autoare își așază trăirile la hotarul dintre durere și luminăp, dintre singurătate și credință, invitând cititorul la reflecție și regăsire.

„Cugetări în versuri” este o carte pentru cei care simt, care caută sens, și care știe că uneori tăcerea vorbește ceș mai limpede.”, scrie pe coperta a IV-a a cărții.
Și iată una din creațiile din acest volum.
Adevăru’ adevărat
Adevăru’ adevărat
De-l spui tare răspicat
Ești hulit și criticat
Chiar peste picior luat
Dar în versuri dacă-l spui
Poți chiar să placi omului
Rima, fiind considerată
De oameni ca fiind drept artă
Realitatea ce-o trăiești,
Pe rime poți s-o îndulcești,
Însă ea la fel rămâne,
Rimai-i doar un fel de a spune.
Așa am ajuns și eu,
Să-mi spun adevărul meu,
Prin rime, poezioare,
Fie luate ca atare!
Ce va urma după această lansare de carte? Un spectacol grandios, extraordinar, în această seară, la Cinema Dacia, din Reșița, prilejuit de cei 35 de ani de activitate pusă în slujba cântecului popular bănățean. Invitați unu și unu, nume mari ale folclorului bănățean și nu doar. Pe viitor, nu ar fi exclus ca marea noastră artistă-interpretă, compozitoare și autoare de poezie să-i invite pe iubitorii de frumos la vernisajul expoziției sale de pictură căci, dacă nu ați știut, aflați acum că, pe lângă multe alte preocupări artistice, Ramona Vița pictează, dovadă tablourile expuse ieri la Episcopia Caransebeșului.
Și încă ceva, dacă tot și-a lansat volumul de debut, ar fi frumos, și recomandabil în același timp, ca autoarea să meargă joi seară, începând cu orele 18, la Cenaclul Literar Semenicul. Nu de alta, dar ar fi un bun prilej de a-și cunoaște noii colegi de breaslă, parte ei dând numele a ceea ce numim „Orașul cu poeți.”




