Mi-am întors privirea spre locul de unde se născuse exclamația. Un bătrân, leat cu Bumbești-Livezeni, Salva-Vișeu și alte obiective minunate ale societății socialiste multilateral dezvoltate, venit la cumpărături, cu un coș pe jumătate plin. Nicio angajată la casele de marcaj. Un tinerel cu cască la urechi, precum comentatorii sportivi încercă să-l convingă să-și scaneze și să-și plătească singur cumpărăturile. Că, mai devreme sau mai târziu, tot acolo se va ajunge. Vrem, nu vrem, vor dispărea și celebrele casierițe, împreună cu casele de marcaj cu tot, iar despre lucrătorul comercial se va vorbi tot mai puțin, până când, într-o bună zi va veni un nepot să te întrebe: „Bunule, ce e ăla lucrător comercial?”
Seniorul (ăștia de acum, care ne conduc carevasăzică, nu te mai lasă să le zici bătrâni, moșnegi, boșorogi cum se spunea odată, că nu e frumos să folosești astfel de vorbe) l-a privit lung, aproape furios: „Păi dacă eu vă fac vânzare, eu vă plătesc și tot eu fac ce mi-ai spus să fac (era evident că „scanarea” nu e un cuvânt cu care să fi copilărit și crescut), voi atunci pentru ce sunteți plătiți? Pentru ce veniți la lucru.”
Înainte ca spiritele să se încingă, seniorul (să fiu și eu în ton cu vremurile) a executat stânga-mprejur, a golit coșul cu cumpărături și a părăsit supermarketul cu un aer victorios, gen Ferran Torres după golul din finala Spania-Argentina. Își vărsase năduful pe simplii angajați puși să execute niște ordine precise ale patronului cel mare, strigându-le, în cel mai pur stil românesc: „Gata, m-ați pierdut de mușteriu, dar ascultați ce vă spun: O să vă vină și vouă rândul să fiți depășiți de AI și ce o mai fi pe atunci. ’Re-ați ai dracu’ cu tehnologia voastră cu tot!”
