Din aceeași reclamă de la 1923, aflăm că „cu experiență de mai mulți ani câștigată în străinătate și cu exactitatea cea mai perfectă(!) este preparat din cea mai curată rânză de vițel, cheagul lichid este garantat pentru tărie 1:10.000 adecă, un kgr. cheag pentru 10.000 kgr. lapte, cu preț favorabil și ieftin.”. Reclama, hazlie pentru cei care o citesc astăzi, avea, însă, un mesaj clar: cumpărați produse românești care sunt cele mai bune!
Cheagul, câți mai știu la ce e bun acesta? Unii nici măcar nu au auzit de așa ceva. Alții știu cu ce se mănâncă, dar ce folos dacă în bătătură nu ai nici vițică, nici căprița și nici oița adulată de nea Pătru Daea. Ai niște orătănii, și alea pe număratul degetelor de la o singură mână, doar că din „laptele de pasăre” nu ai cum să faci brânză. Sau poate ai și nu știm noi! În schimb, mâncăm brânză din lapte de soia sau brânză care nu știe cum arată laptele în realitate. Dar mai are vreo importanță. Cum? Sănătatea noastră? Fii serios, în fuga după îmbogățire cine are timp să se gândească la sănătatea noastră?
Lumea nu stă pe loc, evoluează, nu se mai poate întoarce la reclama cu cheagul fabricat la Caransebeș și atunci mâncăm ce găsim în galantare și ceea ce ni se servește pe unde ne ducem. Ce mai contează. Vorba lu’ Gogu care a văzut multe la viața lui: „mare brânză că în loc de cheag, am ajuns să folosim clorură de calciu. Da, clorură de calciu, aia pe care o aruncă drumarii iarnă pe drumuri…