Timp de două zile, 15-16 octombrie, locuitorii din Dalci, împreună cu goștii lor, vor petrece la Ruga satului, manifestare care aduce la un loc obiceiurile, tradiția, dar și cântecul, dansul și voia bună.
Distracția va fi întreținută de interpreți cunoscuți și apreciați, precum Maria Hurduzeu, în seara zilei de 15 octombrie, începând cu ora 19, și Nicolae Sporea, în 15 și 16 octombrie, de la aceeași oră. Acompaniamentul va fi asigurat de Formația Dani Vasi.
„Continuăm tradiția moștenită ca pe o zestre de mare preț și cu o valoare sentimentală inestimabilă pentru noi toți, invitând pe toți locuitori comunei să petreacă la ruga satului. Dincolo de faptul că e un motiv de bucurie, rugă ne dă prilejul să întâlnim rude, cunoscuți și prieteni dragi pe care nu i-am văzut de mult. Vor fi două zile de sărbătoare și voie bună”, mărturisește primarul comunei Turnu Ruieni, Cosmin Belci.
Organizatori: Primăria și Consiliul Local Turnu Ruieni.