În cursul dimineții, cu ocazia sărbătoririi hramului bisericii Adormirea Maicii Domnului din Moldova Nouă, a participat la Sfânta Liturghie alături de Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului.
În aceeași zi, parlamentarul cărășean a fost prezent și la sfințirea Crucii de la Vama Naidăș, o lucrare pentru care familia sa a si donat o parte din suma necesară.
„Este o bucurie și o împlinire sufletească că putem sprijini acțiunile bisericilor. Felicit pe toți cei implicați în reușita acestui proiect.”, a mărturisit senatorul Adrian Torma.