Probleme are, însă, la mansardă, cum se spune pe la noi. Acolo, sus, ceva nu funcționează și nu de azi, nu de ieri, ci de pe vremea defunctei Lady Di. Și nu o spun tabloidele, bârfitorii și frustrații de la Palatul Buckingham, ci chiar fiul său cel mic, Harry, într-o carte, gen „Amintiri din copilărie”, a lu’ Ion Creangă. E drept, în amintirile alea Charles nu vorbește de Ozana cea frumos curgătoare și limpede ca cristalul, de Smărăndița popii, de Zdob și Zdub ori de pupăza din tei, ci despre băietul său cel mic. Zice Harry la un moment dat, că lu’ tac-su, prinț pe vremea ai, îi plăcea să-l necăjească, mai ales după ce lua la bord două, trei păhărele cu Martini, băutura lui preferată, spunându-i amuzat: „Dragul meu, cine știe dacă sunt chiar tatăl tău adevărat? Poate că tatăl tău adevărat este în Broadmoor, băiete dragă! Râdea și râdea, deși era o glumă remarcabil de proastă, având în vedere zvonul care circula tocmai atunci că tatăl meu real era unul dintre foștii iubiți ai mamei.”
Copil, copil, dar pe Harry îl afectau prostiile astea spuse de tac-su. Fugea repede la grandmother, cu lacrimi în ochi: „Mamaie, mamaie, auzi ce zice tata, că pe mine m-o făcut mama Diana cu cu nenea ăla maiorul, care a învățat-o să călărească.” Furioasă, regina mamă, Dumnezeu s-o odihnească în pace, îl liniștea, strângându-l la pieptul său, spunându-i în același timp, Ducelui de Edinburgh: „Filipe, ridică-te, dom’le din fotoliul ăla și du-te și ia-i lu’ fi-tu sticla aia cu Martini, că iar a început să vorbească prostii.” Și mare dreptate avea biata regină: cum să-i spui, domnule, așa ceva copilului tău? Că tu în loc să ascunzi rușinea lu’ Diana, să-l ferești să audă așa ceva, tu îi bagi în cap că nu seamănă cu tine doar pentru că nimeni din neamul tău nu are părul roșcat? Ce mai contează, bro, că mai târziu, când nu mai avea în față sticla cu Martini recunoștea că a glumit? Îți dai seama că micul prinț a copilărit, s-a înălțat și mers la prima întâlnire cu teama ca nu cumva fata aia să-l fi întrebat: „Al cui copil ești tu, Harry?
Ei, și de aici tot tărăboiul care l-a făcut pe bietul Harry să renunțe și la Buckingham, și la bani, la titlurile nobiliare și să-și ia lumea în cap, mutându-se la socrii din America. „Rămâi, tătucă cu glumele tale proaste, că eu mă duc în lume cu Meghan a mea.”, i-ar fi zis acesta la plecare, oferindu-i o lecție de viață lu ăla bătrân și încornorat.
În concluzie, regii sunt și ei oameni!
