Cu acest prilej, deputatul PSD Silviu Hurduzeu îi îndeamnă pe suporteri să fie alături de rosso-neri la bine, și la la rău şi să privească cu optimism înainte pentru următorii ani.
„Anul acesta, echipa a reuşit performanţe bune în Liga a II-a, ceea ce ne oferă speranţă pentru viitor. Sper ca, peste doi ani, la centenar, din postura de preşedinte al Consiliului Judeţean Caraş – Severin, să pot sprijini acest club pe prima scenă fotbalistică a ţării. Consider că ar fi deopotrivă o formă de a spori coeziunea comunităţii noastre, dar şi un semn al progresului pe care ar trebui să-l înregistreze Caraşul în următorii ani.”, a declarat candidatul PSD la șefia CJ Caraș-Severin
Silviu Hurduzeu reamintește faptul că, în mandatul său de preşedinte al Consiliului Judeţean, a sprijinit financiar cea mai importantă echipă de fotbal din Caraş – Severin. Şi voi continua să fac asta dacă, pe 9 iunie, cărăşenii îmi vor acorda încrederea lor.
„Analizând investiţiile care sunt finanţate în acest moment de la nivelul Guvernul României şi importanţa mai mare acordată sportului, putem chiar spera la un nou stadion la Reşiţa în viitorul nu foarte îndepărtat. Dacă se poate la Timiş, se poate şi la noi. Important este să existe la nivel de judeţ voinţă în acest sens şi lideri care să ştie cum să pună problema la Bucureşti.”, este de părere Hurduzeu.
P. E.
După ce PSD-UL a sabotat financiar Reșița (parte din bani puteau ajunge și la club) acum se căciuleste la fotbaliști și suporteri !!!