Așa o făcut și Jorjel înainte de a purcede la drum. A trimis un porumbel la reședința de vară a domnitorului, una pe lângă Brașov: „Bre, nea Vlade, ce faci zilele astea? Nu vrei să mergi cu mine la Timișoara? Vino în campanie cu mine, să-mi faci câta reclamă electorală că pe matale te știu din cărțile alea de istorie, până și ăia mici, de la gimnaziu. Nu stăm mult, și nici nu trebuie să ții discurs. Am eu grijă ca să iasă totul bine, că dacă o să te vadă lumea lângă mine o să mă voteze, crezând că matale ori te-ai înscris în AUR ori mă susții, ceea ce e tot un drac. Că după aia dau o masă la un restaurant. Să nu te sperii, restaurantul e un fel de cârciumă din vremea matale. Dar mult mai mare și fără mojici, numai cu domni.” Fiind între prima și a doua domnie, adică fără obiectul muncii, Vlăduț a acceptat imediat propunerea, că tot nu călcase până atunci pământul din Țara Banatului.
Bine, Jorjelu ar fi vrut să cheme pe mai mulți la Timișoara, ca să-i fie alături. Ștefan, Domnul Moldovei, s-a scuzat că tocmai se pregătea de o luptă cu turcii, Mircea cel Bătrân ar fi venit, dar numai ce plecase la băi la Govora și nu putea să întrerupă ședințele de fizioterapie, iar Baba Novac și frații Buzești erau la un workshop pe teme de integrare europeană. Singurul disponibil, dar care l-a refuzat categoric, a fost Eminescu, care nu l-a uitat și nu l-a putut ierta pe Jorjelu pentru că n-a fost în stare să recite o strofă din Luceafărul la serbarea de sfârșit de an, din clasa a VIII-a.
La Timișoara s-a plimbat la braț cu domnitorul Țării Românești, au mâncat semințe de floarea-soarelui, plescavița și covrigi cu susan și au pornit pe corso, unde se strânseseră războinicii lu’ AUR. Acolo, în Piața Mare, unde Jorjelu și Vlăduț au improvizat o mică scenetă, în încercarea de a-l îmbuna pe Bădia Mihai: „Cum nu vii tu, Țepeș Doamne, ca punând mâna pe ei// Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei// Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni// Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni. Replica lui Vlăduț a fost genială, rostită mai ceva ca George Vraca: „Măi, nebunule, unde să vin, mă, tu nu vezi că sunt acilea, lângă tine?”
Finalul a fost apoteotic, Jorjelu l-a chemat lângă el pe domnitor cu îndemnul: „Vino Vlad Țepeș să facem o poză amândoi” , și ceilalți răzeși, pardon, auristi din Piața Operei au făcut la fel, convinși că în felul acesta vor intra în manualele de Istorie din ciclul gimnazial.
