Hurduzeu spune că cel mai important lucru în acest moment este că apa de ploaie nu se mai strecoară în Staționarul 2, acoperișul fiind reparat între timp.
„Este o lucrare contractată și realizată pe vremea fostei administrații, când director al SJUR era domnul Mircea Laza, între timp decedat.
Într-adevăr, ridică semne mari de întrebare ideea «spargerii» contractului în mai multe bucăți. Va exista o Comisie desemnată de la nivelul Consiliul Județean pentru a vedea exact prejudiciul de acolo. Evident că se va încerca recuperarea sa.
A fost nevoie de un contract suplimentar pentru încă 1.000 de metri pătrați de acoperiș cu o valoare totală de 595.000 de lei pentru că suprafața acoperită inițial era insuficientă. Nu știu dacă cei care au făcut caietul de sarcini au măsurat prost sau au gândit că lucrarea poate fi făcută și pe bucăți. Cert este că, în forma inițială, o bucată de acoperiș era efectiv lipsă.”, a ținut să precizeze președinte CJ.
În opinia sa, constructorul inițial trebuia să-i tragă de mânecă pe cei de la Spitalul Județean de Urgență și să le spună că suprafața care trebuie înlocuită e mai mare decât cea licitată.
„Așa cum am spus, nu fac vânătoare de vrăjitoare și nici nu vreau să pun ceva în cârca unei persoane care nu mai este printre noi, dar cred că e necesară această corectă informare a cărășenilor și a opiniei publice.”, a mai spus Silviu Hurduzeu.





