În orice oraș normal, în locul său ar fi trebuit imediat scos pe traseu un alt mijloc de transport, înmatriculat, cu oglindă retrovizoare, asigurarea și revizia tehnică la zi, cu volan pe stânga, autotaxare ș.a.m.d. Ăla de rezervă cum ar veni. În cazul de față nu s-a întâmplat așa, și nu pentru că Herculane nu ar fi un oraș normal, departe de mine gândul, ci pentru că în cea mai veche stațiune balneo-climaterică din lume și cea mai vestită din Europa, nu există decât un bus. Unul singur și ăla vai de mama lui.
De bun simț, reprezentanții primăriei și-au cerut scuze, scriind, cu mâna tremurândă, un mesaj către localnici și foștii oameni ai muncii, astăzi pensionari, veniți din toată țara la odihnă și tratament: „Stimați cetățeni, Vă informăm că, din cauza unei defecțiuni tehnice neprevăzute care împiedică utilizarea mijlocului de transport, serviciul de transport public este temporar suspendat până la remedierea situației.” Asta cu „defecțiunea tehnică neprevăzută” e totală. Cum ar veni, și fierul cât e de fier, tot cedează într-o zi: ori îl mâncă (!) rugina, ori se duce dracului vreo piesă care trebuie comandată în China. Și cum China nu este peste deal la Isverna…
De aici s-a iscat o adevărată polemică între susținătorii primarului Orza și simpatizanții ideilor futuriste ale lui Doru Coșei. Că unde s-a mai pomenit serviciu public cu doar un singur autobuz în dotare, și ăla vai de el? Că la numele și renumele stațiunii ar trebui să fie cel puțin două, iar dacă nu se poate și nu se poate, măcar un tractor artizanal, din seria Universal 650, tractând două remorci prevăzute cu bănci învelite cu preșuri, precum la nunțile de odinioară.
Pe de altă parte, vorba unuia de-al locului, la ce-ți trebuie dom’le autobuz? Ce, acu’ două mii de ani romanii veneau cu autobuzul la odihnă și tratament? Să fim serioși. E adevărat, ăia mai înstăriți călătoreau cu carele alea cu roți pătrate, dar plebea venea pe jos sute de kilometri dus-întors. Făcea mișcare și nu se mai plângea de lipsa condițiilor decente ca ăștia din ziua de astăzi. La urma-urmei, și reprezentanții primăriei au dreptate: „Bă, dacă aveți bani să veniți la băi, atunci aveți și pentru o cursă cu taxi din stația de la cârciuma lu’ Don Ghiță Orza la gară”





