15 49.0138 8.38624 arrow 0 bullet 1 4000 horizontal https://subiectiv.net 25 0 1
theme-sticky-logo-alt
Please assign a Header Menu.
https://subiectiv.net/wp-content/uploads/2020/09/HURDUZEU.jpg
Slider

Sigur, în rolurile lui Jean, Bérenger, Dudard și Daisy pot fi distribuiți oricare dintre „actorii“ vremurilor noastre. În acest context este interesant de văzut cine pierde și cine câștigă de pe urma jocului murdar care s-a făcut cu a doua nominalizare de premier a lui Ludovic Orban. Cine este în stare să ducă povara acestor vremuri extrem de tulburi și cine va pierde încrederea electoratului, când acesta va fi chemat la urne. Până atunci, însă, cu siguranță că „actorii“ acestui teatru absurd vor apela la tot felul de tertipuri pentru a nu pierde teren, unii, sau, după caz, să mai câștige ceva procente, alții.

Până mai acum câteva săptămâni, liberalii erau cei mai fericiți oameni de pe pământ: ajunseseră la guvernare, Ordonanțele de Urgență erau emise pe bandă rulantă, visau la anticipate și la alegeri pentru primari în două tururi și își frecau ferciți mâinile pentru că săriseră în sondaje cam pe unde se situaseră cândva pesediștii. Din punctul lor de vedere, lumea se împărțise în două: pe de-o parte Iohannis și Orban, și restul, pe de altă parte. În realitate, însă, lucrurile stăteau și stau cu totul altfel. Economia bate pasul pe loc, reformele mari despre care s-a tot vorbit înainte de preluarea Puterii nu se văd încă, continuăm să ne întindem mai mult decât ne este plapuma, statul clientelar a rămas același de pe vremea Vioricăi Dăncilă și a lui Liviu Dragnea, lupta cu marii corupți întârzie să apară. În schimb, liberalii au schimbat nepoții, nevestele și amantele ălora dinainte cu ale lor și au făcut legi pentru trotinetele electrice și stârpirea a zeci de mii de căprioare.

Colac peste pupăză, apare și povestea cu noul coronavirus: oameni în carantină, angajați trimiși acasă, granițe închise, un guvern și o conducere întreagă de partid autoplasată la izolator. După atâtea cheltuieli cu teribilul virus și cu o economie care va produce tot mai puțin, cu siguranță că nu se vor mai găsi bani pentru dublarea alocațiilor și creșterea pensiilor cu 40%. Toate aceste nerealizări vor fi contabilizate într-o bună zi de liberali. Oare PSD va câștiga de pe urma acestei „interpretări“ jenante a liberalilor, distribuiți în rolurile principale al piesei absurde de care vorbeam? Dacă aceste lucruri s-ar fi consumat după trei ani de guvernare liberală, poate că așa s-ar întâmpla.

În situația dată, e mult prea proaspătă amintirea guvernării Dăncilă ca electoratul să vină iarăși în număr mare lângă PSD, ca în 2016. PSD are electoratul său tradițional, conservator, chiar, și ar mai putea să adauge ceva procente la cele pe care le are acum, dar mai mult de atât, nu cred că este în stare. Atunci, cine va ieși câștigător? PMP și Pro România, cu siguranță că vor beneficia de slăbiciunile PNL, în primul rând prin discursurile lui Traian Băsescu și Victor Ponta, care au lipici la electorat. Dar procentele cele mai multe se vor aduna, cel mai probabil, în dreptul USR PLUS, formațiuni care, prin vocea lui Dan Barna și Dacian Cioloș, s-au distanțat de politica de vodevil a lui Ludovic Orban. Mai mult de atât, aceștia i-au acuzat pe liberali de neprofesionalism, incompetență și de blat cu pesediștii. În această situație, mai mult ca sigur că electoratul PNL se va gândi mult până se va hotărî pe cine să voteze la locale și parlamentare. Acest electorat, tânăr și încă „nealterat“ de consecințele provocate de „beția“ puterii va înclina balanța, schimbând radical configurația clasamentului politic actual, pe fondul rinoceritei de care se vor molipsi mulți dintre actualii decidenți politici.

Până și el a fost luat prin surprindere și a încercat să se opună, dar până la urmă a dat-o la pace, declarând că e un om de partid care înțelege să fie alături de PNL și de președintele acestuia. Vrăjeli ieftine, postate pe pagina sa de Facebook, iar comentariile internauților nu au întârziat să apară.

Fostul primar al Reșiței, Liviu Spătaru, un fin analist al fenomenului politic românesc, a dat tonul: „Fantastic! Din noaptea minții! PNL pierde guvernarea, cramponându-se de ideea tembelă a alegerilor anticipate! Și se întoarce, ineluctabil, la statutul unui partid de 20%!“ Un alt internaut, Ioan Bulucea, l-a completat cu remarca: „Cred ca 20% e cam mult!“, în timp ce Zaharia Pervescu este convins că: „PNL, conform doctrine, nu poate trece de 25%, iar guvern ar putea să facă numai în alianță. Ce s-a întâmplat azi mie frică că e speță de Curtea Marțială !!!” În timp ce Mircea Groza înclină spre varianta cu: „Președintele dorește să lucreze cu un premier care va gestiona criza. PSD-ul exclus. De ce? A aruncat pe piață mita electorală (pensii,salarii), adică 100 unități, iar în visterie 80 unități“, Pavel Juca a comentat astfel momentul: „Acest partid nu are coloană vertebrală. Nu va fi capabil să guverneze niciodată . Acest partid se potrivea vremurilor parodiate de Caragiale”. Silvia Pușcașu era de părere că: „Sunt niste iresponsabili, în momentele actuale , cu problemele care sunt în țară și in lume, este un razboi al nervilor, al isteriei și, nu în ultimul rând, al fricii. Ei in loc să gestioneze situația își împart funcții. Pai, ăstia sunt oameni normali la cap?“

P.S. Ne-am propus ca, periodic, să înserăm astfel de comentarii, atitudini și opinii postate pe Facebook.

Într-o ieșire televizată, acesta a fost cât se poate de categoric: „Alcoolul sanitar nu este bun, nu foloseşte la nimic. Spirtul medicinal nu este bun. Substanţele pe bază de alcool, dar speciale, pe bază de biocide sunt bune. Spirtul nu este biocid. Sunt bune şi substanţele pe bază de clor, dar nu clorhexidina pentru că s-a demostrat că nu este activă pe coronavirus. Este lucru cert în documentele oficiale ale OMS. Cele din bucătărie care au clor sunt foarte bune, numai că alea şi ard. Atunci, trebuie avută foarte mare grijă pentru că structura pielii mâinii este foarte importantă pentru viaţa de zi cu zi”, a spus acesta la Antena 3.

La fel de categoric s-a dovedit și când a venit vorba despre folosirea Vitaminei C, intravenos sau pilule, care a cam dispărut din farmacii de când s-a auzit că în China bolnavii s-au făcut bine în urma tratamentului cu această vitamină. „Este fals. fals cu majuscule. Omul nu face deficit de vitamine aşa, din senin. Cât timp o persoană mănâncă ce trebuie, nu face deficit de vitamine. Cei care fac deficit de vitamine, fac scorbut, ajung la doctor şi li se prescrie Vitamina C. Dar asta se întâmpla acum sute de ani, pe corăbii. Nu mai este cazul acum”, a concluzionat Adrian Streinu Cercel, citat de DCNews .

Îi sfătuim pe toți bărbații care și-au făcut provizii de spirt medicinal să nu dispere, pentru că acesta poate fi trecut prin miez de pâine, apoi băut cu încredere, câte un păhărel înainte de mâncare, așa cum o făceau până nu de mult o minoritate din județul Caraș-Severin. În felul acesta, uitați și de păcătosul de virus care face militărie cu noi zi de zi! Altfel spus, tot răul spre bine!

foto: www.viorelilisoi.ro

Dovadă este postarea de pe pagina de Facebook. Deși prins până peste cap cu problemele generate de păcătosul coronavirus, dom’ ministru și-a făcut timp să așterne câteva gânduri de 8 Martie: „Pentru mamă, care este îngerul păzitor al fiecărui copil, pentru iubita care este tămăduitorul sfânt al fiecărei zile, pentru bunică, truditorul bun și anonim al fiecărei familii, dar și pentru fiicele care sunt lumina și speranța viitorului“. Dar pentru că problemele de care spuneam nu i-au dat prea mult timp de creație literară, s-a scuzat că nu a găsit cele mai bune cuvinte pentru a-și exprima gratitudinea, mulțumirea, iertarea, aprecierea și respectul pentru toate femeile din lume. Norocul lui cu Facebook, care i-a amintit mesajul pe care îl transmitea femeilor acum șase ani pe când era primarul Caransebeșului și nici nu visa să ajungă unde a ajuns. „Unei femei nu trebuie să-i sculptezi chipul în piatră. Este suficient să o vezi frumoasă precum un poem, îi ajunge să o simți mai elegantă decât destinul. Femeia se mulțumește să îi pictezi visele în fiecare zi și să îi fii mereu aproape. Pentru toată înțelegerea, îngăduința, munca, dragostea, jertfa, iertarea și bunăvoirea ei, un sincer LA MULȚI ȘI FERICIȚI ANI! Cu plecăciune în fața Zânei bune din fiecare femeie“. Ce ziceți? Frumos, nu-i așa? Îl vedeți în stare pe Chițu să scrie atât de duios cum o face Marcel Vela cu metafore, epitete și alte figuri de stil? Sau pe ministrul Sănătății? Să fim serioși, despre ce vorbim? Marcel Vela le dă clasă și la capitolul artistic, nu numai la management. Poate doar Ludovic Orban ar putea să-l concureze cu mandolina lui, dar nici asta nu este sigur. Cel puțin așa se vede dinafară.

La grosimea epidermei cu care au fost înzestrați, este greu de crezut că se vor îmbolnăvi doar în urma unei strângeri de mână sau al unui sărut pe obrazul bucălat. Pentru mulți, coronavirusul este un excelent agent electoral. Se agață de el cu disperare, să-și atingă interesele și nicidecum din motive de dragoste nețărmurită față de țară și popor. Iar ce le-a ars cel mai mult buza de la începutul anului au fost alegerile anticipate. După Motivarea Curții Constituționale, la sesizarea PSD, ele par, însă, tot mai îndepărtate. Liberalii, în frunte cu președintele Iohannis, agent electoral la rândul său pentru PNL, se vor mai zbate o perioadă, după care se vor împăca cu gândul că au încercat, dar dacă n-a fost să fie… Povestea cu alegerile nu se oprește aici. Vorbim despre alegerile locale pentru primiari, președinți de consilii județene și consilieri, și nicidecum despre cele parlamentare. La o primă vedere, totul ar fi în grafic, dacă nu ar exista această isterie generată de COVID 19. Am citit o informație cum că, nemții se gândesc să suspende sărbătoarea berii din acest an. Și aceasta nu este programată peste o lună-două, ci tocmai în octombrie, peste mai bine de jumătate de an. Dacă au luat în calcul o astfel de posibilitate, este clar că știu ei ce știu. La rigoarea nemțească, nu cred că i-a luat gura pe dinainte. La noi, vârful manifestării acestui virus se estimează să fie peste două luni și ceva. Adică, exact în campania electorală. Dacă nemții se gândesc de pe acum să anuleze sau să suspende Oktoberfest, ce motive am avea să credem că nu s-ar întâmpla la fel și cu alegerile noastre?

Nu faptul că le-a închis ne surprinde, ci modul pompieristic în care lucrează ex-premierul Ludovic Orban, cel care luni la prânz declara una, iar seara, la oră de maximă audiență, anunța măsurile drastice luate pentru a ne proteja copiii de coronavirus.

În primă fază, stăpân pe vorbele sale, Orban mărturisea: „Măsura este în analiză, nu este o măsură care poate fi luată ușor, pentru că am să vă spun un lucru: o masură de inchidere a școlilor perturbă procesul educațional și lipsește copiii, elevii, de posibilitatea de a primi toate informațiile, cunoștințele necesare și de a crea un gol în ceea ce privește derularea serviciului educațional”.

Declarație făcută cu responsabilitate de politician aflat la guvernare, mai ales când se întreba: „Ce fac copiii care nu se mai duc la școală? Rămân acasă. Pot să stea ei sub supraveghere? Există în fiecare familie un bunic sau o bunică sau un membru al familiei, mama sau tata care nu lucrează?“

Da, domnule, așa trebuie să cumpănească lucrurile un ex și viitor premier al României care pe nedrept a fost luat la mișto de Traian Băsescu. Din inteligența sa nativă ieri, la prânz, a rezultat o capodoperă de declaratie: „Copiii nu pot fi lăsați fără supraveghere, pentru că altfel dacă nu îi mai ducem la școală și îi lăsăm acasă fără supraveghere s-ar putea să fie cu un grad de expunere mai mare la riscuri de contaminare decât dacă se duc la școală într-un cadru organizat, aflat sub o supraveghere a cadrelor didactice”. 

Vestea cu închiderea școlii a venit spre seară, dupa „o analiza extrem de serioasă“. Atât de serioasă, încât Șică Mandolină a avut nevoie doar de trei ore să ia o decizie, cu precizarea că în acest interval de timp România nu s-a confruntat cu o creștere spectaculoasă de noi cazuri cu coronavirus. Dar ce contează!

În aceste condiții, de măsuri excepționale, de parcă am fi în prag de război, ne întrebăm, joi va mai avea loc investirea Guvernului Cîțu? Nu de alta, dar se aude că bucătăreasa de la Guvern a fost depistată pozitiv, iar pe cale de consecință, miniștrii, parte din ei, au transmit, deja, virusul în parlament. Prin urmare, nu credeți că ar trebui să nu-i mai lăsăm pe parlamentari să se întoarcă acasă, să-i băgăm în carantină, să-i izolăm câteva săptămâni? Așa, preventiv!

Ce bine ar fi dacă s-ar întâmpla asta, ce liniște am avea în țară!

În alte părți ale planetei, de aici și până la scandal, cu păruieli și bătăi în toată regula, nu a fost decât un pas. Așa s-a întâmplat în Australia, la un supermarket de lângă Sidney, unde, potrivit NBC Nevs, citat de Digi 24, o femeie a fost bătută de alte două pentru câteva suluri de hârtie igienică. Aceasta, după ce marile lanțuri de magazine din Australia au limitat la un singur bax de persoană vânzarea hârtiei igienice. În supermarketul în care a avut loc încăierarea, există o adevărată criză, dovadă că limita maxima este de doar un pachet pentru fiecare persoană, iar de aici tot tărăboiul. În România de dinainte ’90, hârtia igienică se găsea la fel de greu ca și carnea, laptele, zahărul, uleiul și alte produse alimentare, dar oamenii nu se băteau pentru ea, pentru că aveau ca alternativă ziarul Scînteia, cu potretele iubiților conducători, care era bun și de împachetat slănina, dar și de folosit la closetul din fundul grădinii.

Una din care vor lipsi copy paste-urile cu comunicatele despre starea vremii, știrile despre hoții de buzunare și babe violate ori articole în care politicienii apar mai deștepți și mai capabili decât sunt în realitate.

Subiectiv se dorește o publicație în care veți găsi comentarii politice, analize economice, dar și din administrație, interviuri și opinii referitoare la un spectru larg de probleme din județul Caraș-Severin, dar nu numai.

Ne vom strădui să fim prezenți acolo unde sunt punctele fierbinți ale momentului și să ne aplecăm nepărtinitor asupra acelor lucruri ne urâțesc existența și ne revoltă. Dorința noastră este de a scoate la iveală ceea ce se ascunde în spatele ușilor închise, pentru a fi mereu informați cu faptele celor care ne conduc vremelnic.

Vă așteptăm lângă noi, cu aceeași dorință de a ne susține eforturile în aflarea adevărului.

PSD nu a avut niciodată ocazia să vadă cum e să conduci primăria de pe scaunul pe care au stat de-a lungul anilor Ioan Mura și Marcel Vela. Anul acesta ar fi o foarte bună oportunitate pentru social-democrați să-i bată pe oamenii lui Vela, în condițiile în care actualul primar, Felix Borcean, încă liberal, a devenit indizerabil pentru urmașii Brătienilor de pe malurile Timișului și Sebeșului.

După sondajele PSD-ului, dar și ale altor partide, potențialul candidat liberal, Andra Pleșa, stă nu prost, ci foarte prost în preferințele localnicilor, cu cel mult 4 procente. Lucru explicabil, ținând seama de tinerețea sa, de lipsa de experiență în politică, să nu mai vorbim de administrație, în condițiile în care nu a condus în viața ei nici măcar o echipă de muncitori. Unde mai pui invidia și frustrările unora, determinate de faptul că locul femeii în ziua de astăzi este la cratiță și nu în politică sau în viața publică. Este adevărat, Andra Pleșa, care conduce Organizația Tineretului Liberal din Caransebeș, are două atuuri: provine dintr-o familie înstărită, cu afaceri, drept pentru care nu ar pierde oricum vremea în bucătărie, și are lângă ea un mentor de calibru, Marcel Vela, președintele PNL Caraș-Severin și ministru de Interne. Dacă ar fi să împrumut un termen din comunicatele ANI, există chiar o incompatibilitate între cei doi, dar cum în politica de târg așa ceva nu se pune, mă abțin de la alt comentariu ce ar putea fi interpretat ca răutăciios.

Nu știu cine o învață, însă este cert că joacă tare, pregătind pas cu pas, dar și cu investiții serioase, terenul pentru alegerile din vară. Organizează evenimente, face acte de caritate, apare în presă, pe Facebook. În iarnă, de Crăciun, de pildă, a împărțit daruri în stânga și-n dreapta, având grijă ca faptele sale bune să fie cunoscute de toți gugulanii. Mai mult, a adus la Caransebeș, în concert, Gașca Zurli, o trupă în vogă al cărui preț este unul pe măsură, dar, repet, banii sunt cea de pe urmă grijă a domnișoarei candidat. De 1 Martie i-a convocat pe tinerii liberali în stradă, unde au împărțit mărțișoare și au umplut Facebook-ul cu poze de la acțiune. De 8 Martie, la fel, deși știm că de această sărbătoare bărbații oferă mici atenții, nicidecum femeile. La Andra Pleșa a fost invers. Buchete și aranjamente de flori, cât mai galbene la petală, cu dedicația: „8 Martie… La mulți ani, femeie minunată!“ Semnat: Andra Pleșa. Sunt curios dacă astăzi, de sărbătoarea, cu cruce roșie în calendar, a celor 40 de mucenici din Sevastia, va ieși cu damigeana de țuică în centru. Că așa ar fi frumos, să se țină până la capăt de tradițiile populare, dacă tot s-a apucat de-o treabă atât de serioasă, așa cum sunt alegerile.

A, era să uit, pentru cei care nu sunt familiarizați cu politica gugulană, Andra Pleșa nu este candidatul bătut în cuie liberalilor la Primăria Caransebeș. Mai sunt vreo doi-trei, dar care nu prea contează când vine vorba de promovare în spațiul public căci, deh, nu toți suntem născuți sub semnul aceleiași zodii norocoase. Pentru o aparentă stare de fair-play, PNL a comandat un sondaj pentru a vedea care candidat este cel mai bine clasat în opțiunile de vot ale localnicilor. Sondajul acesta, destul de costisitor, suportat de buzunarele candidaților, se tot lungește – unii spun că se repetă pentru că nu ar ieși ordinea care trebuie – și ține suspansul la cote ridicate.

Dar ce ar fi ca după acțiunile astea de 1 și 8 Martie să se anunțe rezultatele? Ce să fie? ar fi ceva firesc într-o Românie normală în care am ajuns să trăim!