În principal, este vorba de timpii de așteptarea la schimbarea culorii semafoarelor.
„Gata cu liniuțele, viteză excesivă și alte nebunii. Pe primul loc pentru noi au fost tramvaiele, pietonii și, la final, autoturismele! Noi stăm frumos, în mașină, la climă, avem un confort mult mai mare față de pietoni, care sunt de 6 ori mai mulți decât mașinile și care circulă și prin ploaie. Prin urmare, ei sunt cei care vor avea prioritate, la ei ne-am gândit atunci când acest proiect a fost conceput.”, este de părere Daniel Călin, directorul Direcției de Întreținere și Reparații, Iluminat public și Deszăpezire din cadrul Primăriei Reșița.
Călin a mai spus că tramvaiul este cel care va comanda acestor aparate, acum pornite doar cu o anumită temporizare (30/45sec) și a căror situație va rămâne exact așa până când vor circula prin tot orașul, de la un capăt la altul, iar asta se va întâmpla în maximum o lună, începând de acum.
În vederea diminuării numărului mare de accidente soldate cu accidentarea participanților la trafic, Daniel Călin spune că se va lua în calcul și restricționarea vitezei la 30 de km/h pe Bulevardul Republicii.