Autostrada este un fel de regina drumurilor obișnuite, cele cu două benzi de circulație. Vă dați seama ce înseamnă asta? În Caraș-Severin drumurile sunt făcute praf, gropile ne paradesc mașinile, unele au și uitat cum arată asfaltul, iar noi vom avea autostradă. Ca nemții, ca ungurii, ca albanezii. Ca ăia din lumea civilizată. Cum de unde știu? Din Programul de guvernare al PNL 2021-2024, „Dezvoltăm România.“ Asta înseamnă să ai ministru, secretari și subsecretari de stat, tot felul de angajați în guvern. Dacă PSD nu a avut, și noi am stat la coada vacii, pardon, a statisticilor, clasamentelor, a priorităților. De acum, se termină cu chestii de astea. Programul de guvernare al PNL ne promite și ne asigură de tot ce avem nevoie. De altfel, Marcel Vela a și anunțat că s-a dat OK la studiul de fezabilitate, la proiectul tehnic și alte alte mărunțișuri de acest fel. Dacă vom avea o iarnă blândă și un constructor cu poftă de lucru, ne putem apuca de lucru.
Pe unde va trece autostrada? Pe drum, pe unde să treacă? Că doar nu prin aer, suspendată ca în China. Am vrea noi, dar nici chiar așa. Urmând linia Drumului European 70, după cum explică ministrul Vela. De la Lugoj și până la Caransebeș, mai e cum mai e. Pe la Zlagna, Cârpa, pardon, Valea Timișului, Vălișoara, Ilova. Problemele încep la Rusca Teregova, pe unde crede ministrul că va ajunge. Sigur nu se știe pe unde va trece. Sunt doar supoziții. Poate prin grădina Jupânului Ion, zis și Bandeal, ori prin cea a lui Felix Borcean, cea cu pruni și meri. Pe unde zice proiectantul. Ministrul nostru ar putea pune o vorbă bună pe lângă ăia cu schițele și planșele să nu se atingă de grădinile lor, dar la câte i-or tot făcut, mi-e teamă că Jupânul Ion și Felix își vor pune pofta în cui la făcut răchie din pruna lor. La urma, urmei, cei doi ar trebui să fie fericiți că o să le treacă autostrada pe lângă sălaș, că dacă nu ar fi fost programul ăsta de dezvoltare, cine ar mai fi auzit de Rusca Teregova?
Când va fi gata? Ce întrebare e asta? Bineînțeles, cât mai repede cu putință. Trei, patru ani. Poate mai mult, poate mai puțin, în funcție de potecile ce vor fi găsite prin ăi munți, de castrele romane ascunse sub pământ de schimbările climaterice, de… Nici Dumnezeu nu a făcut lumea într-o singură zi și, vorba aia, ce putere are Dumnezeu pe lângă muritorii de rând. Da’, de ce atâta grabă? 2000 de ani nu am auzit pe nimeni să se lamenteze. Nici pe ăia din legiunile romane când veneau în concediu la Herculane, nici pe împărăteasa Sissi,, care mai petrecea câte un weekend pe Cerna în sus, nici pe cei care au trăit sub guvernările Văcăroiu, Năstase și Ponta.
Acum, dintr-o dată, când o să avem și autostradă, și Drum Express Caransebeș-Reșița-Voiteg, și drumul de Luncavița ca în palmă, și ăla de la Iam ca la carte nu vă mai place nimic. Cine să vă mai înțeleagă? Cârcotașilor ce sunteți!
„Guvernul PNL a lansat deja apelul de 1 miliard de euro pentru programul de extindere a reţelei de distribuţie a gazelor naturale în toate localităţile din România care nu au asigurate aceste utilităţi. Cu această ocazie, s-a convenit asupra prelungirii traseului, astfel ca și locuitorii din Moldova Nouă să poată beneficia de gaz metan, această localitate nefiind inclusă în proiectul inițial.
Așadar, introducerea gazului în localitățile din Caraș-Severin văduvite de această resursă intră în linie dreaptă. Unele dintre obiectivele pentru următorii patru ani de zile sunt extinderea rețelelor magistrale cât mai mult, astfel încât să fie permisă conectarea la rețelele de gaz natural a cât mai multor localități.
Tot în cursul zilei de vineri, o parte din echipa PNL, alături de Președintele PNL Filiala Caraș- Severin, Marcel Vela și de candidatul la funcția de președinte al Consiliului Județean, Romeo Dunca, au participat la o întâlnire electorală în comuna Mehadia, cu toții declarându-și susținerea necondiționată pentru ca administrația localității Mehadia să-și implementeze și în următorii patru ani, toate proiectele propuse“, se arată într-un comunicat al PNL Caraș-Severin.
P.E.
Polițiști transformați în gărzi de corp, jandarmi călare pregătiți să intervină, trupe speciale în bloc-starturi, elicopterul MAI survolând teritoriul din Rahova al clanului Duduienilor, drone filmând orice mișcare, șeful Poliției capitalei păzind poarta de la intrarea în curtea plină de caralii și bocitoare, chestori și colonei împărțind interlopilor măști de protecție și rugându-se de ei să nu le creeze necazuri. Dacă ar fi fost nevoie, cu siguranță ar fi apărut și TAB-urile, dar nu pentru intervenție, ci pentru a da onorul lui Emi Pian, interlopul ucis nu pe câmpul de luptă, ci la o partidă de barbut unde împrumuta bani cu camătă.
Pentru că la priveghiul Duduianului nu s-au purtat măști, nu s-a respectat distanțarea fizică, iar numărul de tânguitori permis în astfel de situații a depășit de câteva zeci de ori pe cel impus de autorități, s-au dat amenzi. Amenzi ca pentru omul sărac, care nu are nici după ce bea apă, să se „învață minte interlopii de la priveghi”. Înțelegătoare cu durerea familiei interlopului, Poliția a constituit, timp de cinci zile, un adevărat dispozitiv în stradă, nu pe banii cămătarilor și ai traficanților, ci pe ai noștri. Sunt curios să văd cine achită nota de plată și cine va explica de ce a fost nevoie ca polițiștii și jandarmii să-i păzească pe cei care din start au încălcat legea și, mai ales, cine își va asuma „succesul” acestei operațiuni.
În ce țară trăim? În țara în care ministrul de Interne, precum comisarul Moldovan, le transmitea un mesaj clanurilor de interlopi și răufăcători: Suntem cu ochii pe voi! Singura diferență e că Moldovan făcea treabă, nu circ!