15 49.0138 8.38624 arrow 0 bullet 1 4000 horizontal https://subiectiv.net 25 0 1
theme-sticky-logo-alt
https://subiectiv.net/wp-content/uploads/2020/09/HURDUZEU.jpg
stiri banat

Într-o conferință de presă desfășurată astăzi la sediul partidului  pe Strada George Enescu, a criticat slaba implicare a actualei administrații locale în viața cetățenilor municipiului, constatări făcut în timpul unei vizite electorale.

Referitor la acest lucru, senatorul PSD a spus: „Ne-am dus între blocuri și în cartierele municipiului, unde am constat că actuala administrație reșițeană nu a călcat patru ani. Unul dintre lucrurile propuse de noi pentru a veni în întâmpinarea cetățenilor și pentru a uni administrația reșițeană de cetățean, este ca în cazul în care vom ajunge la guvernarea locală, să ne consultăm cu locatarii din toate carierele o dată la șase luni“.

La întâlnirea de astăzi cu presa, Ionuț Chisăliță a abordat atât problemele legate de paza în școli, cât și cele referitoare la transportul public de călători în municipiu.

„Un alt punct important al acestui parteneriat va fi asigurarea pazei în școli, finanțate din bugetul primăriei. Pentru că așa e firesc. Nu e firesc ca părinții să plătească bani pentru niște lucruri pe care administrația trebuie să-l facă. Tot aici, pentru că e pe partea de educație, am propus și crearea unui sistem public accesibil de after-school. Foarte important pentru cei care au copii, lucrează și nu au unde lăsa acești copii până la ora 16“.

Programul propus de Ionuț Chisăliță include și posibilitatea ca pensionarii să beneficieze de gratuitate pe mijloacele de transport public din municipiu.

P. E.

Daniel Nemes își are rădăcinile în Reșița, după cum îi place să spună, iar pentru acest lucru este mândru. Născut și crescut în Reșița, se simte trist „să vad că orașul meu a ajuns unde este și ce este. Mai exact, un oraș lipsit de perspectivă, dar plin de băncuțe“.

Nemeș afirmă că el aparține Reșiței, nicidecum invers, iar candidatura sa a survenit în urma revoltei față de indiferența din administrația publică locală în relația cu cetățeanul de rând, plătitor de taxe și impozite.

Plecând de la sloganul  „tuturor ne pasă“ de voi, doar în campanii electorale, candidatul PMP mărturisește: „Eu vin din partea omului de rand, care a muncit și muncește 12-16 ore/zi, a antreprenorului chinuit de biruri și taxe (vreau să precizez ca în actuala guvernare au fost marite chiriile cu 200 %, mult prea mult într-un oraș în care creșterea economică în ultimi ani a lasat mult de dorit ), a celui căruia îi pasa de tine, a omului care vrea să se implice împins de obligația și moștenirea civică față de reșițeanul meu de rând“.

Candidatul PMP pentru Consiliul Local Reșița consideră că, datorita majorării chiriilor și a impozitelor, o bună parte dintre privați a părăsit orașul, alegând să plece spre alte destinații mai flexibile, din județ și nu numai.  Iar acest lucru a dus la o scadere automată a încasărilor la bugetul local și practic, la distrugerea mediului privat și așa foarte puțin prezent. Până și pe perioada pandemiei, chiar daca în mare lor parte aveau afacerile închise, întreprinzătorii au fost puși să plăteascăă chiriile pentru spațiile deținute.

„Aș dori ca și consilier să redau demnitatea mediului privat și încercarea de a readuce tineretul în prim-plan, prin proiecte simple, prin care să-și petreacă timpul liber. Suntem municipiu de județ și nu avem un club de  noapte, terasele au fost obligate să își scurteze programul, deci trebuie adusă și o viață de seară pentru ca, automat să se revină la programul anterior, măcar la nivelul localelor.

P. E.

Ai greșit, plătești. Scurt pe doi, să-ți fie de învățătură de minte pe viitor și să-ți intre bine în cap că în Caransebeș respectul pentru lege și pentru democrație este la el acasă. Că nu poți să faci ce vrei tu, chiar dacă te numești  Borcean Felix, ex-primar și candidat pentru un nou mandat. Orașul ăsta nu-l conduci tu, ca să-ți știe cineva de frică. Mai ales Poliția, cea neînregimentată politic de la brâu în jos.

Apropos de cele întâmplate luni seara, este adevărat că din mașina care te-a oprit în fundătura aia a coborât  chiar adjunctul comandantului Poliției Caransebeș? Da? Era civil? Wow! La ora aia, spre 12 noaptea? Păi, omul ăsta nu avea altceva mai bun de făcut acasă? Știu, eu, să citească o carte, să se fi uitat la un film, la „Lumea lui Banciu“ sau „Starea Nației?“ A, plecase în misiune specială, să-i pună pe șoferi să sufle în bășică! Tare de tot. Îți dai seama Felix Borcean ce persoană importantă ai devenit, dacă munca unui agent de la Ordine și Paza a ajuns să o facă ditamai adjunctul Poliției?  O fi avut informații că erai mangă după jumătatea aia de sticlă cu bere dată peste cap și, ce și-or fi zis, trebuie trimis la fața locului ce avea mai bun Poliția la ora aia.

Mă mir că nu au trimis măcar trei echipaje, mascați, drone, televiziuni, jurnaliști de presă online să imortalizeze momentul. Să dea știrea, pe surse, la televiziunile naționale. Ba mint, pitpalacii de la gazeta de doi bani a liberalilor aflaseră de necazul tău înainte ca tu să te fi urcat la volan. Ce vă mirați, la noi este posibil orice. Și mă dau exemplu pe mine: colegii din presă, prefectul și președintele Consiliuilui Județean au aflat înaintea mea că am fost depistat pozitiv la testul de Covid 19. M-au sunat să mă încurajeze, fără ca mie să-mi fi spus cineva, oficial, că eram infestat! Să fac infarct, nu alta. A fost ca în zicala aia cu: „știe tot satul ce nu știe bărbatul“ Câte nu se întâmplă în țara asta! De asta este tot mai frumoasă viața în România! Chiar mai frumoasă ca pe vremea Vioricăi Dăncilă și a lui Carmen Dan care nici usturoi nu a mâncat și nici gura nu i-a mirosit în seara de 10 august 2018, cea cu represaliile din Piața Universității!

Vezi, mă Felix, tu ai fost băiat salon, cum se spune în lumea bună, și nu ai făcut scandal când unii au ținut campanie electorală în sala de ședințe a primăriei. Ai lăsat să treacă de la tine că, deh, nu te poți lega de orice rahat. Adevărul e că și dacă făceai gură, ce rezolvai? Îți spun eu, nimic. Ai lor sunt peste tot, de sus și până jos. Așa că, taci și înghiți, sperând să nu-i mai aleagă lumea și să ajungă la putere alții. Și nici adjunctul sau comandantul Poliției nu au intervenit ferm, în numele legii și democrației că, vorba  aia, au și ei limitele lor de înțelegere. Pentru ei, organizatorii acțiunii, a fost corect așa. Și tu ai fi făcut la fel, dacă nu te-ai fi certat cu tătuca, mămuca, surioara, mătușa și alte rubedenii liberale. Te-o mâncat în cur să te pui cu ei. Acum, taci și rabdă.

Stai liniștit, Felix. Paradoxal, după chestia asta ai mai acumulat câteva procente de simpatie. Ăștia care tot aruncă pe piață scenarii  jenante și prost regizate, nu-și dau seama că îți fac un bine. Un mare bine.

Un singur lucru să ai grijă până la alegeri. Să nu te prindă ăștia noaptea în somn, că te-ai urcat fără permis la volan. Că ai sfeclit-o. Pușcăria te mănâncă!

Venind din mediul privat, Armașu știe cu ce preț se face un drum județean, care sunt „regulile“ jocului impuse de cei care organizează licitațiile la stat, cine câștigă și cine pierde de pe urma acestor „tranzacții“ de genul: „îmi dai, îți dau!“.

Și mai știe că în aceste zile, podul este plin de porumb, iar cămara de slănină și cârnați: „Dar toate astea sunt acum în pragul alegerilor, cum asfaltăm două-trei drumuri, cum ieșim să arătăm cât de importanți suntem noi în județ. Aceeași clică de oameni care de 30 de ani asta fac. Atât știu să facă. Vreau după alegeri să îmi spuneți dacă Valentin Armașu a mințit în această campanie. Eu dacă am spus ceva, am adus niște acte și nu am măscărit pe nimeni nici pe internet cum face marea parte a PSD-ului, și cum face Sebi Purec, pentru că îmi pare rău să spun, acesta este caracterul dânsului, să scrie tot felul, «Crina nu știu cum» și ascunzându-se după tot felul de adrese false. Vedeți, eu nu am acest caracter și nu o să fac niciodată așa ceva. Eu am să vin în fața voastră și am să spun ce am de spus. Este un domn la un ziar online, Michele nu știu cum, care are toată stima mea. Dacă scrie ceva de Armașu ce nu îi place, o scrie cu numele dânsului, da, eu Michele nu îmi place Vali Armașu, felicitări. Restul sunt doar niște oameni mici care scriu mari zvonuri de pe conturi, mi se pare o lipsă crasă de bun simț. De lipsa celor cei 7 ani de acasă“, mărturisește Valentin Armașu.

P. E.

Dacă Victor Ponta îi acuză pe liberali, la Reșița, că vor alegeri cu orice preţ, chiar și cu cel al sănătăţii, deputatul de Caraș-Severin, Ion Spânu, consideră că noul an de învățământ nu a fost pregătit așa cum ar fi trebuit.

„Școala nu a fost pregătită să înceapă. Lipsesc măștile de protecție, mult promisele tablete pentru copiii ce provin din familii defavorizate vor ajunge peste o lună, două, profesorilor ar fi trebuit să li se facă testul anti Covid și nu li s-a făcut. Unii copii, ce locuiesc în orașe, vor merge la școală, alții vor sta acasă. Online nu-i va ajuta pe copii, dimpotrivă, mai mult îi vor încurca. Să nu uităm ca avem foarte multe cadre didactice care nu se descurcă cu noua tehnologie, atunci ce așteptări să avem de la copii?“, se întreabă Ion Spânu.

În opinia sa, noul an de învățământ nu a ținut seama de realitatea imediată, iar prețul acestei decizii va fi plătit de elevi.

Conferința de presă din Parcul Tricolorului i-a avut invitați pe Adina Deaconu, candidata Alianței USR PLUS la Primăria Vermeș, pe Daniel Toma și Andrei Plujar, candidații Alianței la Primăria Reșița, respectiv Președinția Consiliului Județean Caraș-Severin.

Adina Deaconu a vorbit despre importanța implicării femeilor în politică: „Eu sunt o femeie puternică, eu candidez la Primăria Comunei Vermeș și cred că pot să schimb comuna Vermeș începând de la Primărie”.

Referindu-se la momentul alegerilor locale, Daniel Toma, candidatul Alianței USR PLUS la Primăria Reșița, mărturisea: „Eu cred că în politică este vorba despre a face bine societății, a face bine oamenilor pe care-i reprezinți, a da dovadă de normalitate și a lăsa deoparte aroganța. Prin echipa pe care o avem aici, la nivel local, dar și sprijinul de care ne bucurăm la nivel central cred că vom reuși împreună ca în perioada următoare stradă cu stradă să schimbăm Reșița, Caraș-Severin, România”.

La rândul său, Andrei Plujar, candidatul la Președinția Consiliului Județean Caraș-Severin, remarca cu bucurie creșterea numerică a organizației pe care o conduce.

„Mă bucur să vă spun că Alianța USR PLUS numără astăzi în Caraș-Severin peste 1.000 de membri și că avem candidați în 90% din UAT-urile din județ, lucru care părea imposibil în 2016 când am făcut o campanie la parlamentare în șapte oameni. Iată că astăzi Alianța USR PLUS este o forță și în Caraș-Severin și aceasta arată că și cărășenii își doresc cu adevărat o schimbare în ceea ce privește clasa politică. Putem să facem din județul Caraș-Severin «Casa Noastră», o casă pentru toți, nu doar pentru hoți!”.

Prezent pentru a doua oară în Caraș-Severin, Dacian Cioloș, copreședinte al Alianței USR PLUS, a remarcat faptul că: „Județul Caraș-Severin este o zonă cu potențial care, din păcate, este rămasă în urmă din multe puncte de vedere pentru că e și izolată, e foarte puțin conectată la infrastructura regiunii sau infrastructura națională. A fost prea puțin interes de a căuta soluții pentru a atrage investitori în această zonă, de a oferi oportunități pentru ca investitorii să vină aici”.

Referindu-se la moștenirea naturală unică și la potențialul turistic de care dispune Caraș-Severin, Caraș-Severin, Dacian Cioloș mărturisea: „Puține județe din România au patru parcuri naturale. Dar dacă ne uităm la drumurile de acces la aceste patru parcuri vedem că n-a existat cu adevărat preocupare de a le conecta la rețeaua turistică. Ca să nu vorbesc de faptul că unele dintre aceste parcuri (Semenic) încă nici nu au un plan de management. Asta ce înseamnă? Că putem tăia păduri la greu”.

În Caraș-Severin au alternat la conducere două partide, cu anumiți sateliți, candidații au trecut dintr-o parte în cealaltă, de multe ori primari ca să își păstreze posturile, dar cam acolo am rămas și acum vedem care a fost potențialul celor 30 de ani și al celor două partide. Deci este vorba și despre o schimbare de atitudine, nu doar de a alege omul cel mai bun“, a mai spus Dacian Cioloș, adăugând faptul că Alianța USR PLUS și-a propus să creeze o breșă în administrația publică și să transparentizeze cât mai mult deciziile care se iau, inclusiv în cheltuirea banilor publici.

P. E.

În opinia sa, comportamentele de acest gen ale adversarilor denotă teamă și frustrare, dar și lipsă de cultură politică într-un moment în care aceștia ar trebui să prezinte proiecte, propuneri, idei și nicidecum să atace persoane ce nu sunt parte a campaniei electorale.

„Cred că se face o confuzie gravă în aceste alegeri locale, dar ca să nu existe niciun fel de dubiu, precizez încă o dată că nu candidez la nicio funcție. Nici de primar, nici de președinte al Consiliului Județean, nici la cea de consilier local sau județean. Oamenii nu pot fi păcăliți de cei care se pun în fruntea listelor, zice-se să tragă lista! Cred că este necesară această lămurire, pentru că am constatat că PNL-iștii nu știu exact care le sunt contracandidații în aceste alegeri și fac permanent referire la mine sau la Sorin Grindeanu. Le repet încă o dată, candidatul la președinția Consiliului Județean este Silviu Hurduzeu. Și va câștiga alegerile! Este onest, este cinstit, este drept!“, este de părere Mocioalcă.

Secretarul general al formațiunii condusă de Victor Ponta este de părere ca să aibă loc o dezbatere amplă, cu participarea politicienilor care candidează la Consiliul Județean și la cele mai importante primării din județ.

„Dacă într-adevăr vor să facă ceva util pentru acest județ, ar trebui să vorbească despre proiectele majore de care are nevoie Caraș-Severinul. Această campanie este un prilej foarte bun să le aducem pe toate în discuție și să fim receptivi la orice idee bună. Dar, din păcate, liberalii nu au nicio idee. Ei nu știu să vorbească decât de proiectul prin care Romeo Dunca să ia Muntele Mic! Iar Silviu Hurduzeu le strică planurile! Dacă vom continua să discutăm iar despre ce discutăm tot timpul și să pierdem vremea cu vorbe de clacă și bârfe, nu are nimeni nimic de câștigat. Așa că și de data asta ați pierdut, băieți! Toate bune!”, este mesajul transmis de Mocioalcă liberalilor.

P. E.

Astăzi, Torma l-a avut alături pe Silviu Hurduzeu, președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin, și el candidat pentru un nou mandat de patru ani. 

„Unii vor spune că îngrășăm porcul înainte de Ignat dar, de fapt, noi ne ducem la îndeplinire misiunea de a fi în slujba cetățeanului, deși opozantii noștri ne-ar fi vrut «asasinați politic».

Astăzi, un moment istoric pentru comunitatea noastra, în special pentru cea din cartierul Boșneag. În prezența președintelui Consiliului Județean Caraș-Severin, domnul Silviu Hurduzeu,

am predat amplasamentul pentru următorul proiect: Asfaltare DJ571 – intravilan oraș Moldova Nouă

Este vorba de o suprafață – 15.000 metri pătrați, o lungime de aproximativ 2,2 km

Vorbim de Strada Nicolae Bălcescu – zona IPEG; Strada 1 Decembrie 1918 – zona pod Giola, nr. 163;

Lucrările vor începe săptămana aceasta și solicit sprijinul dumneavoastra prin eliberarea zonelor carosabile pe perioada turnării stratului de asfalt“, spune primarul și candidatul PSD la Primăria Moldova Nouă, Adrian Torma.

Este important de subliniat că, Bosneag beneficiază de o lucrare de asfaltare istorică, singura din ultimii 30 de ani.

P. E.

Fosatul viceprimar din mandatul trecut, Ioan Crina, este categoric când vine vorba de tramvai, și încearcă să explice în ce context s-a pus problema reintroducerii lui.

„Eu cred că o altă gogoașă pe care o spune administrația actuală este că Programul Operațional Regional pe 2014-2020 n-a mai fost ca până acuma în sensul că primul venit primul servit. Acolo s-au dat niște directive, s-au luat niște măsuri. Măsura principală a programului este prietenia cu mediul și la măsura 4.1 sau 4.2 de Mobilitate Urbană, nu îmi amintesc exact, era trecut cam 200 și ceva de milioane de euro pentru regiunea noastră și erau eligibile numai municipiile reședință de județ. Să fie clar, ăștia au fost bani repartizați, nicidecum cineva care a venit acolo și prin istețimea lui de prezentare a proiectului a câștigat. Eu am fost la o întâlnire a primăriilor municipiilor reședință de județ în care centrele regionale, recte Timișoara, Craiova, voiau jumătate din suma respectivă și restul, ceilalți trei, voiau mai puțin. Între timp, eu nu știu ce s-a întâmplat. Eu chiar m-am uitat un pic să văd ce-a mai fost pe acolo. De exemplu, pe măsura asta, Timișoara a luat 100 și ceva de milioane de euro. Noi, vreo 60 de milioane, Aradul tot vreo 60 de milioane, singura care au luat mai puțin a fost Deva, dar în rest eu cred că 60 de milioane erau foarte greu de cheltuit pe infrastructura respectivă și autobuze electrice“, spune Crina.

Liderul social-democrat se întreabă dacă nu ar fi fost mai bine să se achiziționeze autobuze electrice și nu să se mai spargă orașul?

„Vedeți, Clujul ia autobuze electrice, toată lumea ia autobuze electrice. Noi spargem orașul acum, complet, ca să aducem niște tramvaie care nu vor fi utile niciodată. Deci, serios, eu nu cred că cineva de pe Bulevardul Muncii se va duce la tramvai pe Republicii ca să vină până în centru. Și nici nu va fi rentabil să dea doi lei pe tramvai, să îl întoarcă tot cu doi lei când un litru de benzină este cinci lei. Asta este părerea mea, poate alții sunt de altă părere. Plus, din punct de vedere urbanistic, tramvaiul are o mare problemă în Reșița. Tramvaiul ne-a distrus nouă toate intersecțiile. Știți foarte bine că un tramvai se încadrează după o anumită curbă, într-un anumit fel, tu trebuia să faci sens giratoriu sau ceva după cum merge tramvaiul. Cred că suntem singurul oraș cum vii dinspre Caransebeș și sensul ăla giratoriu e pus undeva excentric, nu e reprezentativ tocmai fiindcă trece tramvaiul pe acolo. Plus, aici, la semafoarele din centru. Cum te oprești în centrul ăsta pe care îl facem acum, tu care vii din alt oraș. Unde te oprești? Ai venit la semafor, ai trecut de semafor, la intersecție la Rogge te scoate acolo, e o nebuloasă de care toată lumea comentează și te trezești pe pod în afara centrului. Deci nu cred că tramvaiul era… și să revenim la asta, e un mod scump de a-ți cheltui banii. Banii, care sunt 60 de milioane, cred că erau mult mai greu de cheltuit cu piste de biciclete, cu autobuze electrice, cu stații intermodale“, s-a întrebat Ioan Crina.

P. E.