Sigur, 40% creșterea pensiilor și dublarea alocațiilor sunt chestiuni exagerate. Când aceste procente au fost propuse în urmă cu un an și un pic, PSD se gândea să se dea bine pe lângă păturile sociale defavorizate, din rândul cărora își atrage electoratul fidel. Orice partid de stânga ar făcut la fel. PSD și-a încercat norocul, iar legea promovată de oamenii lui Dăncilă a trecut prin parlament și a ajuns la Cotroceni. Președintele avea posibilitatea să-i șicaneze pe social-democrați, să retrimită legea în parlament, să o respingă, dar nu s-a întâmplat așa. Și nu pentru că nu putea să doarmă noaptea de interesul față de țară și popor arătat de PSD ori de grija pensionarilor și a copiilor, ci pentru că în toamnă erau programate alegerile prezidențiale. Decât să se fi pus rău cu poporul, a promulgat legea, neimaginându-și vreo clipă, oricât de deștept se dă la televizor, că PNL va ajunge la guvernare înainte de termen. Mai mult, din decembrie anul trecut și până prin martie a tot cerut să se aplice legea și, la fel, nu de dragul milioanelor de amărâți din a căror pensie Orban nu ar reuși să-și cumpere țigări într-o lună, darămite să mai și trăiască, ci pentru că se apropiau alegerile locale. Dacă l-a mâncat în cur, acum să suporte consecințele.
Dincolo de ceea ce susțin politicienii de la Putere ori din Opoziție, un lucru este clar: unde e lege nu e tocmeală. Chiriașul de la Cotroceni a știut ce face în momentul în care a promulgat-o, iar acum nu are decât să-i oblige pe liberali să o respecte, că de asta trăim în Europa, avem o constituție, un parlament, un Iohannis ce se declară președintele tuturor românilor. La bine și la rău, dar, mai ales, la respectarea legilor. Dacă are bani pentru măști, dacă se tot împrumută pentru tot felul de matrapazlâcuri, atunci să facă bine Onor Guvernul să facă rost de lovele și pentru pensionari și copii. Să ne demonstreze că e un guvern responsabil și nu unul alcătuit din hahalere.
Oare să fi coborât atât de jos nivelul prestației politice încât dușmanii de-o viață (postdecembristă) să nu mai țină seama de principii? Sau atât de proști să fi fost să nu ne prindem de jocul dublu al unor politicieni autohtoni? Nu de alta, dar parcă tot asta auzim zi de zi că Stânga este reprezentată de bolșevicii, comuniștii, ciuma roșie, suma neîmplinirilor noaste în ultimii 30 de ani. Nu-i așa? Adică ăia care nu lipsesc din discursurile Dreptei, din site-urile de socializare. Și atunci, cum să faci blat cu ciuma roșie? A, nu se mai pune în situația asta? În declarații îi poți face comuniști, bolșevici, ciuma roșie, dar pe la spate poți să bați palma, de bună ziua, nu de altceva, cu ăia care, doar de ochii lumii, îți sunt dușmani, atunci când îți arde buza. Că nu se știe când îți vine și ție rândul la o altă înțelegere, blat sau cum s-o mai numi. Da, da, am înțeles cum stau lucrurile. Ei, în cazul ăsta se schimbă datele problemei. Ce zic cei mulți care cred în Stânga sau în Dreapta? Să nu mai creadă în nimic, asta să facă.
Poate veți spune că lucrurile nu stau chiar așa. Că bârfește târgul ori că mie îmi place să fac din țânțar armăsar. Credeți ce vreți. Inclusiv că sunt de rea credință, că îmi place doar să bag fitile. Nu am stat la curul celor care au negociat, dacă lucrul acesta s-a întâmplat, sau au bătut palma, dacă într-adevăr a fost așa, însă am văzut reacția, pe Facebook, a unui fost lucrător în administrația județului, la cel mai înalt nivel, și mi-a fost de ajuns. Omul îi susținea ideile candidatei în cauză, deși și Stânga are candidatul său la primărie. Este adevărat, nu este din partea PSD, dar e cam același lucru. La prima vedere pare scandalos, de neimaginat pe vremea lui Iliescu și Ionescu-Quintus. Da, dar asta a fost de mult. Între timp lumea s-a schimbat, s-au schimbat și principiile.
Și o să-mi spună respectivul că o dată, o singură dată este permis să faci și dintr-astea, că nu s-o face gaură în cer. Ce dacă te-au făcut ăia comunist, bolșevic, ciuma roșie. Dacă știi ce vrei și îți urmezi interesul, lucrurile astea chiar că nu mai contează în subsolul politicii mioritice.
Dacă m-ați întreba și dacă ați avea răbdare, v-aș povesti zile întregi cum au fost alegerile la doi ani după revoluția din 1989. Cu adunări populare la care participau mii, zeci de mii de oameni, cu slogane de genul: „Voi n-ați mâncat salam cu soia“ „Monarhia, salvează România“ sau, „FSN, du-te în URSS“, cu „fluturași“ aruncați din avioanele utilitare, gen: „Când Iliescu apare, soarele răsare“, cu lipitorii de afișe care n-aveau somn zi și noapte, cu patimi nemăsurate, cu frați care nu mai vorbeau unii cu alții, cu oamenii gata să-și dea în cap unii altora dacă erau ponegriți Ion Iliescu, Petre Roman, Corneliu Coposu ori Ion Rațiu, cu trimiteri la trecutul partidelor istorice, începând cu răscoala din 1907, continuând cu greva minerilor de la Lupeni din 1929 și cu celebra sirenă a lui Vasile Roaită. Și v-aș mai povesti cum se câștigau alegerile: cu butoaie de răchie destupate noaptea pe furiș, unii politicieni de astăzi știu ce spun, cu mici și bere, cu suta de lei, cu urna mobilă, cu kilul de făină și ulei, cu bricheta și cu pixul inscripționate, cu o umbrelă, ba chiar și cu calendare de buzunare, frumos colorate ori cu pungi goale de plastic.
Așa a fost în 1992, 1996, 2000, 2004, și tot așa au stat lucrurile în 2008, 2012. Aceleași lozinci, același scenariu blestemat, aceiași maimuțoi care promiteau investitori, locuri de muncă, drumuri asfaltate, toalete în școli, băncuțe, rondouri cu panseluțe, locuri de joacă. Aceleași minciuni cu care ne-am hrănit timp de douăzeci și opt de ani. Ei s-au ales cu funcțiile, în timp ce noi ne-am pricopsit cu o industrie tăiată în bucățele și aruncată la fier vechi, cu o agricultură fără țărani, cu o flotă fără vapoare și cu o armată cu generali, dar fără fruntași și caporali.
De azi, o nouă campanie. Chiar dacă unii dintre cei arătați mai spus nu mai sunt printre noi, cu siguranță se vor ridica alții să ne arate că sunt demni urmași ai celor care ne tot mințeau la mitingurile electorale, semn că nimic, dar absolut nimic nu s-a schimbat în 30 de ani de democrație.
Deci, atenție la ce vi se va spune, la ce vi se va promite. Nu de alta, dar nesimțirea este molipsitoare și se transmite de la o generație la alta mai ceva ca blestematul de Covid.
Așa că, vizita lui Orban s-a limitat doar la câteva întâlniri cu candidații din Caransebeș și Reșița, o plimbare prin șantierul din centrul Reșiței și câteva strângeri de mână cu liderii locali. Totul a fost pe fugă, Ludovic n-a avut timp nici măcar de o țuică de Teregova sau de Feneș ori de un șpriț cu camarazii săi. Frumos ar fi fost să fi mers la UCMR, să fi văzut halele, astăzi triste și pustii, unde s-au fabricat turbine, motoare navale, locomotive. Că așa face un prim-ministru cu bun simț și grijă față de popor. Cine știe de ce nu a mers. Poate i-a fost rușine după ce declarase în urmă cu un an la mitingul de la Reșița pentru alegerile europarlamentare: „Vă garantez că, atunci când PNL va ajunge la guvernare, va pune pe picioare această uzină care a construit în toată România și care a dus faima muncitorilor din Reșița în toată România!” Și, atunci, ce să fi căutat? Ce să le fi spus muncitorilor? Mare lucru, de parcă e singurul politician care promite în campanie? Să fim serioși. Nu mai departe, Rareș Bogdan, ce ar putea să îi ia locul lui Orban într-o bună zi la conducerea partidului, care ne asigura că după o lună de guvernare PNL va tăia pensiile speciale. Iată că se face anul. E adevărat, a spus când va ajunge PNL la guvernare, dar ce, asta a fost guvernare? Să fim serioși.
Până la urmă, pe premier tot nu l-a lăsat inima să plece din județ fără să facă un popas mai de Doamne Ajută. La Măureni, la prietenul său primarul Brian Filimon, unde s-a plimbat pe drum la vale, inaugurând un trotuar. Veți spune că trotuarul ăsta a mai fost o dată inaugurat. La fel ca și drumul spre Șoșdea. Și ce-i cu asta? Nu poate omul să facă asta de mai multe ori? Și, apoi, una e ca primarul să taie panglica cu doi, trei colegi veniți de la județ și alta să le inaugurezi cu ăia de la Compania Națională de Investiții, cu presa după tine și cu premierul României. Chiar dacă nu a promis, e posibil ca Ludovic Orban să revină în Caraș-Severin, poate chiar într-o vizită de lucru, să taie panglica tricolor la terenul cu gazon sintetic, tot de la Măureni.
Orban nu este singurul politician de rang înalt venit în Caraș-Severin care a fost ferit de ochii lumii. Care nu a vrut să se întâlnească cu amărăștenii. Acum doi ani, Liviu Dragnea a fost băgat și scos pe ușa din dos a locației în care participase la o conferința județeană a PSD, tocmai pentru a nu da ochii cu cei de afară veniți să-l vadă. La fel și în cazul Vioricăi Dăncilă când a venit la Reșița. Iluminații partidului din acea vreme au băgat-o într-o mașină și au dus-o la Slatina Nera și au plimbat-o pe ale coclauri din Clisura Dunării, în loc să-i fi făcut un program de întâlniri și de vizite în municipiul reședință de județ. Bieții oameni știau ei ce știau, că nu era o plăcere să fi ieșit în lume taman cu Dăncilă, dar, totuși…
Concluzia? Politicianul care fuge de popor este terminat!
În cazul lui Torma lucrurile stau așa: un anume Iuliu Cristian Damian a contestat dosarul cu candidatura depus la Biroul Electoral de Circumscripție. Instanța Judecătoriei Moldova Nouă a respins contestația, însă contestatorul a făcut apel. Tribunalul Caraș-Severin a avut nevoie de două zile să studieze dosarul și să soluționeze contestația. Dacă ieri judecătorul a solicitat dosarul original de la BEC, astăzi instanța a admis apelul contestatarului și, ca atare, a respins și candidatura la primărie a lui Adrian Torma.
În ceea ce privește încetarea mandatului de primar a lui Felix Borcean, aflăm amănunte din comunicatul Prefecturii, de vineri, 21 august 2020, iar acest lucru s-a întâmplat „ca urmare a propriei voințe, prin asumarea propunerii de candidatură ca și candidat independent, respectiv fără a fi membru al unui partid politic, acesta fiind ales primar în anul 2016 pe lista PNL“. Comunicatul nu precizează cine va prelua prerogativele de primar până la sfârșitul acestui mandat.
Borcean spune că în data de 18 august a primit o Adresă de la Autoritatea Electorală Permanentă, cea care se ocupă cu desfășurarea alegerilor, prin care este asigurat că „dobândirea sau pierderea calității de membru de partid politic nu creează privilegii sau restrângeri în exercitarea drepturilor cetățenești.“
Revenind la Adrian Torma, să spunem că lucrurile par cât se poate de ciudate, parte dintr-un SF politic, demn de o minte diabolică. Contestatarul și-a postat pe Facebook o înregistrare în care își justifică gestul. La prima vedere, nimic spectaculos doar că, în data de 21 august, acesta a postat o fotografie pe Facebook în care apare alături de celebrul polițist Traian Berbeceanu, consilierul ministrului de Interne, Marcel Vela. Mesajul lui Iuliu Cristian Damian spune totul: „Dragi prieteni și foști colegi din Timișoara, vă mulțumesc din suflet că sunteți lângă mine și îmi oferiți consultanță juridică pentru ambiția mea de a apara interesul cetățenilor din Moldova Nouă! Nu mă așteptam să aflu atâtea informații fără voi! Copilul din mine vă salută și îmbrăţişează căci în felul acesta protejați cu sfințenie amintirile copilăriei mele, de aici , din Moldova Nouă!“
Curat murdar, coane, cum ar spune nenea Iancu. Torma, liberal până la un punct, plecat cu scandal din PNL. Borcean, liberal până la capăt, semn că nu a avut de gând să se înscrie în alt partid. Cine urmează la rând?
S-au trezit cu noaptea-n cap, au făcut treabă bună, cât să le asigure familiei traiul pentru o săptămână, două, dar când să zică Doamne Ajută, au apărut ca din pământ zeci de polițiști și jandarmi veniți tocmai de la capitala de județ, care i-au somat pe „traficanții“ de ciuperci și afine. Luați ca din oală, aceștia au recunoscut tot. Că fac parte dintr-o rețea periculoasă, care funcționează ilegal de sute de ani, după modelul celor din Sicilia, că pentru ei ciupercile și afinele sunt ca și drogurile pentru cartelul de la Medellin.
Cu misiunea îndeplinită, polițiștii au trecut în inventar o captură 86 de kilograme de ciuperci și 512 kilograme de afine, totul în valoare de 6.900 de lei. Asta da lovitură! Traficanți puși cu botul pe labe, marfă confiscată, 14 sancțiuni contravenționale. Și totul în doar cinci ore! Iar ca totul să semene cu o acțiune de mare succes, a fost anunțată presa, să afle toată lumea despre această ispravă demnă de o știre gen Breaking News.
Fir-ar mama ei a dracului de viață. Bă, Poliție Română, tu cu rahaturi de asta te ocupi? Să-i iei pita de la gură ăluia care trage cât e ziulica de lungă ca un bou, să câștige și el un ban cinstit? Tu știi, bă, Poliție Română, cum se culeg afinele? Cu cât chin se aduna un kil, două? Nu știi și chiar dacă știi nu te interesează. Pentru tine contează amenzile date, raportările de toată jena, nimic altceva. La amărâții ăia ți-ai găsit să-ți arăți mușchii și pulanele? Altceva mai bun de făcut nu ai, decât să-i cauți pe ăia în jeb ca să vezi dacă nu au ascuns o mână de afine? Așa rău ai ajuns? Sau, tu, Poliție Română, ai terminat cumva, și nu știm noi, cu traficanții de țigări, cu tăietorii de păduri, cu proxeneții și clanurile țigănești care fac legea peste tot?
Domnule Vela, temperează-i domnule pe ăștia care se cred mari polițiști. Spune-le, domnule ministru, că pe Semenic și Muntele Mic e plin de „traficanți“ de afine și ciuperci, care își vând marfa în piețele din Caransebeș și Reșița. Lasă-i, domnule, să trăiască și ei. Că nu sărăcesc bugetul statului și nici nu îmbolnăvesc populația. Astea sunt produse bio cu care ai crescut și matale până a nu ajunge domn mare. Explică-le, domnule Vela, ălor care dau amenzi fără să gândească sau doar pentru că avem o lege strâmbă,că dacă nu ar exista aceste rețele de „traficanți“, ciupercile, afinele, fragii și celelalte fructe de pădure ar putrezi. Asta vreți? Mai bine să putrezească decât să le culeagă amărâții ăia? Ce dracu’, domn ministru, oameni suntem!