15 49.0138 8.38624 arrow 0 bullet 1 4000 horizontal https://subiectiv.net 25 0 1
theme-sticky-logo-alt
https://subiectiv.net/wp-content/uploads/2020/09/HURDUZEU.jpg
stiri resita

Deci, țineți-o tot așa dom’le ministru, spre binele nostru al celor mulți și neajutorați în aceste momente grele pentru țară și popor. Continuați ce ați început și nu dați urechea la unii ca Dragoș Pătraru, Ion Cristoiu, Marius Tucă, C.T. Popescu sau lă ăia de la Cațavencu și Kamikaze, și nici măcar la Mircea Dinescu, care, cândva vă era prieten.

Revenind la proiectul pe care l-ați demarat pe Facebook, salut și apreciez dorința dumneavoastră de a fi mereu lângă oamenii simpli, lângă nevoiașii acestei țări cu un sfat, cu o vorbă de alint, cu o încurajare. Din păcate, demersul, aș zice chiar jurnalistic al unui politician implicat în viața națiunii, nu este perceput corect de foarte mulți internauți. Unii cred că se adresează unui ghișeu de informații publice, pentru a afla programul farmaciilor în weekend, de cum va fi vremea peste o săptămână sau câte minute are întârziere trenul de Timișoara care sosește în Gara de Nord, în timp ce alții se dovedesc răutăcioși și chiar frustrați.

De exemplu, un domn din Brașov, vă întreabă dacă poate sau nu să meargă să-și lucreze grădina aflată la 18 km de oraș, că de când s-a intrat în carantină n-a mai dat pe acolo și crede că buruienile sunt cât casa. Ce întrebare e asta? Nu am nimic cu omul, dar asta e întrebare pentru un ministru? Cu asta trebuie să se ocupe Marcel Vela? Nu o avea la el în oraș un comandant de Poliție sau un agent șef în stare să-l lămurească?

Un altul, care se crede șmecher, a postat următoarele: „Domnu’ ministru, am un cățel în fața blocului care moare de foame. Poate fi angajat la poliția locală sau jandarmerie, e suficient de nervos și mârâie fară rost la lume. Cred ca se potrivește perfect!“.

Băi, nene, unde te crezi? Asta-i chiar nesimțire să scrii așa ceva pe pagina domnului ministru. Eu consider că ar trebui demarată o anchetă, căutat și descoperit individul, să fie amendat aspru, drept învățătură de minte. La fel și în cazul ăluia care spune să vă fie rușine, pentru că: „Încercați să reparați imaginea MAI cu blamarea unor oameni nevinovați“. Adică, a polițiștilor locali. Bă, e chestie de obraz, vorbindu-i așa unui ministru. Ei, drăcia, dracului, voi chiar nu mai știți de respect, de rușine și de frică?

O altă insultă vine de la colegul de clasă al unui polițist: „Fostul meu coleg de generală, lonel, care avea mediile 5 pe linie, astăzi oprește oamenii să vadă dacă declarația e scrisă corect …“.  Păi, și ce dacă avea 5 pe linie, n-are voie să fie polițist? Unde scrie asta? Insinuările astea domnule ministru, nu sunt bune deloc. Dimpotrivă, aduc doar prejudicii de imagine Poliției Române și, zic eu, trebuie sancționate aspru.

În general, însă, oamenii văd în dumneavoastră un Mafalda, unul care le face pe toate: dimineața în Vama de la Nădlac, la prânz în mijlocul sinistraților de la Azuga, seara în ședință de guvern, iar noaptea cu  laptopul, dialogând cu ei. Chiar dacă sunt cu mult mai în vârstă, pentru ei sunteți ca un tată sau un frate mai mare.

Luăm exemplul cu locatarii  blocului cu opt etaje, dintre care jumătate sunt de vârsta a treia. Nu se știe cum se face că liftul lor e mai tot timpul defect dimineața și seara, tocmai când au voie să meargă la cumpărături. Pe bună dreptate, oamenii ăștia se întreabă și vă întreabă pe dumneavoastră ca ministru ce sunteți, dacă pot ieși din casă în afara programului stabilit de Ordonanța Militară, atunci când funcționează drăcovenia de ascensor.

Părerea mea e că poate ar fi bine să vorbiți cu un service autorizat să le repare liftul sau poate cu polițiștii de acolo să facă o excepție de la Ordonanță, nu înainte de a vedea dacă nu cumva vreun pesedist nenorocit le tot strică liftul la orele alea. Nu am dreptate?

Alții vin la dumneavoastră ca la mama Omida, să le ghiciți în palmă sau în cărți. Ca familia aceea din Craiova care vă întreabă dacă poate să meargă în 16 mai la București, cu mașina să aducă niște niște cărți și alte mărunțișuri de acolo, fără riscul de a fi amendată. Ce ziceți, poate?

Știu că și pentru un ministru este greu de spus ce va fi peste două săptămâni, dar măcar încurajați-o, în felul acesta rămâneți nădejdea noastră în vremurile de restriște, iar cei mulți vă vor fi recunoscători.

Lipsa unei strategii coerente, a unei Opoziții reale în Parlament, a unor lideri de anvergură, dar și a animozităților existente pe toate palierele, fac din PSD un partid de pluton. Unul care, în loc să profite de guvernarea incoerentă și, uneori, diletantă a liberalilor, râmâne cantonat  în neputință și condamnat la o Opoziție de durată.

Singurul lucru care funcționează în acest partid, și încă bine, este disputa pentru ciolan. Fiecare așteaptă ca celălalt să gafeze, să spună o prostie sau se uite urât la colegul de lângă el pentru a-i da la meclă. După zicala cu capra vecinului, toți stau la pândă, așteptând momentul favorabil pentru a-l prinde pe celălalt descoperit. Se fac găști sau se refac cele vechi, în funcție de interese, discursurile patetice însoțesc fiecare declarație publică, se caută țapi ispășitori, se dau în gât unii pe alții.

Zilele acestea se cere demiterea lui Marcel Ciolacu de la șefia partidului. A lui Ciolacu și a lui Paul Stănescu. Culmea, nu o fac pesediștii de rând, generația nouă (oare o fi existând așa ceva în PSD?), ci unii care s-au făcut ori au făcut de râs partidul. Care au contribuit la folosirea sintagmei de „PSD, partid de hoți“. Unul dintre contestatarii vehemenți este deputatul de Arad Dorel Căprar, cel implicat în dosarul cu șpăgile din Vama Nădlac II.  Căprar îl face pe Marcel Ciolacu vânzător de țară. Da, ați înțeles bine, nu vânzător în piață de mărar, pătrunjel, ridichi ori salată verde și în curând de cireșe, fragi și mure, ci vânzător de țară, de neam, de istorie, de ce vreți dumneavoastră: „De ce ne vinzi, Marcele? De ce vinzi țara? Care sunt interesele tale?“, sunt vorbele grele pe care i le aruncă șefului său de partid. Uns cu toate alifiile, Căprar nu-l iartă nici pe Paul Stănescu: „Domnule Stănescu, după o singură vizită la DNA te-ai pus în genunchi, ne-ai trădat pe toţi şi ai fost lăsat în pace. La fel a facut şi Marcel Ciolacu. Se pare că dosarele despre care se vorbeşte că le ai la DNA, sunt mai grele şi apăsătoare decât ataşamentul faţă de PSD“. Știe băiatul ce știe, că și el a trecut pe acolo.

Viorica Dăncilă îi sare în ajutor lui Căprar, cerându-i demisia lui Ciolacu „pentru modul ruşinos în care a umilit românii!”, după adoptarea în Camera Deputaţilor a proiectului privind autonomia Ţinutului Secuiesc. Da, Viorica Dăncilă despre care nădăjduiam să nu mai aud de ea decât în bancurile scoase pe seama ei cât timp a condus PSD și Guvernul României. După numai câteva luni de tăcere, de stat la cratiță, de dat cu mătura și șters praful de pe mobilă, Vioricăi Dăncilă i-a revenit graiul și este gata să îmbrace din nou armura de războinică, dar nu să se lupte cu cei de la Putere, ci să se ia de gât cu unii de-ai ei, semn că s-au umflat rău de tot tărâțele în vechii tovarăși într-ale ideologiei. Interesant moment.

De prin 2012 încoace, Dumnezeu i-a pus mâna în cap lui Ioan Benga. Partidul l-a propus alegătorilor, iar aceștia l-au trimis în Parlamentul României. Director de liceu, inspector general școlar, prin numire de la partid, după care manager la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Caraș-Severin. Între timp a ieșit la pensie, dar a rămas în continuare să conserve și să promoveze ceva care, parcă nu mai există. Vă veți întreba ce are sula cu prefectura. Adică, fizica, materia pe care o preda la școală, cu actul de cultură. Niciuna. Absolut niciuna.

Directorii de dinaintea sa aveau ceva în comun cu folclorul. Velișcu Boldea fusese un reputat dansator și coregraf, apreciat nu doar în țară, ci și în afara granițelor. Pe vremea lui, Ansamblul Folcloric de Cântece și Dansuri „Semenicul“ atinsese vârful de glorie. Gică Țunea, a absolvit facultatea de muzică, a fost dirijor, cânta la vioară. Ioan Benga, doar profesor. De fizică, nu de muzică. Nici măcar în timpul liber nu a făcut folclor. Poate pe la vreo nuntă, vreun botez sau o paranghelie tovărășească la PSD o mai fi dansat și o mai fi dat bani la solistă și la „muzâcă“. Dar așa, să fi activat în ansamblu, să fi cântat, măcar la broancă sau la ocarină, alături de Zgripțu, să fi compus sau să fi recitat o poezie în glas bănățean, să fi împletit un coșuleț de nuiele, să fi cusut măcar un goblen, să fi montat un dans sau o suită de dansuri ca pe la Șoșdea, ferească Dumnezeu. Nimic, absolut nimic care să-l fi recomandat pentreu o astfel de funcție. Dar tocmai acest „absolut nimic“ l-a ajutat să ajungă și să rămână manager, chiar și după ce a ieșit la pensie. Ce noroc au unii, nu? Unii care au partidul în spate! Ca să nu fi rău, omul a dat examen pentru funcția asta și l-a luat, ce mai.

Zilele trecute, Ioan Benga s-a prezentat în fața comisiei de evaluare a activității manageriale pe perioada august 2018-decembrie 2019. Nota obținută, 9,15, i-ar face invidioși și pe cei mai renumiți specialiști în materie. Aceasta în condițiile în care, „Semenicul“ este pe ducă, iar anul trecut se vorbea ca revista Nedeia, editată de CJCPCT să nu mai apară, la fel ca și Colocviile revistei „Reflex“. Cu ce ar rămâne domnul Benga dacă toate astea s-ar întâmpla? Vă spun eu. Cu familia Ramona și Petrică Vița, care anul trecut numai că nu s-a luat de gât, sub ochii oamenilor de la bloc, cu vicepreședintele Consiliului Județean Flavius Nedelcea, unul dintre cei trei membri ai comisiei care l-au evaluat recent pe managerul CJCPCT.  Cu câte un spectacol în campania electorală sau pe la vreun festival. Cu câte o cântare la un bal de 8 Martie. Cam puțin, ce-i drept, dar mai bine așa decât să dai în brânci de atâta muncă.

Eu știu că e greu să renunți la statul de plată de manager bugetar și să rămâi doar cu o pensie care, între noi fie vorba, nu e de aruncat, dar vine vremea domnule Benga să-i lași și pe ai tineri să se afirme. Ăia care măcar știu să deosebească un joc „De Doi“, de un „Brâu“ sau o „Ardeleană“. Pe cei care știu cu ce se mănâncă cultura asta populară. Ce spuneți domnule profesor?

La ce stare de urgență este la noi și, mai ales, la ce se anunță că va fi după 15 mai (mă refer la măsurile restrictive anunțate de pe acum), era normal să se întâmple așa. Nu ai cum să înghesui 25 de elevii, dacă nu mai mult, într-o clasă, că ai sta tot cu frica în sân să nu li se întâmple Doamne ferește ceva. Sau să le impui să păstreze distanțarea socială în mijloacele de transport în comun. Nici să vrei nu ai putea să faci asta, că de unde atâtea autobuze, firobuze, tramvaie, șoferi și vatmani? Și acum, hai să fim serioși, chiar dacă s-ar fi făcut școala în două schimburi, tot nu se rezolvat mare lucru că, vorba aceea, oricât te-ai screme nu poți să faci într-o lună ce nu ai făcut în 30 de ani de reforme. Aici, președintele, Vela și ceilalți au gândit-o bine.

Dacă s-au închis școala primară, gimnazială și liceul, aceeași unitate de măsură s-a aplicat și în cazul studenților. Cu notele primite în primul semestru se va încheia situația școlară. Președintele spunea că pentru a fi încheiate mediile trebuie cel puțin două note puse în catalog. Normal că, două, că  altfel nu am mai vorbi de așa ceva, problema e doar acolo unde nu e decât una singură. A, am înțeles, pe a doua o pun dascălii din burtă, dacă tot suntem în stare de urgență.

Mă îndoiesc că vor fi corigenți ori restanțieri pe toamnă. Ce profesor e fraier să se lege la cap dacă nu îl doare? Cine știe ce coronavirus o mai fi la toamnă, și atunci? Atunci, vom avea o generație de elită, care va intra în istoria educației românești, instruită la fără frecvență, sau la distanță cum e la modă să se spună acum.

Și mai cred că anul acesta vom bate toate recordurile de până acum la examenele de capacitate și de bacalaureat. Să dăm exemplu de bună practică, de înțelegere și de solidaritate în vremuri de pandemie. Acum este momentul ca toți cei care se chinuie de la revoluție încoace să ia bacalaureatul să se înscrie la examen, că așa ocazie nu vor mai pupa îndată. Ne vom apropia de procentul de promovabilitate de sută la sută, dacă nu cumva, din exces de zel, ca la alegeri, acesta va fi chiar mai mare. Fie cum o fi, numai școală, nu.

Bine, școala am rezolvat-o. Românește, și nu după modelul suedezilor, austriecilor ori nemților. La urma, urmei, nici nu am avea cum să-i copiem pe ăștia care trăiesc în altă lume, cu totul diferită de cea de pe plaiul mioritic. Ce urmează? Sau, cine urmează? Mediul de afaceri din industrie? Turismul? Comerțul? Nu de alta, dar e bine de știut spre ce ne îndreptăm și, mai ales, cu ce viteză o facem.

În declarațiile făcute în ultimul timp, atât președintele, cât și premierul ne asigurau că după 15 mai se va pune capăt restricțiilor de circulație. Vom renunța la declarațiile pe proprie răspundere și, mai ales, la orarul de deplasare. Adică, vom fi liberi să facem ce vrem sau, aproape ce vrem căci, purtatul măștii, distanțarea socială și grupurile mai mari de trei persoane vor fi în continuare interzise și monitorizate strict. Măsura se aplică inclusiv persoanelor trecute de 65 de ani. Beautiful, cum ar zice românul cu stagiul făcut la Londra, doar că, bucuria ne-ar putea fi curmată de nu știu ce comandă venită de la Bruxelles, de acolo de unde, și pentru noi, se dă ora exactă.

Ursula von der Leyen, șefa Comisiei Europene, declara pentru The Guardian, că este posibil ca persoanele în vârstă să fie izolate până la sfârșitul anului. Să nu intre în contact cu restul populației, vezi Doamne, că ar fi de rău pentru populația globului. „Fără un vaccin, trebuie să limităm cât mai mult contactul cu persoanele în vârstă”, mărturisea Frau Leyen, arătând cu degetul spre cei trecuți de o anumită vârstă.

Sigur, afirmația sa nu se referea doar la Oma și Opa din țara ei de baștină, ci și la mamaia și tataia de pe cheiul Dâmboviței. La cei aproape 4 milioane de bătrâni cu vârsta de peste 65 de ani. Pe cine să cred într-o astfel de situație? Pe ai noștri, cum că i-au luat gura pe dinainte, ori pe ăia de la Bruxelles, cu care ne-am înrudit?

Nu de alta, dar măcar să știu cine se face responsabil de răspândirea fake news-urilor legate de pandemia asta care mi s-a pus pe suflet.

Rareș Bogdan nu reprezintă o noutate în acest sens. Să ne amintim că de-a lungul anilor în Parlamentul României au ajuns unii care, în afară de faptul că se numeau Irina Loghin sau Dolănescu nu aveau nimic în comun cu politica. Astăzi, PNL anunță candidați la șefia consiliilor județene oameni precum Dinu Iancu Sălăjan, cunoscut mai degrabă pentru șlagărul „Drumul gării din Beclean“, și Romeo Dunca care recunoaște că este orice, numai politician, nu.

Spre deosebire de aceștia, Rareș Bogdan vine dintr-o zonă în care a avut de-a face cu animalele politice. La televiziunea la care a lucrat era ca o fiară și nu se uita pe cine avea în față. Asta la început, pentru că mai târziu a a cârmit-o la dreapta și uite așa a ajuns astăzi europarlamentar pe listele PNL. Sincer, până acum dinspre Bruxelles nu am auzit ceva bubuitor cu care Rareș Bogdan să fi ieșit în față. De vină o fi pandemia asta nenorocită, sau poate astenia de primăvară. Poate amândouă sau niciuna.

În schimb, nu se sfiește să ne arate că a rămas ziarist. În urmă cu câteva zile făcea o remarcă vizavi de românii întorși acasă în aceste luni, aproape un milion, spunând că n-avea ideea cu ce s-au ocupat aproximativ 70.000 dintre ei în afara granițelor. Mai mult, își dădea cu presupusul ca până în 10.000 să fi fost prostituate și proxeneți, iar 2-3.000 hoți de buzunare. Adică, vorbea despre acea diaspora care, și cu prostituate și șuți, a pus umărul la rezultatul alegerilor de la europarlamentare și prezidențiale câștigate de liberali. Ca ziarist, lumea i-ar fi dat dreptate și l-ar fi umplut de respect pentru curajul de a spune pe nume unor lucruri de care, oficial, ne ferim să vorbim. Numai că, această dată vorbea politicianul și nu ziaristul.

Nu știu ce s-a întâmplat după aceste declarații – l-o fi chemat Ludovic Orban la ordin ori și-o fi dat seama că o astfel de afirmație nu dă bine la imaginea partidului aflat la guvernare. Cert este că,  două-trei zile mai târziu a revenit cu precizări, într-o încercare de a drege busuiocul. M-am așteptat să o facă cu eleganță. Nu neaparat să-și fi cerut scuze celor 70.000 de anonimi și 10.000 de curve și proxeneți despre care făcea vorbire. Dimpotrivă, politicianul-ziarist s-a dezlănțuit împotriva a celor pe care îi numește: „Cei mai nenorociți pesediști și goarnele lor din presă, lipsite, oricum, de credibilitate, goarne de o ticăloșie cumplită“, care „rostogolesc un fake-news ordinar împotriva mea. Acreditează ideea că am jignit diaspora!“

Cine știe, maître, poate ai dreptate. Ăștia de care povestești că au scos din context toate vorbele ce ți se pun în gură or fi chiar pesediști. Dar de aici și până a-i face „Cei mai nenorociți pesediști și goarnele lor din presă“ este o cale lungă. Una care ține de educație, de bun-simț și de respect pentru electorat, pentru că aici nu vorbește ziaristul, ci europarlamentarul Rareș Bogdan.

Este de prisos să spunem reacția pe care a avut-o Rosell în acel moment. Acolo, în pușcărie, nu mai era președintele cu care Guardiola, Messi, Xavi, Iniesta și Bousquet câștigaseră nouă trofee, ci unul a cărui identitate umană se transformase într-un simplu număr strigat ori de câte ori gardianul făcea apelul.

Nu știu dacă deținuții din închisorile românești primesc și ei prezervative și vaselină când pășesc dincolo de zidurile „brodate“ cu sârmă ghimpată. Cert este că, povești „de amor“ între deținuți există. Că cei slabi de îngeri sau neajutorați devin „fetițe“ pentru cei cu condamnări grele, care fac legea în pușcărie. Sigur, lucrurile astea nu se spun și nici măcar nu sunt recunoscute oficial. Tăcerea e ca mierea, de la cea mai proaspătă „fetiță“, până la comandantul pemitenciarului. Din când în când, la un pahar în libertate, unui fost „student“ la Popa Șapcă, îi mai scapă câte-o vorbă despre „comediile“ ce au loc dincolo de zidurile închisorii.

Unii le privesc ca pe o pedeapsă binemeritată pentru faptele săvârșite de condamnat, mai ales în cazul violurilor, alții, ca pe o neputință a statului de a ține sub control fenomenul. În plină pandemie de Covid-19, senatorii, la îndemnul Alinei Gorghiu, au votat proiectul de hotărâre privind executarea pedepselor, de până la 7 ani, la domiciliu. Dacă în locul gardienilor ar exista în această situație  brățările electronice, este evident că nu s-ar mai vorbi nici de „marfă proaspătă“ în penitenciare.  În principiu, o lege „bună“ în condițiile în care chiar dacă condamnatul nu părăsește locuința pe timpul executării pedepsei, tot nu este ca în închisoare.

Nu știu la ce s-o fi gândit senatoarea liberală când a promovat proiectul cu „7 ani de închisoare acasă.“ Cert este că, imediat au sărit cu gura pe ea până și colegii din partid în frunte cu Ludovic Orban, pe motiv că românii sunt încurajați să devină infractori. Au făcut-o praf, promițând că așa ceva nu se va mai întâmpla în Camera Deputaților, acolo unde este așteptat să ajungă proiectul respectiv.

P.S. Se spune că în ziua în care a dat de pământ cu Alina Gorghiu, pârnăiașii au sărbătorit cu manele și i-au făcut dedicații lui Ludovic Orban fără număr, fără număr.

Având în vedere bâlbele și gafele guvernanților, în principal cele legate de semnarea protocolului între ministerul de Interne și Patriarhia Română, nu surprinde deloc faptul că 33% dintre cei intervievați au încredere foarte multă în secretarul de stat, Raed Arafat, și doar 10% în premierul Ludovic Orban. Între cei doi, se plasează președintele Klaus Iohannis, cu 14%, și Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, cu 11%.

Interesant este faptul că în această perioadă grea pe care o parcurgem cu toții, românii ar accepta cu bucurie să-i aibă vecini de casă pe romi, lucru de neimaginat în alte vremuri, doar să nu se învecineze cu: consumatorii de droguri ușoare (61,4% dintre cei intervievați au spus aceasta), persoane eliberate din închisoare – 58,20%, consumatori de alcool – 57,50%, bolnavi de HIV/SIDA – 54,20%, infectați cu Covid-19 – 52,90%, iar 51,60% au recunoscut că nu și-ar dori vecini homosexuali.

În ciuda pericolului pe care îl reprezintă infectarea cu Covid-19, 48,3% dintre persoanele participante la sondaj au declarat că sunt foarte puține șanse, sau deloc, ca ele și famiile lor să se îmbolnăvească, 10,5% cred că este puțin probabil acest lucru, iar 30% au susținut că este foarte probabil să se întâmple.

Pe lângă măsurile obișnuite de prevenție-folosirea măștii și a mănușilor chirurgicale, respectarea programului de circulație, spălatul și dezinfectarea mâinilor, 34% dintre intervievați înclină să creadă că usturoiul și ceapa reprezintă bune remedii naturale în lupta cu virusul, iar 7,1% au aceeași percepție despre consumul de alcool.

Amintiți-vă de scena cu „Dragă Stolo”, din 2004, interpretată magistral de Traian Băsescu, plângând, la propriu, pe umărul Theodor Stolojan, despre care se știa că va fi candidatul PDL la președinția României. Atât de dramatic și-a jucat rolul, încât chiar am crezut că Stolo era pe moarte. A trebuit să treacă ani și ani pentru ca românii să înțeleagă că fuseseră fraieriți de cel care îi saluta cu „Să trăiți, bine!”

Că n-am învățat nimic din fățărnicia celor doi, avem dovada acestor zile în care pandemia de Covid-19 guvernează țara. Pe de-o parte ni se tot spune să stăm în casă, dacă tot nu avem de unde să cumpărăm măști de protecție, iar pe de altă parte, guvernanții își fac imagine pe seama dramelor unora și trăirilor emoționale colective. Ministrul de Interne, Marcel Vela, zboară cu elicopterul de la București, de parcă ar fi al lui personal, și aterizează la poarta cimitirului din Măureni, cu o coroană de flori, omagiu adus preotesei decedate în Spitalul Județean de Urgență Reșița. Respectăm durerea familiei, poate este un caz aparte, dar au mai murit oameni în împrejurări nefericite și nu am auzit ca al doilea om în stat, cum este Vela în acest moment, să fi luat elicopterul din curtea ministerului, să aducă coroana la Măureni. Putea să vină cu trenul, cu mașina, cu orice, nu cu elicopterul statului. Este adevărat, putea să vorbească cu ai lui de la Reșița sau Caransebeș să-i fi cumpărat o coroană din partea sa și să o ducă la cimitir. Da, dar în cazul ăsta, ar mai fi fost atâtea postări pe Facebook cu ministrul în cimitir?

Doar o zi a trecut de la acest episod pe care l-aș fi dorit uitat cât mai repede și, iată, ministrul Vela „a recidivat”, continuând să-și facă neobosit selfie la guvernare. A încheiat un protocol cu Patriarhia și a dat undă verde românilor să ia Lumina Învierii de la girofarele mașinilor Poliției. Aceasta în condițiile în care și Biserica, și guvernanții anunțaseră măsuri drastice în noaptea sfântă. Blat pe față, ca la o partidă de fotbal de pe vremea lui Mitică Dragomir, când meciurile se trânteau pe bani grei. De data aceasta, nu e vorba de bani, ci de tămâie, smirnă și voturi!

Este încă o dovadă că România continuă să fie bătaia de joc a unor politicieni care se cred veșnici. De aici și întrebarea pe care ne-o punem de ani și ani: ne vom mai face  bine vreodată?