Știi ce zic eu? Strânge toată munca de un an într-o expoziție itinerantă. Adică, azi în Reșița, mâine la Caransebeș, aici îl conving eu pe Felix, dacă nu poate Vela, să-ți dea un spațiu generos unde să-ți expui ciornele, poimâine la Oțelu Roșu – la Oțelu Roșu nu, că te-o supărat rău de tot primarul Mălăiescu – și tot așa până la sfârșitul anului. Dacă expoziția va stârni interesul publicului, te duci cu ea la sat. Pe la Pârneaura, Cănicea, Stancilova. Mă rog, pe acolo unde nu ai apucat să ajungi. La o răchie, o coleșă și o brânzică le explici țăranilor pe limba lor ce e cu expoziția asta.
Toate hârtiile, adnotările, desenele, pe care le ai la birou, uitate în buzunarele echipamentului de ski sau rătăcite în cabana aia de pe munte pe care trebuia să o demolezi de când lumea adună-le la un loc. Pe toate, chiar și planșa aia pe care anul trecut pe vremea asta ai marcat cu carioca drumul conductei de gaz de la Herculane la Moldova Nouă. Adună-ți și sentințele judecătorești de pe urma proceselor pe care le-ai avut cu proprii angajați de la Drumuri Județene, citațiile la Parchet. Să nu uiți schițele de la trenul ăla minune. Cum, care tren? Ăla, bre, cu hidrogen cu care o să-l dai pe spate până și pe Cîțu care le știe pe toate. Dacă o mai fi până atunci premier.
Bine, bine, dacă vrei, adu-ți și bonurile de benzină cu care alimentezi elicopterul, că și astea fac parte din munca matale de un an. Adună tot, să vadă poporul că președintele chiar muncește, nu freacă menta. Le punem pe simeze, le prindem cu ace de gămălie pe panouri speciale, pe ale mai valoroase le băgăm sub sticlă, să le protejăm. Fă o chestie profi, să stea mâțu-n coadă, nu alta. Să intri în istoria Consiliului Județean ca primul președinte cu expoziție la purtător. Nu de alta, dar până la fapte o să încărunțim cu toții, domnule Dunca.
Hai că nu ghiciți. Vă spun eu de ce nu-l suport. Că a făcut praf HORECA. Le-o băgat ălora de la restaurante, baruri și cafenele sula în coaste, vorba lui nea Ion Iliescu, iar ăia s-au răzbunat, cum altfel, pe noi. Că dacă le-ai trecut pragul și le-ai cerut o burtă de mâncare, la urmă te-a luat cu amețeli. De la nota de plată, nu de la altceva. În nici o lună, apa plată, la sticla de jumătate, a depășit până și litrul de benzină de la pompă. Să nu mai spun de cafea, de ciorbă sau de chifteluțele marinate. Toate la preț de cocaină. Și asta e doar din vina lu’ Cîțu că le-a închis șandramaua în pandemie. I-a ținut pe bieții cârciumari în stand-by și s-a jucat cu nervii lor.
Unii au falimentat, alții și-au băgat picioarele în ea de afacere și și-au căutat de lucru în altă parte. La stat, că unde în altă parte e mai bine decât la stat? Stai opt ore, muncești cât muncește și colegul, banii îți vin pe card, nu-ți bați capul cu ce o mai fi mâine, că ai sau nu clienți, că vine sau nu din nou Covidul și nici dacă i se scoală lui Cîțu să închidă din nou cârciumile. La stat e la stat, e grija altora să-ți dea de lucru, să te plătească, să-ți crească leafa ori să te avanseze profesional. Dacă n-ai ghinionul să dai peste unul ca Romeo Dunca, poți să boierești până la pensie!
E adevărat, e greu în ziua de azi să afli un loc de muncă la stat venind din privat, dar cu puțin noroc se mai găsește câte ceva. Mai o relație, mai o vorbă bună, mai un examen… N-ai de ales, chiar dacă ți se rupe inima să lași de izbeliște, de exemplu, restaurantul de la Gărâna (Gărâna care nu e Pârneaura sau Inileț, să ne înțelegem bine), să te angajezi în Primăria Reșița. Nu este ușor să cobori de la „o intersecție de idei, oameni și gusturi fine și de la traiul simplu” să vii în „orașul cenușiu, (plin, n.r.) de reclame vivide și agresive, de păreri, judecăți și răutăți”. Să vii, ca să ce? Ca să-ți câștigi pita organizând evenimente pentru orașul cenușiu, plin de judecăți și răutăți. Păi, câte evenimente poate organiza Primăria Reșița într-un an ca să fie nevoie de un om special angajat pentru așa ceva? Zece, douăzeci, o sută? Păi, nu? Mă rog, e treaba fiecăruia, dar, repet, trebuie să fii tare norocos să găsești nu unul, ci două locuri libere în Primăria Reșița: unul pentru tine, celălalt pentru jumătatea ta, în timp ce pe munte îți duce dorul un restaurant gândit pentru oameni și gusturi fine.
Și asta doar din vina lui Cîțu și a apei plate care, mâine, poimâine, va ajunge să coste cât un kil de carne. Fir-ar mama ei de viață!
Le-am spus ceva de genul: „Uite, fac și eu o lansare de carte și aș vrea să știu dacă puteți veni sau nu.” „Bă, Victor, ce întrebare e asta?” a răspuns unul. Altul: „Dacă la tine nu vin, atunci la cine?” „La sfârșit, dau și eu o măslină, o brânzică…” Aproape la unison: „Stai liniștit, frate, că venim. Abia așteptăm să-ți citim cartea. Dar tot acolo sus, pe deal, o lansezi?” „Tot” „Atunci, bazează-te pe noi!” Nu am putut să nu-i pun în temă: „Cred că știți despre ce e vorba în carte…” Răspuns prompt: „Cum dracu să nu știm, că vorba aia, dacă noi nu știm, atunci cine.” „Bine, v-am spus, ca să nu aveți surprize.”
Până la urmă surpriza a fost de altă natură, niciunul dintre prietenii ăștia despre care fac vorbire nu a venit. Deși m-au asigurat de toată susținerea lor morală. Deși mi-au mărturisit că prietenia e prietenie, indiferent de șefii vremelnici pe care îi au. Deși mi-au spus că vor veni chiar și noaptea pe fulgerătură. Deși… Ce-i drept, unii mi-au spus din capul locului că nu vor fi în localitate ori că nu pot să vină din varii motive. Ceva de genul: „Bă, eu aș veni, dar, înțelege-mă, nu aș vrea să mă vadă sau să audă careva că am fost acolo. Nu vreau să-mi bat singur cuie în talpă.” Și pe ăștia i-am înțeles: ai lor sunt la putere, pe lângă funcția de bază, cea de funcționar public, mai au o jumătate normă pe la nu știu ce firmă. Se descurcă și ei cum pot, că de aia partidul lor cinstit și corect e la guvernare.
Unul singur a avut, ca de fiecare dată, sânge în instalație și mi-a fost alături. Pentru Brian Filimon, primarul liberal din Măureni, chestiile astea de om mărunt, de om fără cuvânt și onoare și care se cacă pe el de frica stăpânului, nu țin. Jos pălăria pentru un astfel de om!
Cine sunt acești prieteni? Aceiași care anul trecut, când am lansat primul volum de pamflete, „Jurnal de pandemie”, au fost alături de mine și tropăiau de bucurie, savurând fiecare pamflet. Da, dar atunci personajul principal al cărții era Marcel Vela, șeful lor de partid, oaia neagră, în viziunea liberalilor reșițeni, pe când acum vorbim de Romeo Dunca, prieten cu Nelu Popa, șeful lor din primărie! Ei, ce ziceți, s-a schimbat boierul. Anul trecut au avut slobod la glume la adresa fostului ministru, de data asta, însă, s-au dat loviți și au stat ascunși în cucuruz.
Și iarăși mă întreb: greșeală sau inspirație că i-am invitat la lansare? Voi ce spuneți? Inspirație? Și eu cred la fel, altfel aș fi trăit în continuare cu impresia că am niște prieteni țâță de oaie.
Mult timp am refuzat să fac asta, poate dintr-un patriotism local legat de ceea ce a însemnat Reșița nu doar pentru România, ci și pentru Europa, și nu doar pe vremea lui Ceaușescu, cum mulți ar spune, ci și de-a lungul a unui sfert de mileniu de industrie. Am rezistat tentației până într-o zi în care am descoperit cu durere și resemnare că, aproape peste noapte, în Govândari au fost deschise alte două magazine de pompe funebre, pe lângă cele existente de mai mult timp. Și am început să le număr: unul aproape de fosta poștă, un altul peste drum, la câțiva pași, alte trei, aproape unul lângă altul, mai jos, la care se adaugă cel mai recent deschis, după colț, la parterul unui bloc. A, era să uit, mai e un magazin cu servicii asemănătoare, undeva spre cimitir, acolo unde există și un atelier de confecționat cruci din piatră. Până și Episcopia a mirosit că e rost de făcut bani și și-a deschis un magazin ticsit cu toate cele trebuincioase pentru ultimul drum. Deși la un moment dat municipalitatea lăsase să se înțeleagă că va interzice reclama la astfel de produse și servicii, în vitrine tronează copârșeie pentru toate buzunarele, coroane de plastic și lumânări. Ba chiar și cruci.
La farmacii, Reșița stă chiar mai bine. De la foarte bine în sus. De la Intim și până la ieșirea din Reșița, spre Bocșa, cale de un kilometru și jumătate, sunt vreo 15 locații. Locații de făcut bani. Mulți, foarte mulți bani pentru că, sănătatea nu are preț când vine vorba de medicamente. Faci credit la bancă sau scoți bani din CAR să le poți cumpăra. Fiecare farmacie are metoda ei de a-și atrage clienții, începând cu pliante și terminând cu cardurile de fidelitate
Și toate astea se întâmplă în anul în care Reșița sărbătorește 250 de ani de foc nestins. Și știți în ce condiții? Vă spun eu: cu cu un combinat siderurgic devenit punct de lucru (fără personalitate juridică) și un UCMR ajunsă în faza de intubație, dar cu farmacii și pompe funebre fără număr, fără număr!