Știi ce zic eu? Strânge toată munca de un an într-o expoziție itinerantă. Adică, azi în Reșița, mâine la Caransebeș, aici îl conving eu pe Felix, dacă nu poate Vela, să-ți dea un spațiu generos unde să-ți expui ciornele, poimâine la Oțelu Roșu – la Oțelu Roșu nu, că te-o supărat rău de tot primarul Mălăiescu – și tot așa până la sfârșitul anului. Dacă expoziția va stârni interesul publicului, te duci cu ea la sat. Pe la Pârneaura, Cănicea, Stancilova. Mă rog, pe acolo unde nu ai apucat să ajungi. La o răchie, o coleșă și o brânzică le explici țăranilor pe limba lor ce e cu expoziția asta.
Toate hârtiile, adnotările, desenele, pe care le ai la birou, uitate în buzunarele echipamentului de ski sau rătăcite în cabana aia de pe munte pe care trebuia să o demolezi de când lumea adună-le la un loc. Pe toate, chiar și planșa aia pe care anul trecut pe vremea asta ai marcat cu carioca drumul conductei de gaz de la Herculane la Moldova Nouă. Adună-ți și sentințele judecătorești de pe urma proceselor pe care le-ai avut cu proprii angajați de la Drumuri Județene, citațiile la Parchet. Să nu uiți schițele de la trenul ăla minune. Cum, care tren? Ăla, bre, cu hidrogen cu care o să-l dai pe spate până și pe Cîțu care le știe pe toate. Dacă o mai fi până atunci premier.
Bine, bine, dacă vrei, adu-ți și bonurile de benzină cu care alimentezi elicopterul, că și astea fac parte din munca matale de un an. Adună tot, să vadă poporul că președintele chiar muncește, nu freacă menta. Le punem pe simeze, le prindem cu ace de gămălie pe panouri speciale, pe ale mai valoroase le băgăm sub sticlă, să le protejăm. Fă o chestie profi, să stea mâțu-n coadă, nu alta. Să intri în istoria Consiliului Județean ca primul președinte cu expoziție la purtător. Nu de alta, dar până la fapte o să încărunțim cu toții, domnule Dunca.