15 49.0138 8.38624 arrow 0 bullet 1 4000 horizontal https://subiectiv.net 25 0 1
theme-sticky-logo-alt
https://subiectiv.net/wp-content/uploads/2020/09/HURDUZEU.jpg
subiectiv.net

Recent, Muzeul Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță Caransebeș și-a îmbogățit colecția etnografică datorită donației făcută de către fundația „Familia Stepanescu“ din Rusca Teregova.

„Consider că fiecare dintre noi are datoria morală de face astfel de donații, pentru ca generațiile care vor veni să înțeleagă mai ușor evoluția societății în care trăim. Rusca Teregova este un loc binecuvântat de Dumnezeu, încărcat de spiritualitate și istorie. Tocmai din aceste considerente este nevoie să adunăm la un loc astfel de obiecte din gospodăria țărănească, pentru ca ele să nu se piardă în timp“, și-a motivat gestul Ion Stepanescu, zis și „Jupânul“ din Munții Banatului.

Bunurile donate constatu într-un chimir bărbătesc, 15 drahme din hârtie de la 1944, două lămpașe, o lampă petrol incompletă, un sfredel, un ghilău mic, o decorație, două ceasuri deșteptătoare, patru plachete și patru monede, toate făcând parte din patrimoniul cultural național.

„Apreciem donația Fundației Familia Stepanescu, reprezentată de către domnul Ion Stepanescu, care a intrat în patrimoniul cultural muzeal. Sunt bunuri mobile de o importanță deosebită, de exemplu chimirul este de la sfârșitul secolului al XIX lea, începutul secolului XX”, ne-a mărturisit managerul instituției de cultură, dr. Dacian Rancu.

Pentru noi, cei din Caraș-Severin, Măureni este o comună așezată acolo unde se termină Banatul de Munte și începe Banatul de Pustă.  Pentru alții, din țară, nu e nici măcar atât. Spun asta în contextul în care lui Brian Filimon i s-a sugerat, voalat, să lase primăria pe care o conduce de aproape cinci ani și să candideze la Bocșa, acolo unde primarul liberal a demisionat. Oricare alt politician nu s-ar fi lăsat ademenit și îndemnat de două ori căci, chiar dacă nu rupe gura târgului, nu are tramvaie și nici mall-uri, Bocșa este, totuși, un oraș. Nu ar mai fi cerut răgaz de o zi, două să se gândească la ceea ce îi sugera președintele partidului, nimeni altul decât Marcel Vela: „Vom analiza situația creată la Bocșa în cadrul partidului. Îmi doresc un candidat gen Brian Filimon sau chiar pe Brian Filimon dacă acceptă să predea ștafeta la Măureni. Ar fi ce mai bună soluție pentru viitor. Nouă și de efect maxim pe termen lung“. Nu, ar fi zis „da“ din prima, ba, i-ar fi pupat și mâna senatorului care s-a gândit la el.

Brian Filimon nu e ca și ceilalți primari, în general, și liberali, în special.  Ne-a arătat că are bulan, vorba fotbaliștilor, că, așa cum a fost pe terenul de fotbal, așa este și în politică. Are principii și ține la ele, chiar dacă prin asta va supăra pe mulți din conducerea partidului din care face parte. Îi va supăra pe ei, dar îi va respecta în continuare pe cei din Măureni care l-au votat cu peste 90%. Elegant, Brian le-a spus pa și pu. Adică să-și vadă de treabă că el are de lucru destul la Măureni.

La urma, urmei, ce să caute un primar în funcție să candideze la altă primărie? Aici nu e ca la fotbal, să vii prin transfer. Aici nu poți interpreta o partitură după ureche, doar pentru că așa vrea unul și altul. Nu poți să pleci de la o primărie la alta doar pentru satisfacerea orgoliilor de doi bani ale politicienilor care nu țin seama de nevoile oamenilor de rând, ci doar de interesele de partid. A, ba poți să faci asta, dar nu și în cazul în care te cheamă Brian (ce nume american, domnule!) Filimon.

În prezent, Ocolul Silvic Bocșa Montană este organizat în trei districte și 19  cantoane silvice. Pentru  anul  2021 sunt  prevăzute  lucrări  de  împădurire  pe o suprafață de 4,20 ha, din  care  2,10  ha  sunt  împăduriri  integrale  și  2 ha  sunt  lucrări  de  completare a regenerărilor. Potrivit conducerii Direcției Silvice Caraș-Severin, și în acest an lucrările au început la sfârșitul lunii februarie cu scosul puieților din pepinierele silvice, transportul și depozitarea la șanț a acestora, iar de la 1 martie au început lucrările de împăduriri în teren.

„Pentru lucrările programate în această campanie  sunt  necesari  20.960  puieți, din care: gorun – 8. 850 de bucăți, 8.320  de  bucăți de paltin  de  munte și frasin 3.790 de bucăți. Acești  puieți  provin în  totalitate  din  pepinierele  proprii ale ocolului silvic, existând  și  excedent pentru  transferul de puieți  către  alte  subunități  din  cadrul  Direcției Silvice Caras-Severin. Valoarea totală a lucrărilor de împăduriri și completări pentru anul 2021 este de 34.984 lei, reprezentând valoarea puieților și a manoperei“, susține ing. Ion Tabugan, directorul Direcției Silvice Caraș-Severin. 

Reamintim că, pentru anul 2021, programul de regenerare a pădurilor pentru Direcția Silvică Caraș-Severin, este de 758 hectare, din care regenerări naturale – 622 hectare și regenerări artificiale – 136 hectare.

Pe lângă lucrările de regenerare a pădurilor, naturale și artificiale, se vor efectua și lucrări de completare a plantațiilor înființate în anii anteriori și lucrări de refacere a plantațiilor afectate de diverși factori dăunători (seceta, incendii, etc.), pe suprafață de 58 de hectare.

Harta interactivă și detaliată a tuturor șantierelor de împăduriri din pădurile de stat administrate de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva poate fi consultată la următoarea adresă: https://bit.ly/38J77XZ

Că te-au (sur)prins băieții și din față, și din profil, ca la Poliția pe care ai condus-o, asta e, treacă, meargă, dar ce nu înțeleg eu, și pentru asta nu am avut somn în noaptea de marți spre miercuri, cum de nu i-ai mirosit că ți-au luat urma? Dacă în locul matale ar fi fost un novice, un neica nimeni, un politruc sau ministru de duzină, aș mai fi înțeles, dar, așa, să avem pardon. Este inadmisibil ca unui ministru, mă rog, unui fost ministru de Interne să i se întâmple așa ceva. Nu ai nicio scuză. Ca un vulpoi bătrân al tranziției politice ce ești, normal ar fi fost să-ți fi luat toate măsurile de precauție. Nu ai făcut-o și uite așa te-or dat la televizor, să vadă o țară întreagă, ca pe unul care nu știu ce faptă antisocială comisese. Tendențios, Marcele, tendențios și urât din partea lor!

Dincolo de toate, de polemica legată de terasa respectivă, că a avut sau nu acoperișul tras (nici măcar nu contează un astfel de amănunt) trebuie să recunoști prietene că te-au lucrat profesionist, cu detalii concrete legate de ce ai făcut înainte de a poposi la cârciumă (n-aveau ei de unde să cunoască asta dacă nu te-ar fi dat în gât unul dintre șerpii pe care i-ai ținut la sân). Că ai participat la ședința de bilanț a ministerului de Interne pe care l-ai condus anul trecut, la care s-a discutat despre pandemia de acum un an și despre măsurile ce trebuie luate în contextul în care incidența în București a depășit 6 la mia de locuitori. Zău, îmi pare rău că ți-au copt-o băieții. Nu meritai una ca asta, la o oră de maximă audiență TV, la concurență cu serialul „Las Fierbinți“, după câte ai făcut pentru țară și popor anul trecut împreună cu Arafat și Nelu Tătaru.

Dar, asta-i viața, Marcele, ce să-i faci. Vezi și tu acuma, când nu mai ești cine ai fost, lumea te uită. Acum un an, de la agentul Robi, din același serial PRO și până la chestorul Poliției Capitalei, toți stăteau în poziție de drepți când survolai țara cu elicopterul din care făceai declarații de presă. Azi, poate aceiași oameni, cărora le-ai dat funcții și grade, umblă să te molărească, ca să te dea la televizor.

Ai dracului oameni, Marcele, zău așa!

Directorul DRIP, Daniel Călin, dă asigurări că sunt create toate condițiile în vederea executării unor lucrări de calitate, în condițiile în care există suficient asfalt pentru „plombarea“ străzilor din municipiu.

„Am început cu plombările, pentru că sunt multe gropi în oraş. Continuăm cu lucrările la trotuarul din apropierea Poliției Județene, de pe Bulevardul Al. I. Cuza şi cu parcările din zona Micro IV“, spune Daniel Călin.

Este vorba de parcările de pe străzile Țarcului, Zarandului și Stănișoarei, care vor cumula 90 de locuri, în perspectiva transformării Străzii Făgărașului în două sensuri de circulație.

Alte două lucrări mari pe care le avem în vedere vizează parcările de la Victoria și Universitate,  din spatele complexului Hehn. În paralel, vom interveni de fiecare dată în zonele în care situația impune prezența noastră“, ne-a asigurat directorul DRIP.

Potrivit afirmațiilor primarului Felix Borcean, angajații Serviciului de proiecte și programe finalizează ultimele detalii legate de acest proiect.

„Este o veste bună, suntem pe ultima sută de metri cu proiectul de amenajare al ruinelor din centru, am văzut forma finală a acestui proiect și probabil că o să apară și imaginile. Este un proiect mai frumos decât mi-aș fi imaginat, o să schimbe radical zona centrală a Municipiului Caransebeș. Eu am recunoscut și meritele și punctele slabe, le-am spus fără nici o rezervă referitor la Andrei Ungur, el are meritul pentru aceste 2 proiecte, eu nu contest lucrul acesta și nici nu există nici o supărare în privința aceasta. Dar am zis că sunt, și cred în lucrul acesta, proiecte de nișă pe care oamenii nu neapărat și le doresc, adică nu sunt atât de vitale pentru Caransebeș, unii își doresc gaz, apă curată, străzile să fie asfaltate și o să zică de ce consumăm noi chiar și acea mică parte de cofinanțare pe niște lucruri care nu ne interesează atât de mult când noi nu avem utilități. Cofinanțarea este destul de mare și în cazul acesta și în cazul celuilalt proiect la care se lucrează deja Vila Popov, dar totuși dacă am putut să accesăm un proiect european chiar și pe o zonă de nișă așa foarte îngustă l-am accesat, bine că s-a finanțat, bine că se face și se amenajează și ruinele din centru că schimbă aspectul radical în zona centrală acolo unde e o groapă fără nici o formă”, ne-a mărturisit primarul Borcean.

Exemplul zilei vine dinspre PSD Caraș-Severin unde, până nu de mult, liderii la vârf, vorbesc de Mocioalcă, Hurduzeu, Mălăiescu și Damian (Damian Marius de la Teregova, dacă nu știți despre care Damian este vorba) se aveau ca frații, cu legături și afinități trainice de nași, fini, moși și mai știu eu ce alte grade de rudenie spirituală.  Asta, până la alegerile locale din septembrie anul trecut când, PSD a pierdut nu doar majoritatea, ci și conducerea  Consiliului Județean. După ce s-au scărpinat în ceafă și au numărat de o sută de ori voturile liber exprimate, unii au ajuns la concluzia că finii și-au faultat nașii, voturile lor mergând mai mult spre Romeo Dunca și liberalii lui Marcel Vela, decât spre Silviu Hurduzeu și  partidul din care toți făceau parte. Unii își rodeau unghiile, alții mustăceau.

Din acel moment, s-a dus dracu toată încrengătura spirituală de care vorbeam mai sus. Deși, după apa din cristelniță și snopul de busuioc cu care Popa Tanda umblă din casă în casă suntem ortodocși încă de pe vremea războaielor pe care moldovenii le-au purtat cu turcii și tătarii, unii au pornit jihadul musulman împotriva celorlalți. Hurduzeu, Mocioalcă și alții care fac parte dintr-un comitet interimar de conducere s-au întâlnit la Caransebeș, unde l-au invitat și pe Sorin Grindeanu. Scopul: măsuri împotriva finilor ce și-au luat nasul la purtare. Unii au fost pentru excluderea rebelilor, alții doar pentru suspendare pe timp de un an. Nimeni nu s-a gândit ca înainte de pedeapsă să-i fi pus la colț pe coji de nucă.

Cică lui Hurduzeu i-ar fi frică de candidatura lui Marius Damian la conducerea organizației județene, iar de aici și suspendarea din PSD a lui Luca Mălăiescu, Ioan Crina, Gabi Stuparu, Costel Ursu și a altor doi primari, cu toții susținători ai acestuia. Zău, mă? A ajuns și Damian ăsta să candideze la șefia organizației județene? Dacă e așa, atunci PSD județean își merită soarta. Toată lumea știe că, unde e loc de ceva funcții, hop și el, mai ceva ca un oltean, dar în cazul ăsta mi se pare că-i prea mare pălăria pentru capul lui. A, nu e, doar pentru faptul că ajuns în parlament? Ce mare brânză să fii deputat sau senator? Ai buzunarele pline cu firfirici, te-ai aranjat, că, vorba aia, nu te alege nimeni după ce ai în cap.

Măi, băieți, ogoiți-vă cu tata, că vă râd liberalii lu’ Vela. Nu că la ei ar fi mai bine și nu s-ar mânca ca și voi, dar nu este frumos ce faceți. Că vorba aia, voi mereu ați pozat în exemple de cinste și corectitudine pentru alegătorii amărâți. După ce ați petrecut și v-ați pupat ori de câte ori ați avut ocazia acu’ vă așteptați la cotitură unii pe alții ca să vă spurcați. Păi, e frumos ce faceți? Nu-i frumos, bă, ce faceți. Hai, dați-vă mâinile și aveți-vă ca frații, să nu vă râdă Luminița, bă! Că abia așteaptă să vă vadă încăierându-vă pe ciolan. Nu fiți fraieri!

Nu știu ce dracu le faci, Luminițo fată, nu știu cum îi prostești într-un hal fără de hal pe bărbații ăștia care își zic politicieni, ce le picuri în ureche, dar văd că ține vrăjeala. Le iei instant mințile cu gargara despre fondurile europene. Îi ai din nou la picioarele tale. Bagi la înaintare povestea aia antică și de demult cu pilele pe care le aveai la ministerul Dezvoltării, le vorbești pe limba lor de lemn, îi lași să creadă cât ești tu de capabilă, iar ei te privesc ca pe icoana făcătoare de minuni. Ca pe salvatoarea acestui județ greu încercat în ultimii treizeci de ani. Le promiți proiecte, programe, bani, drumuri reparate, canalizări, dar și case de vacanță la munte, mașini de teren și apartamente la oraș, bani la strujac, iar ei pun botu’.

Dar, între noi fie vorba, cine nu ar pune când te-ar vedea de-a dreapta președintelui Consiliului Județean și cu câtă convingere și responsabilitate  față de banul public le vorbești? Cine? Cine ar avea curajul, dintre primarii liberali, să se împotrivească lui Dunca? Să-i spună de la obraz ceva de genul: „Ce caută dom’le la prezidiu asta cu geanta plină de dosare penale? Pe altul mai bun nu ați găsit să ne învețe ce și cum“. Are careva curajul să o facă? Nu, sigur că nu. Nici măcar prietenul meu Marcel Vela, darămite un amărât de primar.

Oamenii ăia care gândesc așa au dreptate. Păi, în tot PNL-ul ăsta din Caraș-Severin nu s-a găsit un liberal de Doamne Ajută, unul singur, care să-l consilieze pe Romeo Dunca? Trebuia să o facă Luminița Jivan între două prezentări la Parchet, la procurori? Să fim serioși, ce dracu de partid e ăsta care nu are un om, repet, un singur om, să știe să aducă bani de la București? Pe de altă parte, și Dunca are dreptate. La sărăcia care bântuie bugetul județului, cine ar fi fost prostul să fii acceptat să-l consilieze moca. Că așa ne asigură Romeo Dunca: Luminița Jivan nu este angajata Consiliului Județean. Stă așa, pe lângă el și îi împărtășește din experiența ei vastă. O face cu smerenie, din bunătate și iubire pentru cărășenii ei dragi, la fel ca preacurata și nevinovata măicuță din canoanele Scripturii.

Parcă o văd venind sfioasă dimineața la lucru cu sandviciul și cafeluța într-o sticlă de juma’, că mai mult nu-i permite buzunarul, pentru a presta muncă în folosul comunității! Ține-o tot așa, fată dragă, și nu lua în seamă cârcotașii care cred că tu ești calea și luminița călăuzitoare spre DNA pentru cei ce te înconjoară cu atâta încredere și iubire față de aproapele lor.

Între cei 305 parlamentari care au votat proiectul s-a aflat și deputatul PNL de Caraș-Severin, Dumitru Rujan care ne-a mărturisit: „Practic, astăzi am dat un vot pentru a permite legal continuarea celor peste 1.000 de proiecte care au fost demarate de primării în prima etapă a Programului Naţional de Dezvoltare Locală. Am reparat ceea ce fusese stricat de pe vremea PSD, prin faimoasa OUG 114. Și pe viitor voi susține proiectele de dezvoltare locală

Rujan mai spune că era necesar aprobarea unei astfel de ordonanțe, în condițiile în care s-a dovedit că mecanismul de transfer a sumelor de bani acordate de la bugetul de stat este unul greoi și birocratic.

„Prin PNDL etapa I, în perioada 2015 – 2020 au fost finanțate 3.362 obiective de investiții. 2.325 sunt finalizate. 1.037 sunt în diferite faze de implementare. Problema este că beneficiarii unora dintre ele nu mai au fonduri pentru a le duce la bun sfârșit. Prin modificarea legislației în vigoare se dă o nouă șansă și acestor obiective de investiții“, concluzionează deputatul liberal.

Ia citiți aici ce a zis într-un interviu la www.expressdebanat.ro. De ce nu are el somn noaptea și cum se gândește să facă din Caraș-Severin județul cel mai dezvoltat din țara asta: „Aș vrea să trimit foarte multă lume acasă, încă vreo 20-30 de oameni“. Așa te vreau nea Romică, termină cu cârnații ăia din Consiliul Județean, fir-ar mama lor a dracu. Cu „cutiile alea de conserve goale“ pe care le-ai găsit când ai venit la comandă. Calcă-i pe cap, pe grumaz, pe ce vrei matale și arată-le de ce ești în stare. Bă, Romeo, tu nici nu știi ce putere ai în județul ăsta. Ești cel mai tare, cel mai grozav. Toți îți știu de frică. Dă-i afară, bă, fără milă pe ăia care ți se împotrivesc. Ia-le glanda și deconectează-i de la sursa bugetară. Arată-le, bă, că în afară de voi toți ceilalți sunt hoți și putori ordinare. Spune-le, bă, că ați venit la putere și să nu se joace cu voi, c-au dat de dracu’. Pune-i cu botu’ pe labe pe ăia de la Direcția de Drumuri Județene. Arată-i lui Fish ăla care se înfoaie ca un curcan cât ești tu de tare.

Așa te vreau, nea Romeo, scapă domnule de toți, inclusiv de șoferul ăla pe care l-a avut Hurduzeu în mandatul trecut. Ai dreptate, la ce-ți trebuie, bre, pe unul care să te ducă și să te aducă zilnic de la Timișoara, acolo unde ți-e domiciliu? Că oricât de priceput o fi, ăla știe să conducă doar mașini nu și elicopterul cu care faci naveta de acasă la slujbă și înapoi. Ce dracu, despre ce vorbim? Dă-l afară, nu te mai crampona de regulamente și de legi. Dacă nu știe să facă altceva în afară de șoferie, dă-l afară, nu mai sta cu el la vorbă. Să se fi gândit de trei ori înainte de a se face șofer la consecințele gestului său. Pune avocații la treabă și dă-l afară, măcar pentru faptul că a fost șoferul lui Silviu Hurduzeu.

Dă-i afară pe sclavii ăștia de pe plantație și adu-ți oameni din Timișoara, Romeo. Umple Consiliul Județean cu consilieri din Timiș și arată-le bârfitorilor că faci treabă și cu oameni care habar nu au să deschidă un calculator. Scapă de toți ăia pe care i-ai găsit acolo, de portar, femeia de serviciu, de organigramă și rămâi doar matale cu consilierii personali pe care nu știu unde i-ai găsit.

Fă asta și te asigur că va fi bine. Sigur, pentru matale, bre, nu pentru noi!

Începutul fiecărei primăverii constituie o grijă în plus pentru pompieri. Este sezonul în care proprietarii de terenuri limitrofe cu pădurile obișnuiesc să își igienizeze zonele agricole prin incendierea miriștilor.

Dar, nu numai gospodarii satelor contribuie la acest fenomen, ci și turiștii care aleg să-și petreacă sfârșitul de săptămână în natură, crescând astfel riscurile producerii unor incendii, care se pot extinde rapid și la păduri.

„Cele mai multe incendii de pădure produse în ultimii ani, au fost provocate de focul lăsat nesupravegheat în terenurile agricole, pășuni, fânețe și miriști situate lângă păduri. Astfel, numai în anul 2020, în suprafața fondului forestier administrat de Direcția Silvică Caraș-Severin, s-au înregistrat un număr de 30 de incendii de pădure, toate acestea provenind din terenurile/ fânețele/ pășunile incendiate de proprietarii acestora cu scopul de a le curăța de resturile vegetale, incendii care ulterior au fost lăsate nesupravegheate. La stingerea acestor incendii au participat 532 de persoane, din care: 300 personal silvic, 125 pompieri militari, 3 polițiști și 104 cetățeni voluntari.

În urma acestor incendieri necontrolate a fost afectată o suprafață totală de 158 ha (din care 0,7 ha plantații), reprezentând litieră și subarboret ars, precum și un număr de 3.500 puieți forestieri, plantați în anii anteriori“, ne precizează directorul Direcției Silvice Caraș-Severin, Ion Tabugan.

Direcția Silvică Caraș-Severin intensifică acțiunile specifice prin aplicarea de măsuri cu rolul de a preveni declanșarea incendiilor în suprafețele cu pădure, dar și de intervenție în cazul izbucnirii unui incendiu de pădure, colaborând permanent cu autoritățile care au responsabilități în aplicarea prevederilor legale de prevenire și de stingere a incendiilor.

„Pentru siguranța pădurii, care este a noastră, a tuturor, rugăm proprietarii terenurilor agricole limitrofe fondului forestier si turiștii care aleg să petreacă timpul liber în natură, să ia măsuri preventive, să nu lase focul nesupravegheat si să urmeze toate instrucțiunile specialiștilor pentru a evita declanșarea incendiilor de pădure. Putem preveni un incendiu daca suntem responsabili si daca ne asiguram că, la plecare, locul rămâne curat și focul este stins complet“, ne sfătuiește directorul Ion Tabugan.