În luna august și-a câștigat în instanță dreptul de a se înscrie în cursa pentru primărie, iar acum lui Adrian Torma i se interzice să mai candideze, după ce Biroul Electoral Central a decis anularea alegerilor locale din septembrie și organizarea altui scrutin în octombrie. Cum de s-a sucit BEC așa peste noapte, după ce în august susținea sus și tare că înscrierea lui Torma în cursa electorală nu era de competența sa, ci a instanțelor de judecată e o nebuloasă. Soluția dată este una diametral opusă care poate face loc la tot felul de interpretări, mai ales că PNL a fost cel care a sesizat existența neregulilor din ziua votului.
Între altele, hotărârea BEC invocă aspecte ce țin de organizarea procesului de vot, de deficiențele întâlnite la unele secții cu privire la tablete și comportamentul necorespunzător al unor membri din secțiile respective. Nimeni nu contestă că ele nu ar fi existat, însă ce legătură au aceste aspecte cu candidatul Adrian Torma? Mai pe românește, ce are sula cu prefectura? De aceste probleme ar fi trebuit să se ocupe și să răspundă președintele și vicepreședintele Biroului Electoral de Circumscripție și nicidecum candidatul Pro Caraș-Severin. În ziua alegerilor, Torma era un simplu spectator, fără nicio atribuție în procesul electoral.
Sigur, BEC poate decide ca Torma să nu participe la vot, problema e cât este de legală o astfel de hotărâre. De ce BEC nu reacționat și la cele două sesizări de până acum, ale PNL și ale acelui bărbat care i-au contestat lui Torma dreptul de a se înscrie în competiție? De ce atunci, în august, și-a declinat competența în favoarea instanțelor de judecată, iar acum o întorce ca la Ploiești? Nu cumva asistăm la o mascaradă regizată politic, o bătaie de joc la adresa electoratului și un atentat la libertățiile constituționale de a alege și de a fi ales?
Întrebăm, că doar atât ne-a mai rămas să facem într-o Românie în care ar cam trebui să ne obișnuim de astăzi înainte cu astfel de soluții.
Se doreste primar fara competie , primar sa candideze singur si sa castige tot el :)))
Nici nu stiu de ce dracu mai facem alegeri in judet , zic ca cel mai bine sa impuna dinainte turnatorul sef securist , sa aprobe nazistul si gata . Simplu .
Sa aibe si el vre-un castig in alegerile astea , ca , munca lui Popa , repede turnatorul securist si-a asumat-o cu un tupeu incredibil . Nici o diferenta intre genul securistului caransebesean fata de cel patulean !