Între altele este vorba despre străzile: Traian, Traian Doda, Cetății, Romanilor, Potocului, Poiana și Căpitan Iancu Temeș. Referindu-se la acest moment, primarul Felix Borcean a mărturisit:
,,Este cea mai bună veste de pe anul acesta, începând de săptămâna viitoare, trotuarele de pe străzile prevăzute în primul proiect «Anghel Saligny», vor începe a fi modernizate și reabilitate. Este vorba de nouă străzi care vor primi pavaje noi, Calea Severinului va fi prima care va intra în modernizare, apoi strada Gării, și pe măsură ce se vor finaliza și lucrările de apă și canal, și celelalte, adică încă șapte străzi”, a spus primarul Felix Borcean.
În zilele următoare se va proceda la predarea-primirea amplasamentului, iar marțea viitoare vor începe lucrările pe cele două străzi, Calea Severinului și Gării. Finalizarea lucrărilor pe cele nouă străzi este prevăzută pentru primăvara lui 2025.
„Reabilitarea completă a trotuarelor înseamnă spargere betonului sau, după caz, a asfaltului, realizarea suprastructurii, pavaj, borduri, rigole pentru scurgerea apelor, spații verzi și pomi. E un proiect complex.” , a explicat Florin Românu, de la C.A. Fagema Construct, caransebeșenii care vor realiza lucrările de modernizare a trotuarelor.
Proiectul este finanțat prin Programul Național ,,Anghel Saligny” cu peste 11 milioane de lei.