Înființată prin Legea nr.108/1999, Inspecţia Muncii funcționează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale în subordinea Ministerului Muncii şi Solidarității Sociale, având în subordine inspectoratele teritoriale de muncă, instituţii cu personalitate juridică, organizate în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti.
Inspecţia Muncii îndeplineşte funcţia de autoritate de stat prin care se asigură exercitarea controlului în domeniile relaţiilor de muncă, securităţii şi sănătăţii în muncă şi supravegherii pieţei și își desfășoară activitatea potrivit statutului propriu, în baza prevederilor art. 41 din Constituția României. Reglementarea Inspecției Muncii își are originea și din faptul că România a ratificat o serie de acte ale Organizației Internaționale a Muncii (de ex. Convenţiile cu nr. 81 şi 129).
Subliniem faptul că Inspecția Muncii din România și inspectoratele teritoriale de muncă au mandat identic cu cel al instituțiilor similare din celelalte state membre ale Uniunii Europene, motiv pentru care, în strategia și programul anual de acțiuni se regăsesc incluse prioritățile și obiectivele identificate la nivel național, fiind astfel în concordanță cu politica Uniunii Europene.
Raportat la cronologia activității de inspecție a muncii în România constatăm că este mult mai îndelungată, sănătatea și securitatea în muncă reprezentând, constant, o prioritate.
În anul 1874 s-a instituit prima lege care reglementa aspecte legate de sănătatea în muncă, iar în 1894 intra în vigoare “Regulamentul pentru industriile insalubre” ce cuprindea dispoziții privind munca femeilor și a tinerilor precum și elemente de prevenire a accidentelor de muncă și a bolilor profesionale.
În exercitarea atribuțiilor sale, Inspecția Muncii se raportează la una dintre funcțiile sale generale, aceea de comunicare, prin care se asigură schimbul de informaţii cu autorităţile centrale şi locale, precum şi cu persoanele fizice şi juridice supuse activităţii de control, informarea acestora şi a cetăţenilor asupra modului cum se respectă şi se aplică prevederile legislaţiei din domeniile de competenţă, îndeplinind, cumulativ și rolul instructiv prin campaniile de conștientizare și de prevenire.
Pe lângă activitatea primordială de control, Inspecția Muncii și inspectoratele teritoriale de muncă sunt preocupate în permanență de informarea și conștientizarea angajatorilor și a angajaților despre importanța cunoașterii și respectării legislației din domeniul relațiilor de muncă și a securității și sănătății în muncă.
Inspectorul-șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Caraș-Severin, Iancu Panduru, spune că: „La nivel județean, Inspectoratul Teritorial de Muncă Caraș Severin are o permanentă colaborare cu autoritățile și instituțiile publice, în mod deosebit cuInstituția Prefectului, Inspectoratul de Poliție, Biroul pentru Imigrări, Inspectoratul de Jandarmi, Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială, Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă, Casa de Pensii, Direcția de Sănătate Publică, Inspectoratul Școlar, atât pentru informarea reciprocă cât și pentru verificarea respectării normelor legale în vigoare.
Fără organizarea activităţii de inspecţie a muncii, care să înlăture munca nedeclarată sau subdeclarată, să prevină pericolele de accidentare şi îmbolnăvire profesională, nu s-ar putea concepe desfăşurarea normală a raporturilor de muncă într-un mediu sigur şi sănătos.
În continuare, ITM Caraș Severin își propune ca obiectiv principal menținerea nivelului înalt de încredere în rândul angajatorilor și lucrătorilor, să răspundă responsabil, prompt și obiectiv solicitărilor cetățenilor pentru asigurarea unei munci sigure și decente.
La mulţi ani și succes în activitate tuturor inspectorilor de muncă din cadrul Inspecţiei Muncii și inspectoratelor teritoriale de muncă din țară!