Pentru mâine, sâmbătă 28 august, Remus Rof și oamenii săi din primărie ne dau întâlnire, de la ora 11cu trei profesioniști în arta modelării sticlei. Cei interesați de frumosul acestei meserii pe cale de dispariție la noi, trebuie doar să se prezinte în parcul 1 Mai, vizavi de clădirea Primăriei Dognecea.
„Sunt trei maeștri sticlari, invitați de reprezentanții administrației locale, care vin să dezvăluie toate secretele unei arte atât de frumoase. Ne vom încălzi la cuptoarele și lămpile lor în timp ce învățăm lucruri interesante sau chiar creăm împreună cu ei. Vom sufla în sticlă un glob de Crăciun, o broșă sau o scrumieră, ce ne inspiră pe moment. Putem să și pictăm pe sticlă un vitraliu sau să ne termo-fuzionăm o farfurie.”, ne-a mărturisit primarul Remus Rof
Cei care vor fi prezenți mâine la eveniment, vor avea parte de o surpriză, gastronomică, chiar lângă foc – un wrap mexican oferit de Pizzeria Napoli.