Nu te supăra pe mine, nenea Dunca. Știi bine că nu-ți vreau rău, ți-am mai spus-o și altădată. Ajunge, ne-ai zis o dată că ăia sunt hoți, nu mai repeta ca papagalul. Pune mâna și apucă-te de treabă. Fă ceva concret. Că știi cum e: vorba multă, sărăcia omului. Nu de alta, dar acu’ se împlinește anul de când ești președinte de Consiliu Județean și te trezești că te cheamă șefii de la partid la raport: „Ia să vedem, Romeo ce ai făcut tu într-un an de zile“. Și atunci să te văd pe unde o să scoți cămașa, pardon, tricoul. Ce o să le raportezi camarazilor tăi? Că ți-ai pus tot Consiliul Județean în cap cu stilul tău de a conduce? Că i-ai dat afară pe ăia de dinainte? Că toată ziua te contrezi ba cu unul, ba cu altul? Că-i dai pe jurnaliști în judecată? Hai să fim serioși. Asta știe toată lumea, și de asta nu cred că o să-ți impresionezi superiorii din partid. Vino cu fapte, nu cu vorbe.
Râdem, glumim, nenea Romeo, apucă-te de treabă că ai de toate: guvern, premier, președinte, consilieri județeni, vicepreședinți de Consiliu Județean, consilieri personali aleși pe sprânceană, îl ai pe Adelin Tuță care îți dă like-uri la toate prostiile pe care le postezi noaptea. Ce vrei mai mult de atât? Bani? Păi de unde bani? Să-ți dea Cîțu, că-i de-al vostru, doar nu aștepți să primești de la Ciolacu, că ar fi rușine. Du-te peste Cîțu, nu te mișca de la ușa lui până nu te primește și bate cu pumnul în masă, să-ți dea bani să cârpești drumurile județene, să lipești bucata aia desprinsă din cascadă, să faceți spitalele alea două cu care vă tot lăudați.
Du-te și nu mai posta noapte de noapte pe Facebook toate prostiile, că acu’ se face anul și nu te văd bine. Treaba matale, nenea Dunca, să nu te aud mâine, poimâine că nu ți-am spus!
Din 2 articole, unul e despre Dunca. E ordin pe unitate?