Cinci dintre consilierii absenți au fost din tabăra liberală, ca dovadă a „unității de nezdruncinat“ în jurul conducătorului suprem sau, pe românește, la Oravița fiecare face ceva.
Chiar dacă a încercat să o dea la întors, să salveze cumva aparențele, președintele CJ și-a dat cu stângu-n dreptu’: „Mie mi se pare că această întâmplare nu are neapărat legătură cu liberalii. Eu cred că aici există presiuni din alte părţi, pentru că există în judeţ presiuni din toate părţile asupra bunului mers al lucrurilor. Există o intenţie şi un interes obscur de a se bloca activitatea. Important este că am fost aici, am explicat şi la următoarea şedinţă va trece în unanimitate”.
Cum va trece acest proiect? Prin majoritatea PSD+PNL, asta în cazul în care consilierii liberali vor lăsa ambițiile la o parte. Pentru ca să se întâmple așa ceva, Romeo Dunca este gata să apeleze la orice soluție.
„Vom face rânduiala și vom transforma în realitate dorința noastră benefică pentru cetățeni. Și fiindcă suntem o echipă acum rămâne sarcina d-lui Marcel Vela să ia măsuri.
Vorbim despre interese personale. Păi cum să iei în serios o astfel de propunere când Dunca bate câmpii cu dezvoltarea turismului dacă faci 600 de locuri pentru bolnavii de plămâni la Marila?