Revin, ai ce ai cu Crina, dar Rof, primarul Dognecei, ce ți-o făcut? Că din câte știu eu, nu ți-o cerut niciun favor până acuma, deși, între noi fie vorba, ar trebui să-ți bată obrazul pentru drumurile alea două care duc la Dognecea, de au ajuns șoferii să-ți rupă mașinile pe ele. Că așa o ții de un an și ceva, că dezvolți turismul în județ. Cum? Cu drumuri ca astea? A, te referai la turismul de pe Muntele Mic. Păi, spune așa, băi, nene, nu ne mai băga în ceață, ce dracului!
Toată ziua, bună ziua te iei de ăștia doi, cu subiect și predicat, nume și prenume: „Chiar dacă unele recepții sunt făcute si sumele încasate, urmele dezastrului nepriceperii ori hoției, nu pot fi ignorate. Ele se vad peste tot iar cetățenii de rând le simt. (…) Or fi firmele lui Crina sau Rof sau Atlas Marcaje sau multe altele nici nu mai contează.” Sunt vorbele tale, nu? Că așa mi-ai zis când te-am întrebat cine îți tot scrie în postările de pe Facebook, că tu ești autorele. Cum le știi tu, Romi, pe toate, ca un om bătrân. Și cum îi faci tu pe toți hoți…
Da’, știi ce zic eu, Romi? Ia tu roaba și lopata, urcă-le în Loganul personal și du-te pe DJ 581. Că înainte de a posta: „Egal că trag apa la toaletă, umplu oala pentru ciorbă sau folosesc drumurile județului pe care s-au decontate lucrări de o calitate ce nu justifică cheltuiala” vezi ce-i acolo, că s-ar putea să ai dreptate. Drumul ăla nu l-a asfaltat nici Crina, și nici Rof. Dacă ai uitat, sună-ți un prieten să te amintească!
Așa că, pune mâna și astupă gropile care au apărut pe drumul ăla minunat de la Secășeni-Grădinari, asfaltat în toamnă. Mai ia-ți un consilier, doi și reparați-l până nu se duce dracului de tot. Și mai lasă procesele alea că s-au săturat până și judecătorii să te vadă toată ziua bună ziua în instanță.