Ultima dintre ele se referă la extinderea rețelei de gaze naturale în Caraș-Severin, Torma fiind supărat că, inițial, Moldova Nouă nu era inclus în acest program pe care îl revendică Guvernul Oraban
„Cred că o să vină, în câteva zile, la Moldova Nouă, ministrul Internelor, cu elicopterul, și prietenul meu, Bolek, pentru a vorbi despre gaz. Ar trebui să intre în pământ de rușine toți în momentul în care au declarat ruta Jupa-Orșova de importanță pentru județul Caraș-Severin, de importanță națională în detrimentul rutei Jupa-Moldova Nouă, în special domnul ministru, Marcel Vela. Că vii să speli putina, putină care deja e împuțită, și faptul că, într-o întâlnire, la Herculane, vine Dunca, cel care desenează asemeni lui Bolek, și îl pune pe prim-ministru să facă ruta Moldova Nouă, asta nu se numește trafic de influență? Cum să vii tu fără nicio autoritate să îi spui prim-ministrului: «Pentru mine, când o să fiu, când o să ajung, dacă o să ajung cu elicopterul sau cu nu știu ce, uite, fă ruta la Moldova Nouă». Astea sunt baliverne de combinat poate copiii mici. Să nu confunde gazele naturale cu cele de la fasolei cu ciolan. Ar trebui să își mențină decența și să vină cu proiecte serioase pentru județul Caraș-Severin, dacă doresc să devină credibili pentru că, în acest moment, gazul nu este o chestiune credibilă nici pentru un copil de cinci ani“, spune primarul din Moldova Nouă.
Adrian Torma le atrage atenția foștilor colegi de partid că aducerea gazului nu este inițiativa lor, ci un proiect mai vechi de-al său și în primul rând banii nu vin de la guvern, ei reprezintă o finanțare europeană.
P. E.