Până acu’ a mai fost, cum a fost. Terase deschise, norme sanitare respectate mai mult sau mai puțin, dar când s-o lăsa frigul, ales bules. Și cei care vor avea de suferit nu vor fi ăia cu ștaif, care pe lângă alcool și cafea vând și mâncare la meniul zilei, ci cei care roboteau toată ziua în bodegii, gen: „Cățeaua leșinată“, „Văduva veselă“, „La varice“, „La Crăcănatu“, „La Paloma Blanca“. Cu măsurile luate, îi termină Cîțu, Orban, Vela și Tătaru, cât ai zice pește. Până în primăvară, când s-or deschide iarăși terasele, n-o să mai auzi de ei. Prin sălile restaurantelor și cafenelelor, altădată pline de domni, cucoane și lăutari o să bată vântul sărăciei.
Credeți că o să le pese ălora de la București de ăștia de la HORECA? Aiurea! În numele pandemiei fac ce vor mușchii lor. Până la alegeri, se scotocește Cîțu prin buzunare de oarece mărunțiș rămas de la Uniunea Europeană și le astupă gura, după care, Dumnezeu cu mila. Din iarnă, țara intră în șomaj tehnic. Tragem obloanele și ferecăm uzinele, fabricile și bodegile, pe considerentul că tot românul are în cămară cârnați, jumări și caltaboși de la porcul său, și nimănui nu-i va mai sta gândul la o friptură în sânge sau un spriț.
Eu tot sper ca lucrurile să nu o ia razna de tot. Să nu ajungem până într-acolo încât să povestim la serviciu cât de bine era odată când te duceai la birtuțul din pădure cu nevasta, iubita sau colega de birou. E greu, numai în pielea lui Orban să nu fii. Să te mulțumești cu masa servită la bufetul Casei Poporului. E adevărat, e mâncare ieftină și bună, dar fără un tăriu înainte de masă, sa deschidă apetitul, un coniac, o bere și o țigară, după, pentru digestie, parcă nu merge.
Și mă mai bazez pe prietenul meu Dumitru Rujan, cunoscut birtaș în Caransebeș, care din 6 decembrie va fi deputat. Mitre, (acum ești Mitru, după ce ajungi parlamentar mai vedem cum o să-mi permiți să-ți zic), du-te la București și fă-ți datoria față de țară și neam. Eu nu zic, precum poetul, să-ți dai viața pentru țară, dar ai grijă, nu te dai de partea ălora care au închis birturile. Fii bărbat și arată-le că ești un adevărat gugulan, la fel ca tăticul tău spiritual, Marcel Vela. Nu te lăsa intimidat și ia-te de gât cu bandiții ăștia de la PSD, că tot vă aud că de răul lor ați închis birturile, iar Orban și Iohannis nu pot să conducă țara asta.
Mitre, nu uita că în tine stă speranța miilor de birtași, chelneri și ospătari din Banatul de Munte. Dă o lege, fă ceva și nu închide birturile. Nu-i dezamăgi și îți vor fi recunoscători când te vei plimba ca boierul prin județ, ca un domn deputat ce vei ajunge în curând!