La ce i-ar mai trebui merele? Pardon, Abecedarul după care au învățat părinții și bunicii Anei? Sau ghiozdanul ăla de carton? E adevărat, pe atunci era frumos să vezi un copil mergând la școală de mână cu mamele sau bunicii, purtând cu mândrie uniforma de școler cu număr pe mânecă, șepcuța ori cordeluța sub care se ascundeau buclele fetițelor, dar ce e rău în faptul că astăzi copiii și nepoții noștri sunt duși și aduși de la școală cu mașinile? Că în locul ghiozdanului cară în spate rucsacuri, de parcă s-ar duce în drumeții? Pentru ei care, n-au de unde să știe cum a fost cândva, e prea puțin important, sau aproape deloc, că Ana noastră avea mere. Nu telefoane mobile nu păpuși Barbie. Doar mere culese din livada bunicilor.
Lumea se schimbă. Pe copiii noștri nu-i mai strigă la catalog Marioara, Lenuța, Gelu, Barbu sau Costică, ci Ayssa, Yvette, Arif sau Tamir. De mici se visează în Dubai, Maldive, Qatar. Gata cu Costinești, Eforie, tabere la munte. Să citească o carte, nici atât. Ce-o fi în capul lor? Încotro își vor îndrepta pașii în viață, că la biserică nu se duc, de sapă nu-s buni. Ce se va alege de ei? La fel gândeau și părinții noștri când eram înnebuniți dup muzica lui Beatles, Uriah Heep, Phoenix. Și atunci existau lamentări de genul: „Vai de curul lor. Din ăștia nu mai ies oameni cât e lumea și pământul.”. S-au îngrijorat peste măsură, ne-au cocoloșit au strâns bani și au făcut averi ca nouă să nu ne lipsească nimic, după principiul lor moștenit din tata-n fiu: „dacă eu n-am avut, măcar el să aibă.” În cealaltă privință, s-au înșelat. Nu ne-au mâncat nici păduchii și nici nu am ajuns vai de noi.
De ce generația de astăzi ar fi altfel? Doar pentru că Ana nu mai are mere și în loc de o carte ține în mână un iPhone de ultimă generație?
