Spre deosebire de Pintea, Iancu Jianu, Mantu și alții ca și ei, ANAF-haiducul nu acționează doar în codru, pe văi sau lunci, ci și în mediul urban, în casinouri, la păcănele, în săli de pariuri la cursele de ogari și cocoși thailandezi, acolo unde sunt lovele multe. Și umblă săracul de dimineața și până seara, pe ploaie și vânt, ninsoare și vreme bună, de ți se rupe sufletul de el, să ia de la noi, ca să umple bârdihanul statului, cu mațele lui mereu ghiorțăind de foame.
Și nu îmi e că o face, că pe noi, amărâții, nu trebuie să ne amenințe nimeni cu flinta ca să scoatem din buzunar și ultima lețcaie pentru binele și bunăstarea națiunii, doar că ăia cu brăcinarele pline de galbeni scapă mereu fără să plătească impozite și taxe. Că pentru ei, întotdeauna se găsește o mătușă putredă de bogată, un donator anonim, un cont bancar ascuns pe insulele alea în care s-a turnat filmul „Laguna albastră.” Un ceva care să-i salveze în ultima clipă de la plata dărilor.
Asta a fost până acum. Că Șică Mandolină, nea Nicu Ciucă, eroul nostru din bătălia de la Nassiriya și Cholo, covrigarul șef de la Buzău, le-a dat nas și ei și-au făcut de cap. De azi înainte, gata. Elie Beau Le Jean coboară milităria din pod. Și pentru pulime, și pentru boieri. Că a auzit el că sunt unii care n-au nici după ce bea apă, dar sunt fruntași când vine vorba să-i împrumute pe alții cu bani. Bolo l-a chemat într-o bună zi la Palatul Victoria pe ANAF-haiducul și i-a poruncit scurt: „De azi, fii cu ochii în patru la împrumuturile între persoanele fizice, prieteni, colegi de serviciu, vecini. La circulația banilor în natură. La evaziune, cum ar veni. Acolo unde simți că se fac șmecherii, aplică metoda aia cu: «Nea Alecu, nea Alecu, tunde oaia și berbecul», și ia-le 70% din sumă, mama lor de hoți.” Speriat, ANAF-haiducul a întrebat: „Și la amante se aplică ordinul?” „Mai ales în cazul lor, haiducul meu”, i-a replicat Beau Le Jean, fericit că a mai bifat cu succes încă o măsură din reforma fiscală cu care vrea să ducă țara pe cele mai înalte culmi de bunăstare.




