Pentru a ajunge la sărbătoarea câmpenească de pe Groza, la dispoziția cetățenilor va fi pusă o cursă specială. Punct de plecare de la Podul Mare din Bocșa Montană, cu opriri în stațiile de autobuz, dar și Parcul Pescăruș, începând cu ora 12.00, apoi 13.00 și ultima cursă la ora 14.00. Cursă retur de pe Groza în Parcul Pescăruș și Montana începând cu orele 17.00, apoi 18.00 și ultima cursă la ora 19.00.
Evenimentul, care începe cu ora 13.00, coincide cu inaugurarea noii locații pentru picnic, în zona „Groza”, din Bocșa Română.
Cu acest prilej va avea loc un spectacol de dansuri populare susținut de susținut de formațiile „Ceata Bocșanei”, „Junii Bocșanei” și „Bocșana”, precum și de îndrăgiții soliști de muzică populară Marilena Corina Dumitru și Simion Moise.