Duceți-vă ca să înțelegeți cum ne respectăm trecutul, înaintașii și pe noi ca români. O ruină la propriu pe care niciun liberal nu se arată în stare să o salveze. De câte ori n-or fi trecut pe lângă ea cei care după 1989 au făcut politică liberală la vârf, au condus guverne și au vorbit mereu în numele țării? Și? Ce-i cu asta? Cât i-ar fi costat pe cei ce se dădeau urmașii Brătienilor un sac cu ciment, o roabă cu nisip, un cancioc cu mortar? Nimic, absolut nimic. Nici când au fost la putere, și nici atunci când au clamat sărăcia și nevoile în opoziție.
Duceți-vă și vedeți casa lui Ion I.C. Brătianu, cel care se confundă cu istoria țării vremurilor sale. Cu aspirațiile unei națiuni aflată la început de drum. E în București, nicidecum la capătul lumii. Năpădită de buruieni, de copaci, de gunoaie, dar mai ales de nepăsare. A, și de un anunț scris, în grabă, pe o coală de hârtie de A 4, ca să ne ferească de o nenorocire: „atenție, cade tencuiala!” Da, cade tencuiala de pe casa lui Ion I.C. Brătianu. Trist și dureros.
În loc de concluzie, o întrebare pentru epigoni: Dacă voi nu sunteți în stare să salvați o casă, una singură, cum credeți că veți putea conduce o țară?
