15 49.0138 8.38624 arrow 0 bullet 1 4000 horizontal https://subiectiv.net 25 0 1
theme-sticky-logo-alt
https://subiectiv.net/wp-content/uploads/2020/09/HURDUZEU.jpg
Victor Nafiru

O dimineață senină de octombrie, cu soarele care mângâie culmile dealurilor și crestele Muntelui Mic și Țarcu. O dimineață decupată dintr-o copilărie la care mă tot întorc, cu roadele câmpului înșirate la marginea drumului, cu miros de mere coapte și cazane unde se face răchia de prune, cu oameni frumoși care niciodată nu se plâng că muncesc prea mult. La intrare în sat, oprim mașina să vorbim cu un localnic, Nichita Ienea, de 77 de ani. Mergea la țarină, împreună cu nevastă-sa. Curiozitate din amândouă părțile: eu, venit să văd cum e să trăiești astăzi la sat, el, surprins că întâlnește un ziarist în carne și oase. Ne lămurește din prima: „E bai mare. Ce-a fost odată nu va mai fi“, ne spune bătrânul. Insist: „Ce-a fost odată de o spui așa de hotărât?“ Se uită când la mine, când la Alex care ne face fotografii. „Era mai bine odată, familia era familie, acum tineretul e tot plecat, credeți că se mai întoarce vreunul la coada vacii să lucreze în agricultură? Niciodată n-o să…“

Calul nărăvaș nu-l lasă să-și termine vorbele. Îl strunește cu greu. „O fost mult mai greu înainte, după război. Atunci toată lumea muncea pământul, dar astăzi tineretul are altele în cap. Pământul e nemuncit, că nu are cine să facă asta, că ai cineri nu se înghesuie“. Apoi, schimbă subiectul și îmi povestește cum făcea naveta până la Poartă, că a lucrat la CFR, „prăstă geal, dus-întors, dus-întors, zi de zi, pe zăpadă, ploaie, soare, vânt“. Cu el în căruță, soția, mai tânără cu zece ani. Șugubăț, uica Nichita mă lămurește și în privința asta: „E bine să-ți iei femeie mai tânără, că ea se trece mai repede decât bărbatul“. Dar supărarea cea mai mare aveam să o aflu la despărțire, când l-am întrebat dacă s-au făcut prunele și merele anul ăsta. „S-au făcut, dar n-o avut cine să le strângă, ca altădată.“

Îi dau dreptate, da, asta e cu adevărat supărare mare la casa țăranului din Banatul de Munte. Ne despărțim, intrăm în sat, mașini mici în dreptul fiecărei porți, case mari, multe cu etaj, semn că oamenii nu sunt doar harnici, dar și avuți. În dreptul unei porți înalte, întâlnim două localnice. Una dintre ele, cu o damigeană de 50 de litri, că tot e vremea de făcut la căzan. Ana Ciortan și Maria Fiat. Întreb cum e viața la țară, dacă le este greu, dacă au pensie, dacă stau singure sau cu copiii. Mă rog, întrebări de astea puse de un orășean pornit să redescopere satul tradițional. Citesc curiozitatea pe fața lor și prind curaj: „Cum să fie? E bine. Dar dacă nu avem noi în curtea noastă, e greu, foarte greu, că nu ne dă nima nimic. Dacă ar putea să ne ia, nu să ne dea.“, mărturisește Ana Ciortan, iar vecina ei o completează: „Dacă ținem animale, punem în pământ și ni-s sănătoși, e bine.“ Femeia e glumeață, o întreb câți ani are: „Câți îmi dați?“, apoi râde și îmi spune: „Ba, mai bine să nu-mi dați, că am destui“. La despărțire, curioasă ca orice femeie, Ana Ciortan mă întreabă: „Dumneavoastră prăntu șie întrebați atâtea?“ Îi explic că suntem de la Rășița și am venit să vedem cum e să trăiești la sat în vremurile astea. Se minunează că cineva de la județ se interesează cum trăiesc țăranii. Ne despărțim, cu sentimentul că oamenii de aici sunt ca peste tot în acest spațiu al Banatului Montan: frumoși la suflet și deschiși la vorbă.

Intrăm și în primărie să dăm binețe primarului Velescu. Ghinion, omul abia ce plecase la „județ“. Cu treabă, bineînțeles. Dăm de un angajat de la „Social“ și întrebăm de viceprimar. Curat ghinion. Și acesta plecase până acasă, în Verendin. În sala de ședințe, masă întinsă cu bucate. Angajatul de la „Social“ îmi citește pe față surprinderea și-mi explică: „O murit ăl bătrân, și am adus câta pomană colegilor.“ Mă gândesc să-i spun că-i pandemie, că măsurile sunt drastice, dar mă abțin, că oricum aș fi făcut-o degeaba. Că pomana e pomană. Peste drum, la Căminul Cultural, echipa de muncitori de la Oțelu Roșu face ce poate: unii mănâncă, alți stau întinși pe bănci sau fumează. În ritmul ăsta, cu siguranță că va mai trece mult timp până lucrările de reabilitare vor fi finalizate.

Mai la vale, dăm de un bărbat care taie lemne cu drujba. Unul pe care îl cheamă Ilie Cucu. Ne amuzăm pe seama numelui, nu pentru că ar fi unul haios, ci pentru că satul e plin de Fiat, Ienea și Ciortan. Nu-l putem convinge să stăm de vorbă, își vede de treaba lui. Spune doar atât când îl întrebăm despre viața de la țară: „Ați văzut cum e drumul până în sat? Așa e și viața noastră.“ Insistăm. „Dacă nu mă credeți, luați-o pe ulița aia la stânga și mergeți cum arată apa aia care curge prin sat“.

Facem cum ni se spune și pe drum întâlnim femei care merg sau se întorc de la țarină, dar și pe un localnic, șef de atelaj. Acesta mărturisește că, deși are loc de muncă la Teregova, nu ar putea să stea fără să muncească pământul. O spunea cu bucurie în glas. A, despre pârâul de care ne vorbise Ilie Cucu. Garda de Mediu ar face ravagii dacă ar trece prin sat. Gunoaie aruncate de oameni, apă colorată și cu miros de comină. Dar cine e fraierul să vină la Luncavița să-și distrugă în gropile DJ 608? În rest, la Luncavița ești mai aproape de natură, de lucrurile simple, de bucuriile pe care nu le întâlnești la oraș.

Că am dreptate, dovadă stau listele PNL și PSD cu candidații la Camera Deputaților și Senat. Pe locurile eligibile doar un singur reșițean: Jaro Marșalic. Restul, gugulani din naștere sau cu adresa din buletin. Liberalul Dumitru Rujan și social-democratul Silviu Hurduzeu la Cameră, Vela și Mocioalcă la Senat. Peneliștii speră să prindă încă un mandat la Camera Deputaților pe care, însă, nu-l va ocupa un reșițean, ci fostul candidat de la Moldova Nouă, Ion Chisăliță. Cum spuneam, Reșița, pauză. Jenant. Cu un singur parlamentar de la cele mai puternice partide de pe eșicher. La zestrea asta poate contribui și PMP cu viitor deputat, Ionuț Popovici, însă și așa balanța înclină în favoarea Caransebeșului.

De ce se întâmplă aceasta? Pentru că granzii politicii locale, Vela și Mocioalcă, care fie vorba între noi doar de ochii lumii pozează în adversari, au știut să-și protejeze interesele. Cu simțul lor de animale politice, au știut să-și aleagă partenerii pe care îi puteau controlau tot timpul. Pe care se puteau baza, chiar și atunci când se duceau la closet. (În paranteză fie spus, au dat greș cu Luminița Jivan și Felix Borcean „oile rătăcite de turma Domnului“) i-a ținut lângă ei, i-a momit cu tot felul de funcții și i-a făcut să creadă că au devenit cei mai capabili. Oamenii ăștia n-au crâcnit niciodată în fața lui Vela sau Mocioalcă. Și nici nu o vor face. Poate doar noaptea în vis, dar și atunci cu mustrări de conștiință. Ei vor fi mereu recunoscători celui ce i-a făcut oameni.

Exemplu cel mai bun este al lui Silviu Hurduzeu, care, poate nu ar trebui condamnat atât de mult. El nu se dezice de faptul că mereu a fost privit ca și copilul de suflet al lui Ion Mocioalcă. Nu știu dacă a luat chestia asta ca pe o povară sau o mândrie dar, în orice caz, nu putea să-i întoarcă spatele într-un moment în care acestuia îi ardea buza. Ajutat să ajungă director de Poștă, secretar de stat, prefect și președinte de Consiliu Județean, lui Hurduzeu i s-a ivit ocazia să-i întoarcă binele făcut de-a lungul anilor, trecându-l pe locul I la Senat, cu riscul de a pierde tot ce a dobândit, politic, până acum. Adevărul e că, cum ar fi dat-o, tot rău ar fi picat.

Așa că, atenție Dumitru Rujan, cel care ești pe cale să devii un fel de Silviu Hurduzeu, produs marca Marcel Vela. Dintr-un necunoscut într-ale politici să ajungi în Parlamentul României nu ține doar de IQ-ul tău (acronimul expresiei intelligence quotient), cât mai ales de Dumnezeu care, să recunoaștem, ți-a pus mâna în cap. Cu ce preț? Rămâne de văzut.

Întoarcerea lui Ion Mocioalcă în PSD, după ce la începutul anului trecuse la Pro România, și prezența sa pe primul loc pe lista de la Senat au avut darul ca disputele să reizbucnească. Vicepreședinte Ioan Crina cere demisia președintelui intereimar, Silviu Hurduzeu, acuzându-l de faptul că a trimis la București o listă neconformă cu candidații stabiliți la Reșița în BPJ.

„Prezența pe lista PSD de la parlamentare a lui Ion Mocioalcă va reprezenta un dezastru pentru Organizația PSD Caraș-Severin. Vreau să va spun că, prezența lui pe liste NU a fost votată de nici un for al partidului. Prezența lui pe liste a fost asumată de un singur om și acel om este Silviu Hurduzeu, președinte interimar PSD Caraș-Severin. Deși în Consiliul Politic Județean, legal constituit, a fost votată o altă listă, Hurduzeu a ales să trimita conducerii centrale spre validare o listă pe care era trecut și Ion Mocioalcă. Din acest motiv, că nu a fost în stare să respecte deciziile forului județean, eu, în ședința de birou a organizației, i-am cerut demisia, lucru pe care-l fac acum și public. Nu cred că mai poți fi președinte, chiar și interimar, când tu nu ești în stare să respecți deciziile unui for al partidului.

Cât despre Ion Mocioalcă, părerea mea este că a venit la PSD să ia un mandat de senator și să se întoarcă înapoi la Pro România, că doar acolo e și nașul, Victor Ponta. S-ar putea ca și Hurduzeu să facă același lucru fiindcă nu cred că mai poate emite pretenții la șefia organizației Caraș-Severin după tot ce a făcut“, mărturisește Ioan Crina supărat.

Reflecții de doi lei, nu-i așa? Că, cine e prostul să se dea la o parte, după ce toată viața a defilat la braț cu politica, această amantă nesătulă, dar care i-a adus și nicidecum nu i-a mâncat bani? Uite că Ion Tabugan este unul dintre politicienii cunoscuți care de acum încolo va privi spectacolul din fața televizorului. Nu va mai merge la hora satului să joace „brâul“, ci se va delecta de pe margine, precum bătrânii înțelepți cum alții fac „șticuri“, în timp ce muzâca le cântă la ureche.  

Peste două luni ne alegem parlamentarii, iar el nu se mai regăsește pe listele vreunui partid deși, a ajuns în culmea maturității și are experiență de trei mandate de deputat. Sigur, Tabugan, „omul faptelor, nu al vorbelor“, cum singur se laudă, poate să spună orice, inclusiv faptul că după 12 ani de făcut naveta la București, a venit vremea să se odihnească câta, să se bucure de ceea ce n-a făcut până acum. Sanchi! Dacă voi îl credeți e treaba voastră. Eu, unul, care i-am cunoscut pe toți politicienii cărășeni ai ultimilor 28 de ani, nu-l cred. Din politică ori ieși cu picioarele înainte ori te dau alții la o parte.

Adevărul gol-goluț este că Tabugan nu mai candidează nu pentru că s-a săturat de navetă și de fotoliile alea ergonomice din Camera Deputaților, ci pentru că s-or cam terminat partidele pe la care o trecut în 12 ani de deputăție: PNL, UNPR, PMP, ALDE, Alianță cu PSD și câte o mai fi fost. S-o terminat tarlaua, cum se spune despre fotbaliștii care ies cu mingea în aut. Prietenii i-au închis ușa în nas și i-au dat de înțeles că a venit vremea să tragă pe dreapta. Ar fi putut să-și încerce norocul cu Uniunea Democrată a Carașovenilor, cu UDMR, care tot nu are filială în Caraș-Severin sau cu Uniunea Ucrainienilor de la Cornuțel Banat, dar ar fi fost prea de tot. Altul, fără onoare ar fi făcut-o, el nu. Așa că, domnul deputat, care se va supăra din nou pe ceea ce scriu acum, a găsit de cuviință să ne spună povestea cu săturatul de trai bun în Parlamentul României.

Nu-l plângeți pe Ion Tabugan, că nu rămâne pe drumuri. După cum am citit în www.expressdebanat.ro se va întoarce la meseria de bază „De unde am fost suspendat când am devenit deputat, la postul de director al Direcției Silvice Reșița“. Ați înțeles? Timp de 12 ani acel post a fost blocat, nescos la concurs, ca să-l aștepte pe Tabugan, specialistul pădurii, să se reîntoarcă. Nu știu ce zice legea, dar, bă, așa ceva, vorba neamțului, dracu o mai văzut. Bag sama că fără Ion Tabugan la șefia Direcției Silvice Reșița nici frunza nu va mai crește în pădurile Banatului Montan.

UPDATE.

Fotografia am găsit-o la un loc de afișaj din Luncavița. Un fel de Gazetă de perete pe stil nou, din vremea în care acesta candida din partea USL, alături de Ponta, Crin Antonescu etc. Lipsește doar soclu. Nici timpul, și nici bidineaua primăriei nu i-au șters afișul. I-am întrebat pe localnici ce a făcut Tabugan pentru ei. Au ridicat din umeri și mi-au răspuns zâmbind amar: „Ce să facă? Ce au făcut și ceilalți, asta a făcut!“

În opinia deputatului Ion Mocioalcă, liberalii și președintele Iohannis ar avea interese ca alegerile să se desfășoare la termenul fixat, 6 decembrie.

„Noi plecăm de la premisa că există cadrul constituțional ca alegerile parlamentare să fie amânate până în luna martie. Și aceasta, datorită numărului mare de infectări care, iată, a ajuns să depășească zilnic cifra de 4.000. Nu zic că în primăvară lucrurile vor sta altfel, nu am de unde să știm ce va fi până atunci, însă acum există premisele ca ele să nu se țină la termen. Organizând alegerile la începutul lunii decembrie, nu facem decât să punem în pericol sănătatea și viața a milioane de români“, este de părere Ion Mocioalcă.

Lăsați pentru câteva ore sau o zi treburile casnice, luați-vă liber de la serviciu, cei care aveți așa ceva, chemați-vă prietenii, vecinii și neamurile, urcați-vă în mașini și porniți cu mic cu mare în marș spre Drumul European și de acolo spre capitala de județ. Să nu vă fie teamă de consecințe. Vă cereți drepturile de cetățeni onești ce sunteți. Vă plătiți  conștiincioși dările la stat, în timp ce statul, cu instituțiile și oamenii care le conduc, v-au tot arătat degetul mijlociu. E cazul să puneți piciorul în prag, să-i faceți să înțeleagă că și-au bătut joc destul de voi.

Nu cereți marea cu sarea și nici luna de pe cer. Forțați-i pe acești domni (i)responsabili să facă o săptămână, nu mai mult, naveta de la Luncavița la Teregova. Să-și facă praf mașinile de lux pe un drum care nici măcar comunal nu ar trebui să se numească, darămite județean. Dragi luncăvițeni, nu fiți fraieri, dați-i în judecată ori de câte ori mașinile voastre ajung în service din cauza drumului. Dați-le o lecție să vă țină minte toată viața. Nu rezolvați nimic dacă doar vă tânguiți și îi înjurați pe la spate. Dacă nu le-o spuneți verde-n față, ăștia nu vor înțelege, li se îngroașă obrazul după ce ajung sus de tot.

Pentru mine e cu atât mai surprinzător ceea ce mi-a fost să văd la începutul săptămânii, cu cât ani și ani, responsabil cu licitațiile și cu starea drumurilor județene a fost un om al locului, din Teregova: Ianăș Roșeți. Era Dumnezeu al drumurilor județene și doar în fața lui Frunzăverde pleca capul. Putea să facă orice, doar să fi vrut, însă, pe fostul șef al Direcției de Administrare a Patrimoniului Public și Privat din Caraș-Severin l-a durut în cot de drumul pe care circulau teregovenii și luncăvițenii. Lui să-i fi mers bine. Dar, nici în vremea de pe urmă, cu Marius Damian, în calitatea de administrator al județului, și el din Teregova, lucrurile nu s-au mișcat. Mai mult, gropile din asfalt s-au tot adâncit, ca niște cratere selenare, drumul s-a surpat, iar paleta de înjurături s-a difersificat. Unii au rămas cu înjurăturile, ceilalți, puțini dar cu propte solide, și-au văzut de-ale lor.

Puneți mâna pe pari, furci și topoare. Nu să le dați în cap, ci să le arătați că vi s-a terminat răbdarea. Dacă nu o veți face, peste doi-trei ani veți învăța să mergeți pe jos de la Teregova la Luncavița, la fel ca părinții și moșii voștri.

Dar Dunca nu tace. O ține înainte pe-a lui, mai ales cu Ionuț Popovici, vicepreședintele CJ. Înțeleg, că și eu am trecut prin așa ceva, că nu este ușor să stai izolat din cauza noului coronavirus, să nu te întâlnești cu prietenii și colaboratorii. Dar nici chiar așa. Să mai schimbe subiectul, ca altfel devine plictisitor și dăunător eforturilor unora de a crea o alianță între PNL și PMP. Că nu-i place moaca lui Popovici, e o altă poveste, dar asta nu înseamnă că trebuie să fie cu gura pe el tot timpul. Să nu accepte soluțiile pe care le vor negocia cele două partide. S-ar putea să-l supere pe Marcel Vela, căruia nici lui nu-i place acest Popovici dar care, ca un lider de partid ce e, acceptă zicala românească, să te faci frate cu dracu până treci puntea. De altfel, Vela le-a spus-o direct camarazilor: „Vom face o alianță cu PMP. Unde avem nevoie de majorități, PMP este obligat, în baza acestui protocol, să susțină candidații PNL. Așa cum facem și noi unde PMP poate să-și susțină viceprimar“. Adică, mucles. Nu e clar? După ce au pierdut rușinos Moldova Nouă, nu cred că Vela și ai lui ar înghiți și înfrângerea de la Caransebeș, să piardă și postul de viceprimar, doar pentru că lui Dunca nu-i place de Popovici. Ori majoritatea absolută din Consiliul Județean, pentru că Romeo a auzit el că în tinerețe Popoviciu ăsta a trecut pe roșu la Viena. Să fim serioși.

M-am întrebat de ce vorbește atât și fără rost Romeo Dunca. De ce este atât de înverșunat împotriva bugetarilor. De unde această percepție preconcepută față de instituțiile statului, de angajații acestora. Răspunsul pare unul singur: nu este politician. E om de afaceri de succes, dar nu și politician. Dacă ar fi, ar ști când să se oprească. Să nu vorbească despre lucruri care îl depășesc. Care nu țin de el, ci de cei de deasupra lui. Adică, de politicieni. Exemplul cu Marius Isac, nominalizat pentru funcția de vicepreședinte al CJ, este elocvent. Două luni a susținut sus și tare că e așa și pe dincolo și că merită să fie vicepreședinte la CJ. A venit Marcel Vela și gata, Isac a fost scos din cărți, iar Dunca a scăldat-o. Penibil. El ar trebui să învețe de acum încolo că nu este suficient să te numești Dunca ori că ești președinte al Consiliului Județean. Și, mai ales, să înțeleagă că politica este arta compromisului.

Dar ceea ce mă miră cel mai mult e că nimeni dintre ai lui nu-l trage de mânecă să-i spună: „Mai ho, Romeo, ajunge cât ai vorbit“. Sau, de ce nu se duce la prietenul lui, Nelu Popa Tăiețelu, cel care l-a făcut președinte, să-l întrebe: „Nelule, ce zici, e bine să postez pe Facebook sau nu? Să declar asta ori asta?“ Să nu-i fie rușine dacă întreabă, poate copia modelul lui Popa care foarte rar și-a atacat adversarii politici. Are multe de învățat de la cel care, iată, a ajuns un fel de Ilie Bolojan al Banatului. Așa că, îl povățuiesc să-l asculte pe Tăiețelu că nu o să-l învețe de rău.

Și mai e ceva, lasă-l în plata Domnului pe Popoviciu ăsta, că-l faci mai mare decât e. Că, oricum, tot cu el și ai lui o să faci majoritatea în Consiliul Județean. Și știi de ce? Că așa-i în politică!

Râzi de ei după fiecare sentință dată de instanțele de judecată și le arăți… Știi tu ce. Chestia aia ridicată în sus. Drumul spre primărie, să nu se creadă altceva. Spre dreptate și adevăr, a nu se confunda cu sloganul sub care unii au coabitat patru ani de dragul Puterii.  Așa cum s-a întâmplat și vineri, odată cu desființarea de către Curtea de Apel Timișoara a Hotărârii BEC de anulare a alegerilor de la Moldova Nouă și repetarea scrutinului. A câta victorie e până acum, mai știi? Nu. Te cred, Tormică, te cred, tu ai alte treburi de făcut la primărie, nu să te ții de prostii, să umbli ca ei, toată ziua, bună ziua cu plângeri peste plângeri, doar, doar te-or da la o parte să-ți ia locul. Or fi ei tari, s-or face măgării în țara asta, dar nici chiar așa. Dumnezeu nu doarme și le dă ce merită.

Ești rău, bă, Torma. Rău din cale afară. Nu-i mai fă, bă, de rușine pe unde îi prinzi. Lasă-i și pe ei să se bucure de ceva în afară de faptul că toamna asta e blândă cu noi și s-a făcut vin și răchie din belșug. Dă-le, bă, și lor câte un os de pește, să-și imagineze săracii că e de la vreun crăpșan prins în Dunăre. Lasă-i, bă și pe ei să simtă gustul victoriei, amăgește-i cu un recurs, cu vreo minune căzută din cer. Nu fii rău și lasă-i în treaba lor. Gândește-te că și ei sunt oameni, ba, unii ți-au fost chiar camarazi într-o vreme. Te-au făcut primar, iar tu îi iei acum peste picior. Le râzi în nas. Îi umilești. Îți place să-i vezi cum își rod unghiile de necaz, nu-i așa?

Ești dat dracu’, Tormică!

Revenind la întrebare. Ce am putea face cu 200.000 de euro în ziua de astăzi? Poate că unii și-ar dori o casă la munte sau două-trei apartamente în Reșița pe care mai apoi să le închirieze. În schimb, alții se gândesc la zilele negre, un cont bancar care să le asigure un trai decent la bătrânețe. Mai există și posibilitatea investirii lor în terenuri, în afara orașelor, în utilaje agricole, într-o afacere de familie. Sunt tot felul de posibilități pentru cheltuirea purcoiului de bani, în funcție de nevoi, dar și de cum înțelegi să prețuiești banul.

Există, însă, și o categorie de oameni care investesc în carieră. În viitor. Dar nu în studii sau pregătire profesională. Și nici măcar în afacerile pe care le dețin deja. Nu, ci în ceea ce vor face din ianuarie încolo, după alegerile din 6 decembrie. În politică, nu în bussines. Iar pentru început, cei 200.000 de euro sunt numai buni pentru lansare în politica bună. În Parlamentul României.

Cam acesta este prețul vehiculat pentru un loc eligibil pe lista de la parlament. Scoți 200.000 de euro din buzunar, iar celui care te susține nici nu-i va păsa că ești prost ca noaptea, că nu știi câte puncte cardinale are România sau prin câte județe treci ca să ajungi la București. 200.000 de euro, și patru ani vei fi domnul deputat sau domnul senator, toți își vor scoate pălăria în fața ta, așa cum ai făcut-o tu până acum. Și, te asigur, că nici măcar nu o să-ți pese de remarcile răutăcioase ale vecinilor sau prietenilor care se vor cruci când vor auzi cât de departe ai ajuns: „Cine mă, ăla care nu știe să lege două, trei cuvinte?“ Nu-i lua în seamă, pentru că nu vorbesc ei, ci răutatea că nu vor ajunge niciodată la valoarea ta.

Niște provinciali, frustrați și invidioși care ar vrea să ajungă domni mari, dar fără să scoată din buzunar un rahat de 200.000 de euro.

Sigur, reacția lui a fost una de om normal: „Păi, mă crezi nebun? Sau așa mă știi tu de darnic pe mine?“ Cu siguranță că un om întreg la cap nu ar face așa ceva. Hai, un coș, două de covrigi și vreo trei vailinguri cu gogoși ar mai merge de două ori pe an, dar nu producția pe o zi întreagă. „Dar de ce mă întrebi?“ mi-a replicat amicul curios. „Pentru că guvernarea liberală promite racordarea gratuită la gaze a tuturor clienților casnici, indiferent de distanța față de rețea. Or, dacă ea poate, tu de ce nu ai face la fel?“ S-a uitat lung la mine, dându-și seama unde bat, și a început să râdă. „Bine, mă, aia cu gazul e altceva, că nu sunt banii noștri, ci de la Bruxelles“, a încerca el să-mi explice.

Omul se prinsese și încerca să o scalde. Să-mi explice că cel care postase chestia asta pe Facebook nu era un terchea, berchea, ci ditamai subsecretarul de satat Andrei Ungur. Și dacă nici în Andrei Ungur nu ai încredere, atunci în cine? Chiar așa. Băi, nene, tu crezi că te joci cu guvernarea liberală? Când ea promite racordarea gratuită la rețea, și nu alții, tu să ai tupeu să spui altceva? Ce dracu, nu mai știm cine ne vrea binele și cine nu în județul ăsta? E așa cum se spune în postarea lui Ungur. Să terminăm cu neîncrederea în guvernanți că nu mai suntem pe vremea Veoricăi Dăncilă. Dacă guvernarea liberală a spus asta, atunci să ne intre la toți în cap că așa va fi. Că de aia e precampanie electorală pentru alegerile parlamentare: să promitem oamenilor ce vor să audă. Ce e greu de priceput?

Cum, banii pentru racordare se vor recupera după aceea tot de la consumatorii casnici? A, nu scrie asta în postare și totuși se recuperează? Păi, de la cine ați vrea? De la firma care va câștiga lucrările? De la Andrei Ungur sau de la guvernarea liberală?  Asta ar fi chiar culmea. Constructorul are alte treburi pe cap. El e cu trasul țevilor, mufare, stații gaz, chestii tehnice, Ungur să distribuie astfel de postări pe Facebook, că de aia l-au pus subsecretar de stat, în timp menirea guvernării liberale e să promită, nu să ofere de-a moaca, vorba amicului meu, covrigi și gogoși glazurați ori dați prin zahăr pudră.