De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 3, 24 martie, și până acum, au fost amendați vreo 50.000 de iresponsabili, cărora li s-a urât cu statul în casă și au ieșit să se plimbe. Cu mâinile băgate adânc în buzunarele în care ar trebui să se găsească declarația aia pe proprie răspundere, cum că nu se plimbă ca Vodă prin lobodă, ci au treabă care pe unde. Și nătângii, și șmecherii au căzut pradă acestei șmecherii gândită de statul care acționează fără scrupule când vine vorba să ne ia banii. Agentul-șef, văr cu Robi din Las Fierbinți, scos la aerisit, abia a așteptat să-i prindă în ofside pe prostănacii de toate vârstele.
Dacă la început amenzile variau între 100 și 5.000 de lei pentru cetățenii indisciplinați, și între 1.000 și 70.000 de lei pentru companii, astăzi sancțiunile sunt de-a dreptul împovărătoare și pentru unii, și pentru alții: de la 2.000 la 20.000 de lei în cazul amărăștenilor, și de la 10.000 de lei în sus, până la 70.000 de lei când vine vorba de patroni. În zece zile statul ăsta nesimțit a strâns din amenzi vreo 60 de milioane de euro. Dacă o ține în ritmul ăsta, și o va ține că vine următorul val de români de afară să facă Paștele acasă, bugetul statului devine mai obez decât dacă ar fi încasat taxe și impozite de la populație.
La urma, urmei, bine le face ăstora care se cred buricul pământului, care până acum au crezut că democrația le dă doar dreptul de a înjura pe unul și pe altul și se întrebau de ce la noi nu e ca afară, ca la nemți, franțuzi, chiar și ca la italieni. Acum au răspunsul: că nu s-a respectat legea, de aia. Acum, un lucru bun și cu Ordonanța asta militară care ne ține în casă, legea parcă începe să fie privită cu alți ochi. La 2.000 de lei amendă, să nu mai vorbesc de 20.000 de lei, trebuie să fii nebun să ieși din casă că așa ți se arată.
Întrebarea mea e, de unde vor avea bani oamenii să achite amenzile usturătoare, că fabrica s-a închis, salariile la privat sunt cu 25% mai mici, că întreținerea la bloc trebui plătită, că țigările costă și ele destul. Ei, aici să vedem cum va fi cu legea de care vorbeam. Rămânem ca și până acum, cu amenda contestată în instanță unde pierd doar fraierii sau luăm modelul nemților, francezilor și italienilor?
Deocamdată, nu vorbim de o opinie oficială, ci doar de părerea ministrului de Finanțe. Referindu-se la starea națiunii, cu toate consecințele ce vor veni la un moment dat, Florin Cîțu este de părere că: „acest cost al crizei să fie suportat de toată lumea“, iar în privința tăierilor salariale, răspunsul pare ambiguu doar la prima lectură: „sunt multe forme de a reduce costurile aparatului public”. Deci, inclusiv tăierile de salarii și reducerea aparatului administrativ, despre care, în mai multe rânduri, liberalii au spus în trecut că este supradimensionat. În cazul de față, prea multă solidaritate l-ar putea costa pe Cîțu mai târziu.
Sigur, criza va trece într-o bună zi, dar cu cât se prelungește, cu atât mai rău va fi pentru PNL. Este cunoscut faptul, că după o perioadă îndelungată de stat la pat din cauza unei boli, organismul are nevoie de ceva timp de întremare. De a reveni la forma fizică de dinainte. Cam așa vor sta lucrurile și după perioada post-pandemie, cu deosebirea că, în cazul PNL, „bolnavul“ din povestea noastră, timpul nu mai are răbdare. În august Guvernul va trebui să majoreze pensiile cu 40% și să dubleze alocațiile copiilor. De unde face rost de bani în condițiile în care economia vine după atâtea luni de repaus? Nu-i treaba omului de rând acest lucru. El știe că trebuie să primească aceste majorări, pentru că așa i s-a promis înainte de îndepărtarea PSD-ului de la guvernare. Pensionarilor și părinților cu copii nu le pasă de „solidaritatea“ de care le vorbește acum Cîțu și nici chiar bugetarilor care, solidari cu alții, vor plăti costul crizei. În România, politica trece prin stomac. Unde mai punem că toate aceste probleme apar înaintea alegerilor locale și generale care, nu ar fi exclus, să se desfășoare în același timp.
Revenind la cestiunea politică a zilei, observăm că PNL a început deja să piardă din procentele ale multe cu care era acreditat în iarnă. Potrivit ultimului sondaj efectuat de IMAS la comanda Europa FM, între 5-26 martie, doar 36,7% dintre cei intervievați ar vota cu PNL, dacă alegerile parlamentare ar avea loc duminică. Este o scădere de patru procente față de precedentaul sondaj, însă, a doua în câteva luni.
În treacăt fie spus, și PSD înregistrează o scădere ușoară față de luna februarie, de la 25,8% la 24%, semn că românii nu au uitat anii când la guvernare s-a aflat Liviu Dragnea și Viorica Dăncilă.
În schimb, urcă în sondaj USR, la 12,5%, de la 10% și, mai ales, Grupul PLUS, de la 3,5 în februarie, la 6,5% acum. Și Pro România saltă, nu mult, dar important că se află pe un trend ascendent.
La sfârșitul lunii martie, Anvagarde a realizat și el un sondaj ale căror rezultate trebuie să le dea de gândit mult liberalilor: 82% dintre respondenți sunt îngrijorați cu privire la direcția în care se îndreaptă țara, în vreme ce doar 17% dintre aceștia consideră că lucrurile evoluează într-o direcție bună.
În concluzie, pandemia va trece, miniștrii vor trebui să-și dea jos măștile, însă durerile de cap ale liberalilor rămân, ba chiar se vor transforma în migrene, dacă nu în ceva și mai grav.
Să le luăm pe rând și să începem cu cele oficiale. Președintele Iohannis, cel considerat „mutălăul“ de la Cotroceni, devine mare orator peste noapte și una, două e în direct la televizor. Semnează condica de prezență din trei în trei ore. E adevărat, nu tot timpul spune ceva super deștept sau interesant, dar important că este acolo, vorbind grav, apăsat și extrem de responsabil, repetând tot la a doua propoziție apelativul de „dragi români“. Asta dă bine la populime.
Între două intervenții ale lui Iohannis, în studiourile televiziunilor, sau la telefon, își fac apariția membrii Guvernului. De serviciu în permanență, Cîțu de la Finanțe, Tătaru de la Sănătate, Violeta Alexandru de la ministerul Muncii. Cei mai importanți miniștri, pe care până și copiii au ajuns să-i cunoască. De ceilalți, aproape nimeni nu a auzit. A, era să-l uit pe Ludovic Orban. Ăsta e cu conferințele de presă, lungi cât o zi de post, în care spune de toate și nimic esențial dar, ca și președintele, este important că lumea îl vede și îl ascultă.
Seara este rezervată ministrului de Interne. Așa cum îi stă bine unui descendent al gugulanilor, Marcel Vela ia caimacul la orele cele mai ciudate cu putință, exact ca în filmele alea lui Sergiu Nicolaescu. Știți, filmele alea cu comisarul Moldovan, mâini curate (era să zic dezinfectate), Pistruiatul, dom’ Semaca și mașini de epocă, din megafoanele cărora răsunau mesaje sinistre, de băgau sperieți în amărășteni: „Dragi români, stați în casă, urmează un comunicat important pentru țară.“ Așa e și la Vela, cum nu se poate de misterios, doar că în locul megafoanelor se folosește de televiziuni. Un exemplu: Ministrul își anunță prezența pe post la 7 și 30 seara, dar amână întâlnirea cu noi, pentru 8,30. Să ne fiarbă, să ne creasacă nu doar tensiunea, ci și gradul emoțional. La 20,30, toți buluc în fața televizoarelor, să ascultăm comunicatul. Piele de găină, crispați, nerăbdători, ochii cât cepele. Dar, din nou ghinion. Tensiunea crește și tot crește, la fel și glicemia, femeile, alea duse la biserică, își fac cruce și scuipă în sân: „Nu e a bună, dacă întârzie să apară. Ceva rău s-a întâmplat. Vai de măiculița noastră“. Un scenariu bine gândit care ia sfârșit seara târziu, către miezul nopții, odată cu citirea Ordonanței Militare.
Dinspre zona neoficială, zvonurile zburdă mai ceva ca mieii primăvara. Cine să stea să le verifice? Facebook e o țară liberă în care fiecare spune ce vrea, îl înjură sau îl pupă în cur pe celălalt, elucubrațiile țin loc de adevăr, primarii sunt hoți, consilierii locali și județeni sunt lingăi, presa este vândută, doctorii au rămas aceiași șpăgari ordinari, DNA și DIICOT trebuie desființate, ANI este o instituție depășită, deputații și senatorii sunt și ei corupți, tinerii nu mai au loc de cei în vârstă, în țară sunt prea puține închisori pentru politicienii români, PSD trebuie scos în afara legii, cașcavalul s-a scumpit nejustificat, curvele au dispărut nu doar de pe centură, ci și din hoteluri.
Cât privește coronavirusul, toți știu câte ceva despre el: ba că din cauza lui au murit nu știu câți oameni, dar nu se spune nimic ca să nu se creeze panică, și tot din cauza lui se schimbă și vremea, ba că e scăpat, intenționat, din laboratoare, ba că la mijloc e mâna ălora care controlează lumea, ba că se tratează dacă ne uscăm părul cu foenul (chelii nu au nicio șansă să se vindece, ), ba că noi o să fim primii din lume care vom produce vaccinul miraculos, ba că Dumnezeu va avea grijă de noi mai mult decât de americani, nemți și ruși. Ce mai, o adevărată Tele Nu Vela, varianta românească, ca să nu ne plictisim cât timp stăm în casă unde facem burtă și cocoașă.
Pe scurt, să vedem despre ce „fiare noi cu valoare de fiare vechi” vorbea Petre Roman. Oțelăriile din România anilor ’80 produceau 14-15 milioane de tone de oțel pe an, iar astăzi de aproape șase ori mai puțin. În urmă cu 40 de ani, din șantierele navale românești ieșeau anual peste 140 de nave, spre deosebire de vremurile noastre când nici pomeneală de așa ceva. Produceam în jur de 13.000 de vagoane de marfă și 800 de călători, azi, doar câteva sute. Fabricam avioane, motoare disel pentru locomotive, reductoare, agregate hidro-energetice, motoare navale, autocamioane, tractoare, autobuze. Confecționam haine cu să fi îmbrăcat toată China, și haine de calitate, nu ca astea pe care le aducem astăzi din Turcia. La fel și încălțăminte cu care defilam în Europa. Este de prisos să spun ce s-a întâmplat cu aceste capacități de producție catalogate ca „fiare noi cu valoare de fiare vechi”. Sau, că acum cumpărăm de la alții și oțel, tractoare ori vagoane și haine pe care aqltădată se produceau la noi.
Nu aș fi amintit despre toate aceste „nostalgii“, dacă nu aș fi citit declarația managerului de la TROTUTEX, din județul Bacău, cel mai mare producător de echipamente de protecție și uniforme din România. Este vorba de o firmă cu capital italian iar, potrivit managerului, compania, în care lucrează 800 de oameni, „produce combinezoane, care spre deosebire de ceea ce am văzut pe la televizor, chiar oferă protecție, sunt certificate, respectând anumite cerințe tehnice, cu filtre antibacteriene, adică chiar protejează. Ceea ce am văzut că poartă medicii, de tipul costumelor de vopsitor, oferă zero protecție. Este ca și cum nu le-ar purta“.
Dacă e așa, de ce ne plângem că nu avem costume și materiale de protecție pentru medici? Pentru că toată producția de acolo merge la export. „Am participat în trecut la licitații publice, dar statul a preferat să lucreze cu China, pentru 1 leu în minus față de oferta noastră. De atunci, nu am mai participat la vreo licitație“, declara pentru www.zdbc.ro, managerul companiei.
Este posibil ca o parte din combinezoanele fabricate la TROTUTEX să ajungă totuși în spitalele noastre, dar nu direct din fabrică, ci importate poate chiar din Italia sau China. Dureros și strigător la cer, în același timp.
La fel s-a întâmplat și în agricultură. L-am lăsat pe țăran de izbeliște, iar el, simțindu-se abandonat, și-a vândut, pe doi poli și o cinzeacă, bruma de pământ lăsată cu limbă de moarte de înaintașii lui, italienilor, austriecilor, nemților, olandezilor. Astăzi, grâul românesc hrănește Europa și Asia, iar noi ne înfruptăm din aluatul congelat pe care îl importăm.
Foto: financialintelligence.ro
Și chestia asta nu e de acum. Adică, de un veac, două. Nu. E de demult, de pe vremea dacilor care luptau sub comanda lui Decebal. A lui Glad și Menumorut. Și a continuat cu Podul Înalt, Posada, Călugăreni, Jijia și în atâtea alte locuri unde voievozii și domnitorii din cartea de istorie îi chemau să apere pământul pe care îl călcau. Puneau mâna pe furci, topoare, pari și ce mai găseau prin bătătură și se luau la trântă cu turcii, tătarii, leșii și alți cotropitori fără căpătâi. Și cu ce se alegeau bieții moldoveni și munteni după luptele astea? În afară de foamete, doar cu mândria că își făceau datoria față de domnitorii care, de regulă, erau toți drepți, frumoși, deștepți și viteji. Măcar de-ar fi fost așa. Pe vremea aceea nu se inventaseră nici măcar medaliile, să le fi fost oferite în semn de recunoștință, iar după câte un război ca acesta, țara era și mai săracă, consecință a faptului că strategii de la curțile domnești dădeau ordine să se pârjolească tot în calea cotropitorilor.
Nici peste veacuri nu s-a schimbat mare lucru. Exemplele din primul și al doilea război mondial sunt o dovezi în acest sens. Țăranii plecau pe front convinși că după ce aveau să se întoarcă acasă primeau oarece pământ. Nu mult, cât să poată trăi de pe o zi pe alta. Mulți dintre ei nu au mai ajuns niciodată acasă. Carne de tun și câte o groapă comună la margine de pădure, asta le-a fost soarta. Și nu vorbim de o sută-două, ci de zeci, sute de mii de amărâți. Ceilalți, care s-au crezut norocoși că au scăpat cu viață, au primit și altceva în afară de medaliile prinse în piept, doar că, peste noapte s-a schimbat statul, a plecat boierul și a venit colectivul, iar insigniile alea n-au mai valorat nici doi lei. Țăranul, tot țăran a rămas, alegându-se cu praful de pe tobă.
Acu’ e la fel. Toți ne îndeamnă pe noi ăștia, ăi mulți (ar fi făcut-o cu țăranii, dar nu mai avem de mult așa ceva), să donam câte doi euro pentru spitale. Doi euro pe o rețea de telefonie mobilă, doi euro pe alta, doi euro la o chetă făcută de o asociație umanitară, alți doi euro pe nu știu ce listă, ca să se cumpere și din aia, și din cealaltă că spitalele nu au și mori cu zile dacă te împinge coronavirusul de la spate. Nu zic că e mult zece euro pe care îi donezi să-i fie bine spitalului. Sunt țigările pe două, trei zile, de asta spun că nu e un capăt de țară. Facem un efort, ne curățăm buzunarele de mărunțiș, ne împrumutăm la vecini și donăm. Avem bun simț la purtător și nu putem trece nepăsători pe lângă disperarea unora.
Dar întreb și eu, ca prostu’, tu, stat, ce faci pentru noi? Că noi îți băgăm bani în buzunar o viață întreagă, cotizând la casa de sănătate, iar tu, când ajungem să dăm de o belea, tu ne ceri fără nerușinare să-ți cumpărăm ceea ce de fapt tu ar fi trebuit până acuma să o faci? Cât de nesimțit poți să fii să ne tot ceri, să te tot milogești de amărâții ăștia de pensionari ori de salariați trimiși acasă în șomaj tehnic? Cât de gros ți-e este obrazul de ai curajul să o faci de fiecare dată cu zâmbetul tâmp pe care îl afișezi prin oamenii tăi seară de seară la televizor? Chiar nu mai ai limită?
Și în loc să ne dai măști de protecție și să ne faci teste, tu ne pui „Deșteaptă-te române“ la megafoanele mașinilor de Poliție. Păi, cât de nesimțit poți să fii, bă, statule? Poți să ne răspunzi? Nu, nu poți pentru că nu ai cum.
În această poveste să încercăm să privim partea plină a paharului. E bine că ne pui imnul ăsta că doar, doar s-or trezi și românii în ceasul al 12-lea, măcar așa, să-ți șuiere câteva printre dinți, ca să nu-i mai crezi proști pe toți.
– În condițiile stării de urgență, agenții economici se interesează de obținerea avizului de forță majoră pentru a putea dovedi partenerilor de afaceri de ce nu și-au putut îndeplini obligațiile stipulate în contracte. Ce le puteți spune în acest sens?
La solicitarea scrisă a agenţilor economici, exclusiv persoane juridice din România, Camerele de comerţ pot aviza existenţa cazului forţă majoră, în baza art. 28 alin. 2 litera i) din Legea 335/2007, privind camerele de comerţ din România, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu dispoziţiile din Statutele proprii. Evenimentele generatoare de forţă majoră sunt de cele mai multe ori fenomene naturale extraordinare, străine de activitatea și voința omului, cum sunt cutremurele, calamităţi naturale, fenomene meteorologice extreme (inundaţii, secetă, grindină, ninsori abundente), grevă, revoltă, stare de necesitate, embargou.
– Să înțeleg că o Cameră de comerț nu este îndrituită, legal, să certifice existența unei stări ca fiind de forță majoră, așa cum se întâmplă astăzi în România? Camera de comerț nu poate și nu are competența de a declara un eveniment ca fiind de forță majoră sau de a interveni în vreun contract, ci doar aceea de a constata existența unei situații de forță majoră, ca fapt exonerator de răspundere din perspectiva efectelor acesteia invocate de solicitant, în ceea ce privește neexecutarea obligațiilor contractuale. Potrivit jurisprudenței în materie, rămâne la latitudinea părții care se consideră prejudiciată să ia sau să nu ia în considerare motivele și dovezile, între care și avizul de forță majoră, prezentate de partenerul contractual pentru justificarea neîndeplinirii obligațiilor, ultimul cuvânt avându-l instanța de judecată.
– Totuși, Camerele de comerț eliberează agenților economici, la cerere, avizul de existență a forței majore.
Așa este, solicitantul va completa o cerere care va cuprinde prezentarea faptică şi detaliată a evenimentului, a consecinţelor acestuia în relaţia cu partenerul contractual şi argumente juridice că evenimentul invocat reprezintă un caz de forţă majoră în condiţiile art.1351 Cod Civil. Avizul de existenţă a cazului de forţă majoră se emite după achitarea tarifului stabilit de Camera de Comerț și Industrie a României, în baza documentelor doveditoare depuse exclusiv de solicitant, nefiind aplicabil principiul contradictorialităţii.
– Ce înscrisuri vor fi atașate documentelor ce vor fi depuse în susţinerea cererii pentru avizarea existenţei cazului de forţă majoră?
Este vorba de o serie de înscrisuri, în original sau în copie certificată care să justifice solicitarea, după cum urmează: Contractul afectat de evenimentul de forţă majoră, cuprinzând clauza de forţă majoră (este obligatoiru ca această clauză să fie trecută în contract). Atestări de la organele, autorităţile şi instituţiile abilitate, de la caz la caz, privind existenţa şi efectele evenimentului invocat, localizarea acestuia, momentul începerii şi încetării evenimentului. Notificări adresate partenerului contractual în legătură cu apariţia evenimentului invocat şi efectele sale asupra derulării operaţiunilor contractuale însoţite de dovada care atestă comunicarea. Înscrisuri din care să reiasă legătura de cauzalitate dintre evenimentul de forţă majoră invocat şi imposibilitatea îndeplinirii obligaţiilor părţii care îl invocă. Alte înscrisuri utile în susţinerea solicitării.
– Cine confirmă veridicitatea datelor pe care le conțin acele înscrisuri ce vor fi depuse la dosar?
Solicitantul îşi asumă întreaga răspundere, inclusiv penală, pentru veridicitatea datelor şi a documentelor prezentate odată cu solicitarea adresată Camerei de Comerţ, Industrie și Agricultură Caraș-Severin de avizare a evenimentului de forţă majoră. Doar în cazul în care se constată că documentaţia este conformă şi completă, se analizează existenţa cazului de forţă majoră. Evenimentul descris în documentaţia depusă se analizează raportat la prevederile art. 1351 Cod Civil, precum şi în raport de prevederile contractului încheiat între părţi. Dacă rezultă fără echivoc existenţa cazului de forţă majoră se eliberează Avizul de existenţă a cazului de forţă majoră. În cazul în care evenimentul nu se încadrează în prevederile legale în materia forţei majore sau nu este de competenţa camerei de comerț se eliberează Adresa de respingere a existenţei cazului de forţă majoră, cu detalierea motivelor pentru care nu se eliberează Avizul de existenţă a cazului de forţă majoră. Termenul de soluţionare este de 15 zile de la data depunerii documentaţiei complete şi achitarea tarifului serviciului. Pentru a obține cererea și informații suplimentare sunați la 0722445030 sau e-mail tirunicolae@yahoo.com, persoana de contact Nicolae Țîru. Important de știut este că Avizul de forță majoră nu poate fi solicitat decât la încetarea evenimentului care a cauzat forța majoră.
„Trăim zile în care neliniştea este răspândită în lumea întreagă din cauza unei boli pe care omenirea încă nu o poate controla. Este momentul în care din ce în ce mai mulţi oameni își pun nădejdea în Sfânta Treime, rugând pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh să ne dea sănătate. Ştim că rugăciunea rostită cu credinţă, când suntem singuri sau când suntem în familiile noastre sau în lăcașurile noastre sfinte, duce la vindecarea bolnavilor. Multe din învățăturile Sfintei Scripturi vorbesc despre puterea credinţei în vindecarea cuiva. Atunci când Mântuitorul vindeca pe cineva, prima dată întreba : «Crezi că pot să fac Eu aceasta?» (Matei 9, 28). Bineînțeles că întotdeauna încheia cu cuvintele: «După credința voastră, fie vouă» ( Matei 9, 29), sau «Mergi în pace, credința ta te-a mântuit» (Luca 7). Și Sfântul Apostol Iacov ne învață că ar trebui să ne rugăm unii pentru alţii, ca să fim vindecaţi, adăugând că „… mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului” (Iacov 5, 16). Tocmai de aceea, în aceste zile de întristare, în toate bisericile ortodoxe din țară ne rugăm împreună cu Preafericitul Părinte Patriah Daniel, ca Dumnezeu să ne ierte, să asculte rugăciunea noastră, să primească pocăința noastră pentru păcate și să oprească noua boală molipsitoare. Și pentru că El este Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre, ne mai rugăm să dăruiască însănătoșire celor cuprinși de boală, iar pe cei ce sunt sănătoși să îi ocrotească de orice pericol. Nu uităm să ne rugăm și pentru cei care, lăsându-se pe ei înșiși ,,îi îngrijesc pe cei bolnavi la casele lor sau în spitale”. Dacă avem credință, Dumnezeu nu ne va pierde, pentru că dacă Dumnezeu este cu noi, cine poate fi împotriva noastră? Credeți cu tărie și rugați-vă!”
Ne-a închis școlile, ne-a trimis acasă de la seviciu, a pus lacăt pe restaurante, baruri, mall-uri, magazine secon-hand, agenții de turism, prăvălii de cartier, jocuri de noroc. Ne-a scos din biserici și a băgat zânzania în noi. Ne-a alungat din parcuri, din fața blocului, din piața de vechituri. Este peste tot și niciunde. Este teroristul number one, pe care oricât de mult ai vrea să pui parul ori să-i găurești țeasta, nu vei reuși. Este abil și, cel puțin până acum, știe să ne țină la respect. Nu-i pasă nici de acatistele înălțate de preoți, și nici de lacrimile de pe obrazul mamei, copilului, femeii ori bărbatului.
Este diabolic, demn de un scenariu de film, ne insuflă teama, panica și isteria colectivă. Ne-a schimbat viața, ne-a transformat în niște zombi, creaturile alea din credința Voodoo. Nu-i pasă nici de ăia de la Putere-prinți, președinți, premieri-și nici de ăia cu bani mulți. În fața lui toți sunt la fel, nu contează culoarea pielii ori limba vorbită. Măcar de cei mulți, de-ai necăjiți să-i fi păsat, dar nu-i din ăla milostiv cu frică de Dumnezeu.
E mai iute decât Usain Bolt și Speedy Gonzales la un loc, nu știe ce-s alea granițe, nu are nevoie de vize de deplasare dintr-o parte în alta, iar pe unde trece, ca gândul și ca vântul, lasă prăpăd în urmă. Făcând haz de necaz și vorbind în argou, e cel mai tare din parcare. Până acuma s-a dovedit mai deștept și decât Trump, Macron, Iohannis, Viktor Orban și Giuseppe Conte al italienilor la un loc. Mai abil decât toți virusologii și microbiologii școliți la Cambridge, Yale, Oxford.
E perfid și lipsit de minima decență. E chiar nesimțit. Nu e ca în povestea aia cu „țineți-vă copiii în casă să nu vină țiganii să vi-i fure“. Nu, că pe el, din câte se pare, îl interesează mai mult bătrânii. Ăia neputincioși, cu care statul doar cheltuie și nu câștigă nimic. Pe ăia, pe care doctorii din Spania i-a abandonat în cămine, fugind să-și salveze pielea. Pe ei i-ar vrea.
Știu că acum sunt neputincios în fața lui, și din cauza asta continui să privesc lumea de la etajul III al blocului în care locuiesc, fie zi, fie noapte. Ca mine sunteți și voi care ați ajuns să circulați în lume în baza unei declarații pe propria raspundere. Să nu ne pierdem speranța, va veni și ziua în care vom pune mâna pe această potaie pe care o vom chinui așa cum ne chinuie ea pe noi în aceste vremuri. Apoi, o vom face bucățele, bucățele să ne răzbunăm pentru toți morții de până acum, pentru toate durerile chircite în suflet, pentru îndoielile ce ne-au cuprins trupurile, teama care s-a făcut stăpână peste mintea noastră, nopțile nedormite, lacrimile mamelor, bunicilor și copiilor.
Așa să știi, nemernicule, îți vom veni de hac!
„Eu merg pe calea credinței. Nu vreau să fabulez ori să nesocotesc eforturile pe care le facem cu toții, dar cred că doar Dumnezeu le mai poate rândui. Dumnezeu ne-a arătat deja că face minuni cu noi, și când spun aceasta mă gândesc că România ar fi putut fi prima lovită de coronavirus și am fi avut mult mai mulți morți, fie doar pentru faptul că suntem mult mai slab dezvoltați decât țările care au atâtea probleme acum. Dacă nouă ni se întâmpla înainte de ce s-a întâmplat în Italia, Germania sau Spania era un dezastru total. Eu cred că ne merităm încercarea la care suntem puși, că așa suntem noi, răi din cale afară, iar Doamne-Doamne s-a săturat de noi. Dumnezeu ne încearcă în acest moment, încă nu e o pedeapsă. Dacă vom trece peste această încercare, contează foarte mult cât știm să apreciem prin tot ce am trecut și cât ne va schimba mentalitatea. Eu sunt convins că foarte mulți dintre noi vor învăța ceva din ceea ce trăim acum, însă nu este suficient dacă nu și aplicăm în viața de zi cu zi, pentru că noi românii cădem repede în genunchi când îl rugăm pe Dumnezeu să ne ajute, dar după aceea uităm să facem la fel”
Și nu doar noi, oamenii de rând, suntem într-o astfel de situație, ci și instituțiile statului care au obligația de a veghea la menținerea stării noastre de sănătate. Cu un sistem de sănătate bolnav, subfinanțat și măcinat de corupție am ajuns în situația de a se apela la subscripțiile publice pentru achiziționarea de aparatură și echipamente medicale de strictă necesitate, la donații de măști, mănuși și costume de protecție pentru cadrele medicale. Altfel spus, statul a ajuns la mila publică. Da, acel stat care de ani și ani ne jecmănește fără rușine. Ne bagă mâna în buzunare și ne sufoacă cu taxele și impozitele sale nesimțite. Chiar și așa, românii au înțeles că este vremea iertării și au pus mână de la mână din sărăcia lor. Jos pălăria pentru fiecare leuț adunat la un loc, pentru fiecare gest de solidaritate de care au dat dovadă acești oameni simpli.
Aș fi vrut să spun același lucru despre companiile de lângă noi, despre oamenii de afaceri pe care Camerele de Comerț, Industrie și Agricultură îi premiază la sfârșit de ani ori despre politicienii care huzuresc pe banii noștri. Cu mici excepții, nu am auzit să se fi întâmplat așa ceva. Și nu mă duc la București pentru a da exemplul lui Ion Țiriac, despre care presa centrală spune că nu are informații că ar fi donat ceva din averea sa de 2 miliarde de euro, ci mă opresc aici, la noi acasă, în Reșița în care trăiesc alături de voi toți.
În urmă cu două săptămâni, a fost inițiată o campanie de donații pentru Spitalul Județean de Urgență Reșița. Mesajul a fost clar, reșițenii au donat fiecare după posibilități, sume plecând de la 20 de lei. În general, media a fost de 100 de lei, dar au fost și dintre cei cu dare de mână care nu s-au uitat la 250 sau 500 de lei ori la 2-300 de euro. În câteva zile s-au strâns vreo 100.000 de lei, bani cu care s-au cumpărat cele necesare Unității de Primire Urgență.
Dar nu despre acești oameni simpli, care merită tot respectul nostru, este vorba, ci despre bogații Reșiței. Milionarii Reșiței care au făcut averi și pe spatele nostru și care acum ne dovedesc că fac parte din acea categorie umană care și-ar mânca din cur, de zgârciți ce sunt. Niciuna dintre companiile de top, conduse de așa-ziși capitaliști autohtoni, nu se regăsește pe lista, aflată la vedere, a celor care au donat bani spitalului. Niciuna, de parcă au intrat toate în faliment. Toți acești pseudo-patroni s-au dat la fund, iar de acolo din văgunele în care s-au ascuns continuă să facă ceea ce știu mai mai bine, adică să scoată bani din sărăcia celor mulți care le-au trecut pragul magazinelor, restaurantelor sau barurilor. Niciunul dintre acești milionari nu s-a învrednicit să bage mâna în buzunar să scoată măcar un leu, un singur leu.
E o odovadă că nu le pasă de comunitate care i-a făcut nu doar bogați, ci și nesimțiți. La acest lucru încercați să vă gândiți pe viitor, înainte de le trece pragul magazinelor, restaurantelor ori barurilor.
