15 49.0138 8.38624 arrow 0 bullet 1 4000 horizontal https://subiectiv.net 25 0 1
theme-sticky-logo-alt
Please assign a Header Menu.
https://subiectiv.net/wp-content/uploads/2020/09/HURDUZEU.jpg
Victor Nafiru

La prima vedere, lucrurile par simple, în realitate, însă, sunt complicate pentru că așa au vrut să fie nu doar PSD, cel care a trecut fără probleme legea prin Parlament în iunie anul trecut, ci și PNL împreună cu președintele Iohannis. PSD a fost acuzat de populism, ceea ce poate fi și adevărat până la un anumit punct, pentru că de asta este un partid cu doctrină de Stânga, în timp ce președintele a promulgat legea din prima, fără să să aibă măcar o obiecție. De multe ori, în guvernarea Dăncilă, Iohannis trimitea legile înapoi în Parlament, cu tot felul de amendamente. De data aceasta, cu un ochi la făină, cu celălalt la slănină și cu gândul la alegerile prezidențiale ce se apropiau, președintele a promulgat-o fără să crâcnească, făcând jocul social-democraților. Ba, mai mult, și după câștigarea alegerilor, Klaus Iohannis a lăsat să se înțeleagă în mai multe rânduri că pensionarii au dreptul la acest procent, pentru a se corecta inechitățile dintr-un sistemul de pensii de stat. A spus-o și înainte și după câștigarea alegerilor, dar și în acest an. Până și Orban și alți colaboratori apropiați au susținut declarațiile președintelui.

În acest moment, în afară de președinte, ceilalți actori liberali ai scenei politice românești dau din colț în colț și ridică din umeri precum Ilie Moromete, pus să plătească perceptorului foncirea:  „Ce să-ți fac eu dacă n-am! De unde să dau? Nam!“ În traducere, banii s-au dus dracului pe coronavirus, pe achiziții în sănătate, cu dedicație, pe zboruri cu elicopterul, pe alea 6.500 de Loganuri pentru Poliție și Jandarmerie, pe pensiile polițiștilor, pe alte prostii ale guvernanților. De unde să mai rămână și pentru amărâții ăștia de pensionari pe care Orban cu ai lui i-a ținut la izolare ca pe leproși în lazarete?  De unde, dacă aia nu merge, ailaltă nu produce cât ar trebui, de unde, mon cher, de unde? Să înțeleagă și moșii și babele că dacă nu-i de unde, statul, oricât ar fi el de tâlhar, nu poate da în cap celor avuți, să-i mulțumească pe amărâți. Că țara e secătuită și că acum e momentul pentru sacrificii colective și strâns cureaua, nicidecum pentru pomeni electorale. Să se mulțumească și cu puținul ăla pe care bietul Cîțu se screme să-l scoată din pământ, din piatră seacă. Să nu mai facă atâta pe interesanții, că la vârsta lor, ori cu 70 ori cu 200 de lei în plus la pensie, tot nu au ce face cu banii. Că în vacanțe la greci, în Dubai sau la Sovata nu se mai duc, că bomboane nu au voie să mănânce din cauza diabetului, carne mai puțină, că face rău la colesterol, haine, nici atât. Să-și vadă de bășinile lor și să nu mai facă jocurile inconștienților din PSD.

Chiar așa, ce-or face, bă cu atâția bani, pensionarii ăștia? Bună întrebare. Numai că, președintele nostru al tuturor, nu doar al liberalilor, cum a pozat până acum, a grăit ca un înțelept din vechea Eladă, leagănul democrației: „Legile în România sunt obligatorii, nu sunt facultative“.

Ce zici Orban? Ce zici Cîțule? Acum să vă văd, aveți sânge în instalație să-i dați peste nas președintelui cu o replică de-a voastră, argumentată ca la carte?

Cine e prostul care mai fură astăzi în România doar un ou și o rață? Poate doar amărâții, lihniți de foame. Dar nici ăia toți. Cei mai mulți fură cu camionul, cu vagonul ori vaporul. Și nu orice. Fură uzinele, pădurile, proprietățile. Nu se joacă cu nimicuri că, dacă o fi să-i prindă careva, măcar știu pentru ce se duc doi-trei ani la mititica. Pentru câteva milioane de lei sau de euro. Doi-trei ani la răcoare, după care se întorc acasă și trăiesc ca-n sânul lui Aavram până la sfârșitul vieții.

Ați auzit să-i fi confiscat cuiva averile făcute din furăciuni? Din vânzarea unei uzine sau fabrici? A unei păduri și chiar a unui munte, cum se vorbește pe la noi? Să fi fost condamnat la ani grei de pușcărie? Eu, nu. I se pune sechestrul pe te miri ce, și doar după ce hoțul trece averea pe numele neamurilor, amantelor, nepoților nenăscuți. Pentru cât a furat și cu ce rămâne după aia, chiar merită să stai la pușcărie, să te relaxezi, scriind cărți, făcându-ți viața mai plăcută. Câteva luni acolo, cel mult doi ani, și gata. Redevine cetățeanul respectat, cinstit și onest, victima politicului, a clanurilor mafiote și a răzbunărilor de tot felul.

Au existat încercări în parlament de a vota o lege pentru confiscarea averilor. Ați auzit cumva să fi fost adoptată? Cum, corb la corb nu scoate ochii, a rămas doar dorința. Nema putirința.  Altfel spus, în România lucrului bine făcut se fură în draci, cum se spune la noi la țară. Fură primarul, fură, consilierul, fură politicianul, fură ministrul. Fură toți, dar, în cele mai multe cazuri, de ajuns la pușcărie ajunge, ați ghicit, tot cățelușul cu părul creț.

Nu întreb de unde au ăștia informația cum că se reîntoarce și, mai ales, când o va face pentru că, dacă știu cum va fi vremea în data de 30 noiembrie 2020, pe ore și minute, atunci, de ce nu ar ști în ce zi vor începe oamenii să se îmbolnăvească din nou? Așadar, la ce ar trebui să ne așteptăm aici, în România, și nu în altă parte? Din punct de vedere al pregătirii populației pentru o nouă campanie, care ar putea să dureze de data aceasta cinci-șase luni, nu este nevoie de mare lucru. Oamenii nu mai au nevoie de dădăceală, știu ce au de făcut: să își pun masca (unii vor vrea să fie îngropați cu ea pe față), să nu umble noaptea ca bezmeticii prin oraș, iar ziua să se încadreze în orarul stabilit prin  ordonanță militară, să se spele pe mâini din cinci în cinci minute, chiar dacă nu ies din casă. Vor fi mai precauți de cum au fost până acum, mai grijuli și mai responsabili. Sau, cel puțin așa își imaginează guvernanții.

Până atunci, se pot întâmpla multe. Vorbesc de schimbare în bine, la nivelul spitalelor, a mentalității, a atitudinii față de o situație de criză care poate să apară, și chiar să se repete, la comandă și de câte ori vreau mai marii lumii să-și regleze conturile între ei. Timp ar fi berechet chiar și pentru premierul Orban, ca să conștientizeze că tutunul și alcoolul dăunează grav sănătății, pentru ca ministrul Vela să-și ducă la bun sfârșit proiectele privind adopțiile de animale înfometate, maltratate ori abandonate ori pentru Cîțu să arate că sunt doar bârfe legate de desființarea unui departament din ministerul pe care îl conduce, doar ca să nu se judece cu tatăl său.

Revenind la pandemie, iată că cei care au ascultat cu sfințenie de propaganda celor de la putere se vor convinge că spălatul cu apă și săpun, leșie, dero și detergenți de vase a fost un mare fâs. Că noul coronavirus tot va veni și îi vor găsi chiar dacă se vor ascund în gaură de șarpe.

Asta ca să le fie învățătură de minte pentru viitor, să mai asculte inepțiile altora.

Ca să prinzi hoțul care încearcă să scape prin fugă, trebuie să fii mai iute de picior decât el. Dacă nu ai condiție fizică și nici pregătirea necesară, poți să te lași păgubaș din start. Sau, după situație, să-l urmărești pe infractor cu mașina din dotare, pornind semnalele acustice, doar, doar pui mâna pe el. Dar la ce hârburi sunt în dotarea Poliției Române, nici așa nu există prea mari șanse.

Poate de la această concluzie s-a născut ideea înnoirii parcului auto cu aproape 7.000 de autospeciale Logan și Duster. Noi, nu la mâna a doua. Valoare contractului, 483 de milioane de lei, din care 343 demilioane de lei sunt din rezerva bugetară. Ministrul îi asigură pe români că de acum încolo va crește capacitatea de a apăra siguranța cetățenilor, mobilitatea efectivelor pentru a lupta împotriva infractorilor și va contribui la îmbunătățirea capacității de răspuns și de acțiune a structurilor MAI. Altfel spus, mașinile astea, noi-nouțe, rebrănduite cu ațibilde de cea mai bună calitate, rezistente la frig , căldură și viteză, fac toți banii și, lucrul cel mai important, compensează pregătirea de șase-șapte luni în școlile în care se formează agentul de poliție de mâine.

Povestea asta cu schimbarea la față a Poliției cu mașini noi și curate contrastează cu sediile în care slujitorii acesteia lucrează, iar unii chiar dorm. Noaptea, bineînțeles. Când treci pe lângă ele, primul lucru ce-ți trece prin cap e să intri cu buldo-excavatorul. Să le razi din cartea funciară a comunei, să deratizezi locul și să plantezi acolo copăcei și panseluțe. O astfel de senzație mă încearcă de fiecare dată când trec pe lângă Postul de Poliție din Goruia. Întorc capul să nu mi se întâmple să fac ceva în punga din mașină. Am mai scris despre asta în urmă cu o lună. Și poate o să mai scriu dacă lucrurile de acolo nu țin pasul, măcar, cu măsura asta de premenire a parcului auto. Că, vorba aia, degeaba ai haină nouă, dacă papucii ți-s plini de imală, cum se spune în Banat.

În concluzie, pe lângă autospecialele astea ar fi buni și câțiva saci cu var și câteva bidinele cu care să se spoiască posturile de poliție rurale. Și dacă mai rămân bani în rezerva de stat, ar fi bune și ceva mopuri și detergenți, că dacă clădirile astea arată așa pe dinafară, mă întreb cum or fi înăuntru.

Să ne bucurăm, aș zice, începem o nouă viață, asta de după Covid, deși, sincer, mă obișnuisem cu cea de până acum. A fost frumos, chiar haios pe alocuri și în anumite momente. Am muncit de acasă, nu am pierdut vremea în oraș la cafea, am reînvățat să completăm o cerere de mână cu ieșitul în oraș, ne-am săturat de somn, ne-am amintit că avem o nevastă, nu de alta, dar ne loveam toată ziua în casă unul de celălalt, ne-am făcut noi prieteni, cu sau fără mască, pe Facebook. Într-un cuvânt a fost bine.

Din păcate, acum începe partea nasoală. De readaptare la noul trai, pentru că nu va mai fi nimeni care să ne sfătuiască ce să facem când ieșim în oraș, pe unde avem voie să mergem, cât de mult să ne îndepărtăm de casă și ce să facem cu libertatea câștigată în decembrie 1989. Și parcă nu e bine să facem ceva de capul nostru când, de fapt, avem deasupra un guvern responsabil, niște politicieni care, de grija noastră, au uitat cum e să se mai gândească și la binele lor.

În plus, o să-mi lipsească aparițiile la TV și pe Facebook ale lui Marcel Vela, iar asta se va vedea în ceea ce voi scrie de acum înainte, emisiunea Starea Nației, a lui Dragoș Pătraru, articolele din Kamikaze și Cațavencu, bancurile cu miniștrii Guvernului Orban, ieșirile televizate ale lui Iohannis, taman la ora la care familia tradițională servea masa. O să-mi lipsească telenovelele siropoase, cu cai mângâiați, cu câini îmbrățișați și înfiați de guvern. O să le duc dorul  popilor îndemnați să împărtă sfânta cuminicătură pe străzi, direct din portbagajul Matizului și Loganului, de Teodosie cel șmecher de la Constanța, de polițistul ieșit la dat amenzi, de distanțarea socială (mamă, mamă ce expresie metaforică), de acel mesaj celest cu „Dumnezeu binecuvântează România“, după care lăcrimam de fiecare dată când îl transmitea ministrul de Interne. Absolut tot o să-mi lipsească.

Nimic nu va mai fi ca înainte. Păcat. De cine o să mai facem mișto de acum încolo? Că era singura noastră bucurie oferită de acest guvern capabil și  responsabil. Singura.

Pe surse, căci altfel cine e fraierul să-ți recunoască, am aflat că Luminița Jivan s-ar fi întâlnit marți la Oravița, cu primarii PSD din zona Clisurii Dunării, cu care s-a înțeles de la bine în sus în perioada în care a condus organizația județeană. Discuțiile s-au purtat în zona trecerii acestora la liberali, în perspectiva alegerilor locale care se apropie. Informația a fost confirmată de un primar de la malul Dunării, dar și de un lider liberal local, oripilat de ce urmează să se întâmple, când PNL Caraș-Severin se va întări cu mulți primari, dar și mai mulți pesediști.

De ce s-ar preta Luminița Jivan la un astfel de joc murdar? Din cel puțin două motive: unu, să se răzbune pe noua conducere interimară, mai ales după anunțarea semnării protocolului de colaborare cu Pro România și Ion Mocioalcă, deși nu din cauza celor doi nu mai e cine a fost în partid și, doi, pentru că, la problemele pe care le are în justiție, pentru fapte de corupție (dosarele legate de angajările în Vama Nădlac și Radio Reșița), deputata încearcă să-și apere pielea. Și cum ar putea să o facă cel mai bine? Să treacă de partea dușmanului, dar aflat la putere și cu șanse reale în alegerile ce urmează, despre care mărturisea textual: „Domnul senator Marcel Vela, cu care am avut dialog doar pe teme legate de administrație publică, îmi demonstrează că la nevoie știe să inventeze teme electorale, ba mai mult, știe chiar să vândă blana ursului din pădure. Iar cumpărători, așa cum am putut observa, se găsesc la orice colț“.

Declarația e din ianuarie anul trecut. Pe atunci, ce vremuri, dom’le, Luminița era la braț cu Dragnea, Codrin Ștefănescu și Dăncilă, adică, îi dădea mâna să facă afirmații de astea. Lucrurile s-au mai schimbat între timp. Dragnea a luat calea cea dreaptă, a reeducării prin pușcărie, Dăncilă nu mai e nici ea la butoane, pe Codrin nu-l mai bagă nimeni în seamă, iar Luminița a ajuns un simplu membru PSD, fără funcții, dar cu drumuri la Parchet și, în curând, la Tribunal. E greu să te duci în cap, dintr-o dată, după ce un an și ceva toți îți pupau mâna, îți ridicau ode și te venerau ca pe salvatorul județului.

În acest moment lucrurile sunt simple: PNL are nevoie de suflu nou în perspectiva alegerilor, iar  fosta președintă e în căutarea unui protector.  Simplu și curvește, așa cum e mereu în politica: Îmi dai, îți dau. Uneori, nu există variante. Or, cu siguranță, Luminița Jivan știe acest lucru. Cum la fel de bine ar putea fi un bun negociator, pentru sine, într-o astfel de situație. Sigur, și Marcel Vela are socotelile lui legate de posibilele transferuri politice ce urmează să fie făcute în perioada de vară. Cunoaște ce probleme are deputata cu legea, de aceea nu își permite vreo greșeală care să fie exploatată de unii. Un posibil scenariu ar putea fi acesta: Luminița Jivan vine cu primarii, cât mai mulți și, în schimb, primește o funcție în administrația centrală, de secretar sau subsecretar de stat pentru noul mandat. Simplu și fără prea mult tam-tam, mai ales că îi sunt cunoscute holurile ministerului Dezvoltării, unde a mai lucrat pe vremea lui Dragnea. Pentru asta, nici măcar nu e nevoie să fii înscris PNL. Decât nimic, bun și atât!

Dacă liberalii nu vor câștiga alegerile generale? Ei, asta e. Riscurile meseriei…   

Povestea mea, și a noastră, nu este una gen Petre Ispirescu, în care personajele sunt hiperbolizate, cu puteri supranaturale și cu existență doar în mintea creatorului de basme. Nu, ea este una cât se poate de adevărată, cu personaje reale, normale din punct de vedere al intelectului, pentru vremurile respective. Diferența e că în cazul nostru personajele nu se iau la trântă cu căpcăunii, nu se luptă cu zmeii, nu păzesc livada cu merele de aur, nu sunt topite după Ilene Cosânzene și Feți Frumoși, ci cu FPS, AVAS, Guvernul Văcăroiu, cu investitori precum Adrian Chebuțiu și Noble Ventures, cu băieții isteți din energie și, după puterile lor de nemuritori, încearcă să țină piept unora, ca Petre Roman, care au văzut în industria românească doar un morman de fier vechi.

Deci, acest „A fost odată“ , începe cu 3 iulie 1771, data de naștere a industriei reșițene, și continuă cu primele furnale, cel dintâi baraj, prima oțelărie, șină de cale ferată, locomotivă cu aburi, turbină, motor naval, motor electric, iar exemplele din clasa premierelor de acest gen pot fi povestite din zori și până în seară, exact ca în basmele care ne-au bucurat copilăria. Dar, în timp ce poveștile lui Ispirescu se terminau cu câte o nuntă care ținea trei zile și trei nopți, cu bucate alese, bio, lăutari autentici și oaspeți din os împărătesc, toți aleși pe sprânceană, în povestea noastră, lucrurile se termină prost. Mitinguri, greve, revolte muncitorești, investitori de trei parale, demolatori de laminoare (alea în care s-a fabricat șina de cale ferată) de hale de producție vechi de un sfert de mileniu, și utilaje tăiate mărunt și trimise la pachet în depozitele de fier vechi.

Iar atunci când nu au mai avut ce taia, au trecut să vândă ce a mai rămas prin birouri. De exemplu, de la Hydro Enginneeing, fostul institut de proiectări al UCMR, unic în România, ajuns, din păcate, pe mâna lui Adrian Chebuțiu, lichidatorii vând orice: scaune, roabe, mașini de spălat vase, frigidere. Toate rahaturile care au ajuns în faliment și din care statul speră să-și recupereze măcar o cincime din ce au mătrășit unii. Prețurile de achiziție le întrec până și pe cele din Ocico, pornind de la 20 de lei un scaun și 40 de lei o roabă. Amatorii de suveniruri din alte epoci, așteaptă ziua în care vor fi scoase la licitație balamalele ușilor institutului de pe Calea Caransebeșului, mopurile și celebrele „T-uri“ cu care se spăla pe jos, capacele de WC, giurgiuvelele de la ferestre și clanțele de la biroul celui ce ce s-a crezut stăpânul inelelor.

De aici, și sfârșitul trist al unei povești adevărate cu „Am încălecat pe o șa“. Pardon, pe un scaun ergonomic pe care a stat nu știu ce cur de director de-al lui Chebuțiu demolatorul.

Pe mine, de exemplu, nu mă deranjează că mă fac lingău, tembel, senil, știrb, chior, șchiop, cocoșat, grețos, pesedist, așa cum le vine unora la gură. Dacă asta este percepția lor despre mine o respect, chiar dacă eu nu înjur pe nimeni, așa cum o fac ei. Cei mai mulți habar nu au cine sunt. Cum arăt, cum și ce gândesc și ce știu despre ce scriu, însă mă înjură cu obidă. Îi înțeleg, dacă este ordin și liber la înjurături, ce mai contează. Pe de altă parte nu toți îmi zic că mă vând pe un blid de ciorbă sau că sunt abonat la nu știu ce cantină de partid. Doar pe unii de pe Valea Almăjului îi văd că tot repetă asta pe site-urile de socializare. Și nici că mi-am făcut avere din nu știu ce contracte cu primarii care nu mai este, dar care ocupă în prezent alte foncții în aparatul de stat. Din ăștia mai găsești printre ăia care se învârt toată ziua pe lângă piața din Caransebeș. Nu sunt mulți, dar sunt perseverenți.

Repet, e dreptul lor să mă înjure ori de câte ori citesc un text de-al meu, care nu le convine, despre Lumina de la București sau de unde o fi venind ea. Pot să o facă cu glas tare, la consfătuirile de partid, chiar și pe Facebook, că nu e bai. Dar dacă mă înjurați în comentariile de pe Facebook, măcar faceți-o corect: cu cratimă, cu virgula pusă unde trebuie, cu diacritice, cu subiect și predicat, să înțeleg și eu ce vreți să spuneți. Să nu interpretez greșit mesajul. Nu e greu, sunt lucruri simple care se învață în școala primară și în gimnaziu. Străduiți-vă puțin să nu vă faceți de râs, chiar dacă vă ascundeți după fusta unei femei sau după unul care vă îndobitocește. M-ați văzut pe mine să scriu ca și voi? A, ați uitat bruma de gramatică învățată în școală. Înțeleg, atunci dați textele să vi le corecteze cei care vă îndeamnă să mă înjurați, iar dacă nici ăia nu-s mai breji, căutați un copil dintr-a cincea care să facă lucrul ăsta.

Și încă ceva, când mă mai înjurați, puneți-vă masca de coronavirus pe față să nu stropiți, știți voi cu ce, ecranul telefonului sau al tabletei.  

Problema nu este că băieții l-au prins iarăși cu țigara în gură, ca pe cățelușul ăla cu părul creț, căci premierul a recunoscut că nu se poate abține de la fumat nici în locul ăla în care până și împărații se duc singuri, ci cu ce scop i-au făcut pozele pe furiș. Logic, ăia care s-au grăbit să trimită pozele presei nu îl percep pe Orban ca pe cel mai iubit dintre liberali. Ca să faci asta, înseamnă că e ceva mai presus decât o glumă proastă. Există un interes cu mult mai amplu și care de data aceasta vine nu din partea PSD, ci chiar dinspre PNL. A unei grupări liberale care nu-l mai vrea pe Orban nici premier, nici președinte de partid. Pozele astea amintesc de de scena biblică cu sărutul lui Iuda, că, de bună seamă,  cel ce i-a făcut fotografia, l-a și îmbrățișat, felicitat și pupat pe președinte de ziua lui.

Iată că, unitatea în PNL, de care făcea vorbire Klaus Iohannis în atâtea rânduri, este doar o chestie de aburit lumea. Una care să dea încredere în liderii partidului.  În realitate, însă, lucrurile sunt mai complicate. Mulți liberali cred că Orban nu este locomotiva care poate trage partidul în alegerile locale și parlamentare. Nici măcar precum una cu aburi, cu aluzie directă la fumul de la țigară pe care îl scoate în public, pe nas și pe gură. El este un om de partid, dar fără carisma necesară de a stârni emoții în rândul unei mulțimi care asta așteaptă. El poate preda lecții de chitară participanților la cursurile școlii de vară și poate fi un povestitor bun, dar nu haios, la una mică, cu camarazii, dar nu mai mult de atât.

Soluția ca liberalii să fie siguri de câștigarea alegerilor, deși acest lucru nici măcar Dumnezeu nu le poate garanta în acest moment, e să schimbe, dacă nu locomotiva, măcar mecanicul-șef, și atunci este nevoie de un pretext. Unul ca acesta, cu fumatul și alcoolul. Care să se tot repete în spațiul public, până când președintele va fi „convins“ să dea locomotiva pe mână unui mecanic mai destoinic și mai umblat prin lume, înainte ca Orban să ajungă acarul Păun din poveste.

„Eu mă duc spre Pro România, dar tot independent vreau să rămân. Am spus de la început că îl susțin pe Victor Ponta, pentru că este singurul politician în care am avut și mai am încredere. În ceilalți nu mai am încredere de mult, pentru că zi de zi ne arată că nu sunt capabili. Și nu doar eu simt că Pro România este un altfel de partid, ci și alții care s-au lămurit de celelalte partide. Dovadă este faptul că a crescut într-o singură lună cu 3%“ și nu se va opri aici. După părerea mea, dacă alegerile locale se vor ține în septembrie, PNL se va prăbuși dramatic și va ajunge acolo unde a mai fost, la 23-24%. Tot acolo va fi și PSD, ambele partide urmând să plătească pentru ceea ce au făcut la guvernare. Până în toamnă, Pro România va trece de 15% și va intra la guvernare alături de cele două mari partide. Mă bucură creștere în sondaje a Pro România și revenirea în prim plan a lui Victor Ponta, însă eu vreau să rămân independent, poziție de pe care voi candida pentru un nou mandat“, ne-a mărturisit Nicolae Beg.

Am întrebat pe câțiva dintre ei de ce o poartă, în condițiile în care nu ni se mai cere acest lucru. Răspunsul a fost simplu: să mă protejez! Am insistat, curios să știu câți cunoscuți, prieteni sau rude s-au îmbolnăvit și, mai grav, au murit din cauza virusului. Mi-au răspuns senini: niciunul. Pe ai mei i-a ferit Dumnezeu. Am încercat să le explic că povestea cu noul coronavirus a fost o mare păcăleală, o bătaie de joc și o manipulare la nivel mondial. Răspunsul primit a fost dezarmant: lasă, că am văzut noi la televizor cum mureau ăia!

Aici, nu este vorba doar de persoane vârstnice, docile până la prostie în astfel de situații. Și nici de negarea virusului. Frica de îmbolnăvire a devenit atât de mare, încât, oricât le-ai spune că a trecut pericolul, că acesta s-a mutat peste deal, la alții nu-i va convinge cu una cu două. Le-a intrat în oase și le-a paralizat până și logica. Ei așa au văzut la televizor zi de zi, asta au citit în ziare și nu pot accepta alte variante și îndemnuri în afara celor de genul „stați în casă“, „spălați-vă pe mâini“ și „Dumnezeu binecuvântează România“.

Timp de trei luni, doar asta le-a transmis, președintele, premierul și ministrul de Interne, de parcă românii abia atunci coborâseră din copaci. Îndemnuri ca în reclamele cu promoții la oale și tigăi de teflon, când la două produse cumpărate, primești unul gratis. O manipulare perfidă care i-a transformat în roboței din generația anilor 1980, dar și o frică irațională care, în unele cazuri, generează prostia. O manipulare ordinară care, după unii, a testat reacția omenirii în cazul unui război mondial, a unei crize alimentare.

Și a reușit, pe fondul inducerii panicii, și și-a atins scopul, pentru că, ne convine sau nu, românii se lasă ușor manipulați, mai ales cei fără educație, dar cu frică de Dumnezeu, uitând că, de fapt, nici măcar frica de Dumnezeu nu te scapă de ce e mai rău pe pământ când, o fi să-ți sune ceasul.