Ca o primă constatare, ca să nu spun concluzie, lui Romeo Dunca începe să-i placă astfel de texte, iar dacă titlu te trimite la caseta cu epitete și metafore, pare că îl dai gata. Și asta doar după o lună, o lună și ceva de șefie la Consiliul Județean. Prin primăvară, când a fost prezentat presei ca viitor candidat din partea PNL, i-am explicat că, dacă tot e să se aboneze la cazanul cu ciorbă politică și prinde oarece notorietate și cheag în vreo funcție, să se ferească de ziariștii care una, două îl fac frumos, deștept, haios și toate cele. Jovial, candidatul de atunci, președintele de astăzi, mi-a răspuns ceva de genul: „Domnule, dumneata nu mă cunoști. Eu nu sunt omul care…“. Așa e, dar uite, că… Repet, și n-a trecut decât o lună și un pic de la preluarea mandatului. Nici nu vreau să mă gândesc ce va fi până peste patru ani…
Această întâmplare îmi amintește de alta, petrecută cu mulți ani în urmă în Almăj. La Bozovici, într-o campanie electorală, cu Sorin Frunzăverde în postură de personaj principal. Citez din memorie ce scria o colegă (ce coincidență să fi fost tot femeie!) la vremea respectivă: „Când a apărut, oamenii s-au călcat în picioare, să-l vadă și să-l atingă…“ Nu știu câți l-or fi atins, câți au ajuns acasă cu laba piciorului fracturată, câți i-or fi pupat mâna, că se obișnuia pe vremea pedeliștilor ce se adunau săptămânal la chiolhanuri sus în deal, la Camera de Comerț, Industrie și Agricultură. Cert este că Frunzăverde nu știu să fi reacționat într-un vreun fel la citirea acelui articol, să fi spus „Mai, ho! Ajunge cu astfel de tâmpenii“. Nici atunci nu a făcut-o, nici în anii în care au urmat, când s-au mai găsit și alții să scrie la fel. Semn că îi plăceau chestiile astea!
E ciudat cum se schimbă indivizii când ajung în funcții. Cum se rup de realitatea și cum sunt convinși că haina face pe om. Spun asta, deoarece am întâlnit și politicieni (căci, numai ei sunt în stare de așa ceva) care sunau la redacție să ne roage să nu mai punem poza în care apăreau încruntați și cu cearcăne ori pe cea în care purtau ochelari de vedere. Să pară mai tineri, de bunăseamă. Vă asigur că au fost și dintre ăștia, care țineau la imaginea lor. Pe unii i-am bănuit chiar de narcisism, care e o boală. Pe când erau normali, ca noi toți ceilalți, râdeau și făceau mișto despre cei ce se scria bazaconii exaltate de genul ăsta. Ba, chiar erau indignați, gata să dea cu căciula de pământ.
Anii au trecut, în locul ălor despre care am amintit au venit alții, ba, chiar ei, însă năravul a rămas. Am un cunoscut care candidează în decembrie la Parlament și căruia i-am spus că dacă va ajunge acolo, în patru ani va fi alt om. Cu creiereul „spălat“. Indignat, în sensul de „așa mă știi tu pe mine?“, mi-a răspuns: „Niciodată. Gicuțu rămâne Gicuțu, orice ar fi. O să vezi“.
Avelo bahtalo, Gicuțule! Să dea Domnul ca schimbarea clasei politice să înceapă cu tine!
Adevarul e ca firii umane,ii place sa fie laudata, exaltata , cu sau fara merite notorii. Problema e, daca si are pt ce? Sa fi cistigat vreun Nobel, sau vreun succes extraordinar, care sa merite laudele semenilor,atunci am putea intelege, o astfel de situatie,in rest? Dar, sa merg mai departe, car om, din cei ce s au perindat, politic,pe la judet sau bucuresti, ar avea vreun merit in dezvoltarea judetului, sau a bunastarii carasenilor? Care? Si ce a facut? Discutam odata cu cineva si imi spunea ca o anumita persoana ar fi adus vreo 500 de milioane de euro in judet, si l am intrebat unde sint acei bani, si nu a putut sa mi spuna nimic despre ei. Si atunci? Cui foloseste?