Din momentul în care au aflat că a semnat adeziunea nu la Reșița, ci la București, cei trei (de ăștia știm noi) pur și simplu au luat foc. Ca buni creștini ce sunt, și-au amintit cine este cu adevărat Felix ăsta. Un zero la realizări, un traseist politic, un prefăcut, un disperat, un ins lipsit de caracter, dar mai ales, de bărbăție, un pârlit de primar, un… „As putea spune mai multe, dar în Săptămâna Mare a Paștelui, prefer să mă abțin în a intra în polemici cu un primar fără niciun Dumnezeu”, vorba Andrei care dă cu bâta, în săptămâna în care gospodinele vopsesc ouăle și merg la biserică la Denia de seară.
Măi, băieți și fete, de ce sunteți voi atât de supărați pe Felix? Pe Felix al vostru cu care ați făcut atâtea prostioare în campaniile electorale și la ședințele de partid? Ce vă pasă vouă că gugulanii s-au săturat de el? Dimpotrivă, ar trebui să vă frecați mâinile de fericire și să ziceți în sinea voastră: „Bă, e gata pita lui Felix, alt mandat nu mai pupă!” De ce vă deranjează atât de tare plecarea asta? În loc să vă bucurați că PSD s-a pricopsit cu unul ca el, că o să vadă pesediștii pe dracu mâine, poimâine, voi îi tot dați la gioale. În loc să fiți fericiți că o să-l căpăciți în alegerile de peste doi ani, de-o să-i meargă fulgii, voi îl faceți cum vă vine la gură. Lăsați-l, bre, să-și frângă gâtul de tot, dacă el asta vrea. Să nu-mi spuneți că voi vreți să-l aduceți pe calea cea bună și să-i salvați sufletul păcătos, că nu vă cred. Mai mult ca oricând, săptămâna asta este despre iubire și iertare, despre tămăduirea sufletului prin rugăciuni și bunăvoire or voi i-o trageți pe unde apucați. Păi e frumos, măi copii, ce faceți cu Felix al vostru în Săptămâna Mare? Așa v-au învățat pe voi părinții și învățătorii voștri să vă huliți aproapele?
Măi, copii, voi nu vedeți că Felix nu vă bagă în seamă. Că vă dă ignore? Că nici like-urile și share-urile pe Facebook nu mai sunt ce-au fost odată? Că vorbiți degeaba și lui nici nu-i pasă? Și atunci, de ce nu vă vedeți de cozonacul și de mielul vostru, de pasca și de ouăle voastre? De ce?