Primarul Bocșei, Mirel Pascu, spune că până la data concertului primăria va amenaja mai multe parcări unde vor intra aproape 1.000 de mașini.
Referindu-se la serbările ce vor avea loc în această lună la Bocșa, primarul Pascu mărturisea: „Fiecare iubește muzica de un anumit gen și atunci nu poți să mergi doar pe un gen de muzică. Avem populară pentru iubitorii folclorului, avem și pentru tineret «Motanii» (The Motans), avem și Phoenix, care Phoenix face anul acesta 60 de ani de existență. Și noi suntem printre primii beneficiari ai spectacolelor pe care le va face Phoenix în România. Este ceva important că Bocșa poate aduce Phoenixul aici. Eu am vorbit cu Nicu Covaci încă de anul trecut și mi-a promis că vine. Am semnat contractul anul acesta și o să avem Phoenix!”