Așa cum se întâmplă de obicei la noi, în 2016 guvernul a alocat 1 milion de lei pentru refacerea podului, însă, din motive de tot felul, banii nu au fost folosiți decât începând cu anul 2021, de actuala conducere a primăriei în frunte cu primarul Mirel Pascu.
„În 2016, au intrat în conturile Primăriei Bocșa un milion de lei, și, din păcate, nu s-a făcut niciun studiu de fezabilitate, niciun proiect tehnic, niciun act, absolut nimic, până în 2021 când am început demersurile pentru proiectarea podului, care a fost o lucrare destul de complexă, după care am și dat în execuție lucrarea. Diferența de bani de la un milion la două milioane și jumătate de lei a fost suportată din bugetul local al orașului”, preciza edilul-șef.
Astăzi, după aproape 15 ani de speranțe, lucrările de refacere a podului au ajuns la final.
„S-a turnat și asfaltul, iar constructorul a respectat în totalitate termenele contractuale. Am avut parte de o firmă serioasă, iar oamenii din zonă sunt mulțumiți că, după 15 ani, problema a fost, în sfârșit, rezolvată. Îl vom deschide circulației, după ce montăm semnele rutiere și realizăm ultimele detalii tehnice. Nu vrem să deschidem până nu e totul complet pus la punct, iar asta se va întâmpla la începutul lunii mai”, a mai spus Mirel Pascu.