15 49.0138 8.38624 arrow 0 bullet 1 4000 horizontal https://subiectiv.net 25 0 1
theme-sticky-logo-alt
https://subiectiv.net/wp-content/uploads/2020/09/HURDUZEU.jpg
Editorial

Deci, ca să ne înțelegem bine, USR l-a prins pe Dumnezeu de picior, căci puțini au mai crezut că aceasta își va mai reveni vreodată fără Barna și Cioloș și în luptă directă pentru poziția a treia în topul politic de la noi cu AUR, acest partid născut din spuma băii comunale. Puțini, dar buni, cum s-ar zice pe la noi, au fost cei care au crezut într-o minune,  iar celor care au sperat într-o astfel de zi, Drulă le aduce alintare prin vorbe poetice izvorâte din pana lui de cenaclist al singurului partid liberal din România.

Ce vă mirați? Astea sun vorbele lui Cătă care a făcut anunțul cel mare, când s-a angajat să livreze țărișoarei noastre nu doar viersuri pline de romantism și melancolie  și proză scurtă contemporană, ci și aforisme extrase din puțul (adânc) al minții odihnite, gen: „vedetismul și politica pe persoană fizică nu produc rezultate durabile.”

Bă, da’ ce le mai zice, Drulă ăsta. Ca un om bătrân, nu alta. Nu știu de unde le scoate, însă le zice bine. „Pentru mine leadership înseamnă să-ţi pese. Să crezi în ce faci. Să fii sincer cu tine şi cu cei care şi-au dat încrederea. Să nu te fereşti de responsabilitate şi să nu abdici. Să conduci. Volanul e acolo, trebuie doar să vrei sa pui mâna pe el şi să-ţi pese de pasageri”. Să plângi de fericire, nu alta. Bă, omul ăsta are lupta lui cu colosul de la Palatul Victoria, PSD-PNL. David versus Goliat. Cel puțin așa visează, să aibă buzunarele pline cu pietre, să tragă cu praștia în Goliat. Bine, nu doar să tragă, ci să-l și doboare, și apoi, harșt cu sabia în alegerile din 2024.

De unde i se trag toate astea? De la prea multe legende și povești nemuritoare care i se spuneau seara înainte de culcare!

Mi-am amintit de acești scouters zilele trecute când, un amic de la universitatea din Reșița (continui să-i spun așa, deși, la fel ca și TMK, ea este doar un punct de lucru al Universității Babeș Bolyai) îmi povestea că abia se întorsese din județ, unde fusese să caute candidați pentru examenul din vară. Părea dezamăgit. Nu mai este ce a fost odată! Situația se repetă de câțiva ani buni. Fie că instituția se numea UEMR, fie că școala se ținea online. Acum, universitatea e înscrisă pe altă traiectorie, online-ul a dispărut, conducerea e la Cluj, și tot degeaba. În loc să crească sau măcar să se mențină la același nivel, numărul studenților scade de la an la an. Vorba amicului, e în ton cu ce se întâmplă în județ.

Mai de mult, profesorii nu mergeau pe sate să-i convingă pe țărani să-și dea copiii la facultate. Aceștia se duceau singuri și nu doar să-și depună dosarele, ci să susțină un examen de admitere unde concureanța era de cel puțin trei candidați pe un loc. Pentru orice părinte era o fală să-și fi știut odrasla student. Să-și fi vazut copilul domn în vremurile alea, omul simplu de la țară (țăranul nostru cel de toate zilele, cum ar veni) era dispus la orice sacrificiu: vindea o holdă, vitele, ținea porci, viței, făcea răchie, se ducea la oraș cu mere și brânză, crumpei și ce se mai găsea în spais. N-ar fi dat înapoi de la visul de a-și vedea copilul domn la oraș nici dacă ar fi fost să mănânce doar o dată în zi.

Țăranul de astăzi nici dacă ar vrea să mai facă asta, nu ar mai putea. Din bătătura sa au dispărut rând pe rând și vitele, și porcii, și oile, și caprele, terenurile pe care cultiva grâul și cucuruzul. Drumul până la supermarket e mai scurt decât cel din luncă, acolo unde moșii lui aveau pământul. Ș-apoi, tot el mai are o vorbă simplă, dar dureroasă: „La ce îi folosește școala? Că și fata a terminat facultatea și de muncit muncește într-un butic, cot la cot cu alea cărora nu le-a plăcut cartea?”

Cât privește scouters, aceștia vor continua să bată județul la pas, pentru că altfel vor rămâne fără studenți și, implicit, fără pâinea cea de toate zilele!

Wow. Să-ți bați copiii, nu alta. Ceva mai patetic nu am auzit în ultimii ani în politica mioritică. Mai sustenabil ca să zic așa, nici că există ceva în acest moment: USR a fost, este și va fi cât pe lume vom trăi.

Bă, Ionuț Moșteanu, ai fi tu purtătorul de cuvânt al USR, dar nici chiar așa. Cui îi spui tu că rața-mpunge, când ea măcăne și fuge? Las-o mai moale, că nu te crede nimeni. Nici măcar ai tăi din partid. Auzi la el, bă nene: USR merge în continuare, creștem (creșteți în ce?), ne întâlnim cu colegii…” Asta cu întâlnitul chiar o cred, că e după modelul pensionarilor care vin la club pentru un șeptic, o partidă de șah ori de table  la o cafeluță și un pișcot, dar și pentru a vedea câți dintre ei au mai rămas în viață de la ultima lor întâlnire.

Măi, copii, voi acum v-ați gândit să veniți cu vorbe de astea de guguștiuci? Despre cât sunteți voi de puternici? Că dacă ați fi făcut-o mai în urmă cu un an, aș mai fi înțeles, deși nici atunci n-ați fi avut suficiente motive să vă lăudați. Bă, Ionuț, tată, acum ți-ai găsit să vii cu gargara asta de doi bani când Daci Cioloș se pregătește să plece de tot din USR? Ce dracului, tu nu citești știrile legate de intenția lui de a pleca oriunde în lumea asta mare, doar să nu mai audă de USR? Tu nu vezi că Daci ăsta al vostru s-a săturat de USR ca de mere pădurețe? Nu mai vrea, bă, să audă de voi, și gata. Ce să zic, de când a intrat în politică, s-o fi maturizat și el. I-o fi venit mintea la cap, că altfel nu se explică de ce vrea să o pună de o nouă formațiune, una care să aducă PLUS valoare politicii pe care o va face.

Și ca să pricepi cum vine treaba, i-a adunați-vă voi la sediu, la un șeptic sau ce-o fi, și numărați-vă de la stânga la dreapta, să vedeți câți ați mai rămas și după aia vii să ne spui și nouă.

Cam așa este, dacă e să dăm timpul înapoi, amintindu-ne de acele vremuri, dar oare astăzi e altfel? Oare s-a schimbat ceva în ultimii 32 de ani din acest punct de vedere? A, partidul unic, sunt de acord cu asta. Nu mai este. A dispărut din peisaj. Dar, restul? Restul a rămas neschimbat. Și nu la modul general, ci în cele mai mici detalii.

Crede cineva că azi, miercuri, 18 aprilie, se poate ocupa o funcție dacă cumva nu ești membru al unui partid, unul aflat la guvernare? Sau că se poate duce la un concurs organizat „pe bune”? Trebuie să fii naiv să crezi că într-o democrație ca a noastră te vei putea afirma fără să fii amantă, copil de baștan, nepot, rubedenie și alte pile și relație de acest gen. Mai ales în provincie unde, posturile de conducere din primării, prefecturi și consilii județene se confiscă de cei care câștigă alegerile. Dar nu doar ele. Într-o vreme, până și femeia de serviciu trebuia să aibă carnet de partid. Sau infirmiera, brancardierul, groparul și chiar văcarul satului.

După unii, e chiar mai rău decât înainte. Uitați-vă la armata de băgători de seamă și habarniști care apare peste noapte: consilieri personali, asistente de tot felul, directori de cabinet, bașca secretari de stat, șefi de agenții și de alte organisme naționale, care în vecii vecilor n-ar fi ajuns în funcțiile respective dacă nu ar fi fost membrii unor partide. Când spun că e mai rău decât înainte de 1989, mă gândesc și la faptul că pe atunci exista politica de rotire a cadrelor. Nu-mi amintesc ca un politruc să fi rămas pe aceeași funcție mai mult de patru ani. Astăzi… Astăzi, politrucii sunt nemuritori!  

De ce a triumfat trupa Kalush Orchestra? Pentru că așa a vrut președintele Zelenski. Dacă acesta are chef să bea votca pe care o bea și Putin, Occidentul face pe dracu-n patru și îi satisface dorința. Când Volodimir comandă un live pe internet și bate cu pumnul în masă, Europa și America sar direct în izmene și iau poziție de drepți. Vrea Voba armament de ultimă generație la pachet cu specialiști NATO și americani, dorința i se îndeplinește mintenaș. Vrea Volodea ca toate televiziunile din UE să prezinte știri doar despre el 24 de ore din 24? Ce mare scofală! Vrea actorul nostru spectacole de susținere a cauzei sale la Paris, Londra și mai știu eu unde? S-a făcut! Cât ai bate din palme. Pentru el, nu există imposibil sau nu se poate!

Așa și acum. A vrut Zelenski ca orchestra ambulantă a țării sale să câștige trofeul? L-a câștigat și l-ar fi câștigat chiar dacă ar fi concurat și Shakira, Madonna ori Leo de la Strehaia. Ar fi triumfat chiar dacă acordurile piesei erau pe ritmuri de kazacioc. Unii cred că nici nu ar fi trebuit să se prezinte în concurs. În semn de respect și admirație pentru Zelenski, tot ucraineni ar fi câștigat. Dacă rușii ar fi invadat Ucraina mai în toamna anului trecut, cu siguranță că Dinamo Kiev ar fi jucat azi finala Champions League.

Unii văd în el un erou planetar, doar pentru că războiul e împotriva Rusiei și a lui Putin. Dacă ar fi fost dus împotriva Moldovei, dau un exemplu, nimănui nu i-ar fi păsat. „Dă-i în mă-sa, să se bată până n-or mai putea. Ce avem noi cu ei?” Așa e, dar cu Rusia și Putin lucrurile se schimbă. Și Zelenski știe asta. De asta își permite să dea sfaturi Europei ce să facă, să-i certe pe cei din UE când nu joacă după cum le cântă el, să le bată obrazul ori să-i pună la colț, să-și joace rolul pe care singur și l-a scris. Iar Europa tace și înghite pentru că la sfârșitul războiului o așteaptă răsplata: reconstrucția Ucrainei!

Așa și la Romi al nostru. Să ne îțtelegem, Romeo Dunca cel de la Consiliul Județean, nu Romeo Dunca de pe Muntele Mic, pe care l-ar bate Dumnezeu dacă ar spune că nu-i merg de minune afacerile. Lui Romi de la CJ i se potrivește de minune zicala bătrânească. Bine, mai puțin chestiile cu biserica, cu posturile, cu smerenia… În rest, n-are noroc și gata. Nici măcar atunci când nu e la job. Așa cum s-a întâmplat sâmbătă, cu podul de la Berzovia. Ales bules. Taman la sfârșit de săptămână s-o întâmplat să-l ia Michiduță.

Bă, ghinion curat, dar și multă prostie, cum ar veni. Căci Romi, ăla de la CJ, știa mai de mult că podul se va duce pe apa sâmbetei, dar în loc să pună mâna și să fi făcut ceva să nu ajungă în halul ăsta, se tot văicărea că nu-i ajungeau cele 2 milioane de lei de la guvern pentru reparații. Acu zice că va lua 3 milioane de lei, din cele 5,3 milioane disponibile pentru lucrările de reparații la drumurilor județene. Păi nu puteai, bă, Romi, să fi făcut așa de la început? Adică, te apucai de lucrare și vedeai după aia de unde mai făceai rost de bani.  Dar așa, rămâi și fără drumuri reparate, și cu podul făcut praf! Păi ce minte poți să ai, bă, Romi?

Dar lasă, bre, nu mai fii trist și nu te mai îngrijora. Nu te mai gândi acolo, că n-ai cum să treci podul că, ascultă la mine, te îmbolnăvești și ce rost are. Apoi gândește-te, tu și așa circuli cu elicopterul pe ruta aia spre Timișoara. N-ai treabă cu podul ori gropile din asfalt. Ce-ți pasă! O dată te-ai dus și tu cu gipanul instituției la Timișoara și atunci ai dat peste nu știu ce viezure albanez apărut din senin în calea ta, de-o trebuit să stea două luni Touaregul la reparat în service. Așa că stai liniștit și nu-ți mai face inimă rea pentru alții. Fiecare să se descurcă, vorba lu’ Gogu al meu, cum poate, și știi bine că la capitolul ăsta nu ne întrece nimeni în UE. Vezi-ți de treaba ta, aia cu muntele, cu procesele, cu scandalurile (aici chiar nu ți-o ia nimeni înainte), cu bârfele, cu poveștile legate de trecutul tău de afacerist. Că asta e important.

Și mai e ceva, decât să te necăjești atâta, să faci cu herzul, cu fierea ori cu capul, mai bine apucă-te să-ți scrii memoriile, că văd că asta faci în ultimul timp. Să-i înjuri cu obidă pe unii, pe alții, ca pe mahala. Mă ocup eu de corectură, de topică, de editură și lansare, tu doar scrie, ca să te lauzi și tu cu ceva la sfârșitul mandatului!

E și normal, bă, Gogule, să fie trist și supărat prezidentul nostru de la Consiliul Județean. Că îi vine să-și ia lumea în cap când vede că zi de zi ăia de la Express de Banat n-au altceva mai bun de făcut decât să-l toace mărunt, ca pe frunzele de dovleac pe care le dai, amestecate cu făină de porumb, la bobocii de rață. Și atunci se vaită ca o babă: „Foarte greu pt Express de Banat să pronunțe numele meu dacă se repară ceva din rateurile trecutului.”   Vai, ce filosofic și subtil i-o zice lui Dani Stanciu! Finuț, ceva în genul: „Bă, voi altceva nu aveți de făcut, decât să scrieți despre mine toată ziua, bună ziua?” Lui Dani Stanciu și primarului Stoicu din Bozovici care n-a suflat o vorbă despre meritele sale în elaborarea studiului de fezabilitate la noul spital din localitate.

Dacă e așa cum zice despre primar, că îl doare în paișpe de Dunca, atunci e bătaie de joc din partea lui Stoicu, ca să nu zic nesimțire. Bă, primare, dă-o dracu de treabă, ai fi tu de la PSD, dar  nu se face, bă, să nu spui două, trei vorbe acolo legate de meritele lu’ don Romeo. Dacă el nu era, nici studiu de fezabilitate n-ați fi avut. Știu că îți pare rău că nu i-ai pomenit numele și că regreți lucrul ăsta, dar fii atent, pe viitor să nu se mai întâmple una ca asta că, orșicât, Romi nu e un orșicine, unul venit cu pluta de nu știu unde. De data asta, treacă de la mine, dar să-ți fie de învățătură de minte pe viitor.  

Știi ce nu înțeleg, bă, Romi? De ce te superi așa rău pe Stanciu, Stoicu și PSD, cât timp nici măcar domnișoara ziaristă pe care ai băgat-o în ATOP și o plătești lună de lună din banii CJ, cu un salariu bunicel, nu a amintit un cuvânt în ziarul ei despre meritele tale. Bă, un cuvânt, nu mai mult să zis, așa, în semn de respect pentru binele pe care i l-ai făcut. Tu te-ai certat cu toată lumea pentru că atât te-o dus mintea să o bagi în ATOP, iar ei, nici că-i pasă de tine. Te ignoră, pur și simplu. Deontologie? Sanchi, deontologie ar fi fost să nu accepte să intre în solda CJ. Vezi, bă, Romi, asta e dureros, dacă nici ea nu a scris, atunci ce așteptări să ai de la alții? Cum? A făcut o învârtită, pe sub mână, ca la dansurile populare de pe Valea Almăjului și revenit cu un alt articol în care te-a periat puțin? Degeaba, dacă nu a făcut-o de la început… După ce trece baba cu colacu’, poate să spună orice.

Dar apropos de spitalul ăla al nou de la Bozovici cu care te lauzi că îl construiești, de ce nu apelezi tălică la sfaturile și sprijinul lui Jaro Marșalic? Nu știi cine e Jaro? Măi, să fie. E colegul tău de partid, măi, Romi, deputat și vicepreședinte al Comisiei pentru Sănătate din Camera Deputaților. Eu nu zic că prietenul meu Paul Purea nu e de bună credință și nu-ți dă sfaturi bune, dar să-l ai pe Jaro lângă tine și să-l ignori, numai tu ești în stare de așa ceva, puiucule!

Dacă ar fi numai asta, n-ar fi chiar o problemă atât de mare, că și până la Cîmpeanu am avut absolvenți de liceu care fie că nu înțelegeau nimic din ceea ce citeau, după zicala „se uită ca mâța-n calendar”, fie că se chinuiau să-și scrie numele. De la o vreme se întâmplă lucruri pe care altădată nu și le-ar fi imaginat nimeni, nici chiar domnul ministru: Cîmpeanu: întoarcerea la lumânare și la lampa cu petrol, pentru neplata facturilor la curent. Așa cum a pățit-o cei de la Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin. Cică, doar pentru două facturi. Pe bune? Oare cât ar fi trebuit să fi fost maldărul de hârtii și de somații ca să nu existe niciun comentariu de acest gen? Două facturi neplătite nu sunt suficiente? La omul de rând era suficient și una singură…

Sigur, nu sunt de vină cei de la ISJ Caraș-Severin, că doar n-or plăti din buzunarul lor ceea ce ar trebui să facă statul, dar nici statul că Educația este condusă de domnul ministru Sorin Cîmpeanu, de altfel un tip de bun simț, docil și ascultător și când  a trecut prin PSD-ul condus de Victor Ponta și ALDE a lui Tăriceanu, și când a dat Pro România pe PNL. Asta ca să înțelegeți cât de importante și utile sunt reformele în școala în care Ana nu mai are mere, ci doar elevi convinși că Ștefan cel Mare a fost spaima Imperiului Austro-Otoman!

Măi, Pișta, măi Attila și Gyuri, de ce sunteți, bă, nesimțiți? Ce mi-ați cerut, bă, și nu v-am dat? Ați vrut școli în limba voastră? Ați vrut. Și, nu ați primit? Ați vrut inscripționări de localități și instituții în maghiară? Ați primit sau nu? Ați vrut să se vorbească ungurește în primăriile și prefecturile de la voi? A comentat careva? Ați vrut la guvernare? Și nu ați fost? Ba, chiar de mai multe ori decât ați fi meritat. Și voi, în loc de mulțam, ce faceți, bă? Ne întoarce vânzătoarea spatele când cerem o pâine în limba română, aruncându-ne peste umăr: „Nem értem, nem beszélek románul”. Cum ar veni, în România, nu înțelegi românește! Dacă nu înțelegi, luați-vă, bă, buleandrele, și duceți-vă unde nu vă cere nimeni să vorbiți românește. În pustă, bă, în pustă, să vă bată toată ziua soarele în cap, dacă aici nu vă e bine!

Așa e când, de frică că nu vor ajunge la cutia cu rahat și la borcanul cu miere de trântor, aproape toate guvernele de după 1989 au închis ochii la ce se întâmpla în ținutului secuiesc. Și pentru că au văzut că le-a mers de fiecare dată, Pișta, Attila și Gyuri au prins un curaj vecin cu nesimțirea în forma sa maximă. Că ce ar putea fi mai grav decât ceea ce s-a întâmplat la Liubliana, unde hocheiștii români, aproape toți rude de sânge cu Pișta și ceilalți doi, au cântat imnul ținutului secuiesc, ținându-se de mână cu ungurii lui Viktor Orban? Asta în condițiile în care, ministrul român al Mediului, Tanczos Barna, a văzut meciul cu Ungaria din mijlocul suporterilor maghiari. Mai scandalos de atât nu cred a existat ceva vreodată în istoria noastră din ultimii 30 și nu știu câți ani.

Și ce măsuri credeți că va lua nea Ciucă și ai lui după cele întâmplate la meciul de hochei? Îi vor exclude din națională pe jucătorii care s-au dat în stambă? Vor sancționa conducerea echipa naționale? Îl vor demite pe ministrul Tanczos Barna? Să fim serioși, domnilor. Cine e fraier să se pună rău cu Pișta, Gyuri și Attila, renunțând la borcanul cu silvoiță?

Așadar, m-am trezit dimineața, am pornit televizorul și, care credeți că a fost  prima știre a zilei? Nu cu ăla care s-a aruncat de la etajul V, și nici cu bătrâna violată de feciorii din sat, cu care s-au obișnuit televiziunile să deschidă telejurnalele. Nici măcar ceva legat de victoria FCSB-ului în fața juveților, ci una care ne amintea că era Ziua Europei. Pe vremuri nu-i spunea așa, dar ce mai contează. Bă, cum am putut uita așa ceva? Unde mi-o fi fost gândul dacă nici măcar atât lucru nu m-a dus capul? În fine. Am așteptat să treacă știrea, să vină la rând ceva legat de Ziua Independenței. Dar, nu, știrea următoare era legată tot de Ziua Europei. A treia la fel, cu ce vor face copiii de la nu știu ce școală din București. Mut programul și, ați ghicit, tot despre Ziua Europei, de data asta ceva legat de Putin și Zelenski. Mai stau cât mai stau, dar degeaba. Nimic despre Peneș Curcanul ori „Asaltul de la Smârdan”, al lui Nicolae Grigorescu.

Bă, ești nebun? Bă, ești prost? Cum se face ca într-o zi ca asta să vorbești aproape doar de Ziua Europei, iar de sărbătoarea independenței noastre să te doară în cot? Bă, voi, ăștia care redactați jurnalele de știri sau care conduceți instituții ale statului de tot felul, inclusiv Cotroceniul și Palatul Victoria, sunteți întregi la cap sau așa ați rămas de la pandemia cu Covid? O știre, măcar o știre spusă în treacăt să fi strecurat și voi în jurnalele voastre despre războiul de independență. Una simplă, fără cântecele patriotice ori discursuri a la Cațavencii vremii. A, era prea de dimineață și nu știați ce manifestări aveau să urmeze pe tema asta? Serios? Dar cu Ziua Europei de unde ați știut? Au avut grijă unii să vă aducă desfășurătorul?

Astăzi este Ziua Regelui. O sărbătorim, cum să nu, deși România e republică de vreo 75 de ani. Dar ce mai contează. Important să fim în pas cu Europa și virtuțile ei. Pe cine mai interesează astăzi să știe cine a fost Peneș Curcanul ori cum a plecat el din Vaslui să lupte cu turcii? Să fim serioși!

Și rău ai făcut că nu ai venit. A cântat Nicu Novac, Doru Țăranu și Iancu Popovici la trompetă. A, am uitat, ție nu-ți place torogoata și cântările astea populare. Te înțeleg, tu te-ai născut cu menuetul, boleroul și  mazurka, le ai cu filarmonica, violoncelul, cu Bach. Dar asta nu te împiedica să fi venit. Pe bune. Mâncare la ceaun, grătare din carne de vânat, răchie, bere, suc. Totul moca și pe săturate. Dacă aveai o plasă cu tine, îți punea Rof și la pachet! Pare el mai nu știu cum, dar nu-i copil rău. Socializai cu alegătorii, îi mai întrebai de sănătate, de familie, dacă sunt mulțumiți de drumurile din județ. Chestii de astea, nu te învăț eu pe tine ce să fi făcut. Dar așa… Am văzut mulți pescari și vânători atât de dezamăgiți de lipsa ta, că nu le-a mai trebuit distracție. Au plecat flămânzi acasă.

La fel și la Zervești. Să fi venit nu cu elicopterul, nici cu parapanta, dar puteai pune de o plimbăreală cu bițicla, că nu e atât de pe Muntele Mic. Te-ai fi dus în fâneața cu narcise, ai fi privit minunățiile de flori, că de cules nu ai voie. Ai fi făcut și mișcare, ai fi mâncat un mic cu muștar de Tecuci, te-ai fi întreținut cu liberalii, le-ai fi povestit despre una, alta.

Chiar nu te-am înțeles de ce nu ai venit. Serios. Că așa se face. Așa fac toți șefii de județ, responsabili. Și Mustăcilă a făcut asta, și Frunzăverde, și Hurduzeu. Acu’ să nu se înțeleagă că nu ești un președinte responsabil.  Te-o fi durut capul, poate de asta nu ai venit, că altă explicație care ar fi? Dacă ar fi fost doar atât, găseau băieții vreun bumb pentru dureri de cap. Cum? Ai fost plecat în concediu și de asta nu ai venit? De ce nu spui așa, bată-te norocul să te bată. De ce nu ai spus așa de la început? Ne-ai lăsat să credem că te doare în cot de județul ăsta. Ne-o venit inima la loc.

Dar și așa, puiucule, n-ai procedat bine. Îți amânai concediul cu două zile că nu s-ar fi făcut gaură în cer. Că așa ar fi fost frumos. Dar, nah, asta e când nu ai consilieri care să te învețe ce să faci și cum să faci. De data asta, te iertăm, măi Romi, dar să nu se mai întâmple. Da?