15 49.0138 8.38624 arrow 0 bullet 1 4000 horizontal https://subiectiv.net 25 0 1
theme-sticky-logo-alt
https://subiectiv.net/wp-content/uploads/2020/09/HURDUZEU.jpg
Editorial

Cât despre bărba-su, cu care se luase din dragoste și nu din interese pecuniare, ce ar fi de spus. În primul rând, eu nu cred că tipul era întreg la cap. Scuza  cu visul, cum că peretele ăla nu se va ridica până nu va fi zidită o femeie în el, este o mare prostie. Când spun asta, mă gândesc la faptul că Manole folosea cărămidă de proastă calitate, ieftină, refuzată la export, care nu era certificată ISO 9001. Pe piață se găsea și cărămidă bună, dar mai scumpă, ceea ce lu’ Manole nu-i convenea pentru simplu fapt că nu mai avea de unde să plătească șpaga de 10-15% pentru încredințarea directă a lucrărilor.

Manole trebuia reținut pe loc (criminal fără dubiu) și dus la un control psihiatric pentru a se stabili  daca a avut sau nu discernământ în momentul săvârșirii crimei, consumase etnobotanice ori alte droguri de mare risc. Că oricât de mult ai crede în horoscoape sau ghicitul în cafea, în zodii și vise, nu poți să fii impasibil la lacrimile femeii cu care te-ai drăgălit, te-ai iubit, i-ai scris poezii și mai știu eu ce i-ai făcut într-o căsnicie, fericită până în acel moment, și pe tine să te doară la bască. Că știți cum se văita săraca: „Bă, Manole, tu chiar ești plecat cu sorcova. Ho, potolește-te, bă că mă doare țâțișoara, coastele și toate cele. Gata, termină cu gluma.” Iar bruta de Manole, o tot zidea, numa’ ca el să dea bine în balada populară, marcă înregistrată.

siglĂ

Pe de altă parte, și salahorii pe care îi coordona, trebuiau și ei reținuți pentru 24 de ore, duși la judecător cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile și puși sub acuzația de complicitate și de tăinuire. Că oricât de fioros și periculos ar fi fost Manole, tot ar fi trebuit ca unul dintre ei să-l fi tras de mânecă, cu riscul pierderii locului de muncă și trecerii în șomaj: „Șefu’ ce faci, dom’le? Cum să iei viața unui om pentru un amărât de zid care se tot dărâmă noaptea? Bă, oameni buni, voi nu vă dați seama că suntem părtași la o faptă nelegiuită?” Dar ei au tăcut și n-au zis nici pâs, bucuroși că în locul Anei nu erau nevestele lor. Iar dacă ei ei n-au zis nimic, diliul de Manole a continuat să toarne mortar împrejurul Anei care țipa ca din gură de șarpe. Și uite așa, balada populară și-a urmat cursul firesc, până a ajuns să fie studiată în manualele școlare, iar fapta odioasă s-a prescris între timp.

Cam așa se întâmplă și în ziua de astăzi: unul, barosan, (nu mă deranjează dacă ar fi chiar politician) fură, distruge fabrici, uzine, flote, râuri și păduri. Ăia din preajma lui văd, dar nu se bagă, (nu-i treaba atâta timp cât îmi merge bine) dosarele zac prin sertare, judecătorii le plimbă de ici, colo până ies la pensie ori se prescrie fapta. La urma-urmei, și faptele astea tot la crimă cu premeditare pot fi încadrate, deși nu mai sunt săvârșite de Manole, despre care nu vom ști niciodată dacă a fost sau nu întreg la cap!

Alo, domnu’ de acolo, trage-l te rog de mânecă pe don Călin. Dani Călin, că în primul rând pentru el e întrebarea. Că el e primarul nostru cât timp Nelu Tăițelu se bronzează, recuperează și tonifică la ocean, în Zanzibar. Așa-i, Dani? Hai, nu face pe niznaiul. Ce e a lu’ matale e pus de-o parte: modest, destoinic, umil, priceput la toate. Mai ales la vorbe. Alea pe care le spui fără să clipești. Adică, peste un an și jumătate, ești cel mai potrivit să preiei ștafeta de la Tăițelu.

Nu o spun eu, așa arată la horoscop. În 2028, astrele se vor alinia, Venus va deveni retrograd, la fel și Mercur și amândouă vor reglementa aspectele legate de evoluția procesului electoral din vara aceea. Altfel spus, e de bine. Mai bine de atât nici că s-ar putea. În plus, ai tăi au avut grijă să ducă vestea din centru civic, chiar de pe treptele primăriei, până pe străzile alea uitate de lume: Ciocârliei, Digului, Canalului, Vântului, cum că: „Cu Dani Chinezu’, că așa te alintă prietenii, Reșița va fi mai frumoasă. Mai mișto și decât Pârvova, locul ăla cântat cu atâta patimă de Irimică: Satul meu, mai mândru ca Parisul. La el, adică la tălică, cuvântul e cuvânt, ce promite aia face.”

Deci, domu’ Dani, veniți să vedeți cum arată Micro IV? Ca viitor primar, trebuie să știți încă de pe acum la ce vă înhămați. În ce condiții sunt nevoiți locatarii să trăiască. Să-i asigurați că până la alegeri vor scăpa și de gropi, și de noroaie, și de beznă. Toți înțeleg că e nevoie de investiții, de sacrificii, de eforturi susținute, dar de aici și până a-ți bate joc de ei, e cale lungă. Vino noaptea, când nu are cine să te fluiere ori să te înjure. Știu că nu e frumos să te ia cu huiduieli, dar pe cine să-și verse și locatarii năduful, dacă nu pe cel care minte poporul cu televizorul.

Și dacă tot vii, ia-ți cizme de cauciuc, lanternă sau măcar o lumânare, să nu dai în gropi, să-ți rupi vreun picior ori să te prindă câinii fără stăpân de turul pantalonilor. Că dacă te-au prins, te asigur că nu o să mai umbli de sărbători cu capra, buhaiul și plugușorul, ci o să te găsească Crăciunul în spital, întins pe burtă.

Uite, nu mai departe de aseară. Aseară la conferința de presă. Câtă răbdare la dânsul, că a durat cam cât toate conferințele ținute la un loc de Iohannis în două mandate, câtă bunăvoință în a răspunde la cât mai multe întrebări, câtă eleganță și acuratețe în fiecare răspuns dar, mai ales câtă disponibilitate în a lămuri lucrurile. Un maestru al cuvântului, Gogule. Un politician rafinat,  cum rar mi-a fost să văd în toți acești ani.

Cum, a fost urât din partea dânsului că i-a interzis lui Ovidiu Vanghelie, ziaristul care, cică, l-ar fi atins cu oarece înjurii, să mai participe la conferințele pe care le va organiza la Cotroceni până la sfârșitul mandatului? Da, bă, Gogule, ai și tu dreptate că, nah, n-ar fi trebuit să-i spună chiar așa: „bă, gata, de azi înainte să nu mai vii la Cotroceni”, de parcă palatul ăsta e al lui personal și nu un bun al poporului. Poate o fi fost și el obosit după o zi lungă și grea și când ești obosit, știi cum este. Poate o fi mâncat ceva ce l-o deranjat la burtă, că ai văzut și tu cum se tot foia pe scaun.

siglĂ

Dar, pe de altă parte, Gogule, gândește-te că e și el om. Are și el suflet, copii, care mâine, poimâine o să-l întrebe: „Tată, ce au ăștia, domnule, de râd toată ziua de tine?” Și el ce să le răspundă? Că se zbate zi de zi, ceas de ceas ca nouă să ne meargă bine, să ne crească PIB-ul, producția de cereale la hectar, să scadă deficitul bugetar, prețurile și TVA, în timp ce ziariștii văd în el fraierul de serviciu ori de câte ori apare în public? Păi e corect, Gogule, ca, vorba lu’ tata bătrân, să dai cu biciul tot în boul ăla care trage? Pe bune, s-o fi săturat și dânsul să fie calul lor de bătaie. E drept, ca actor ar fi putut juca în filmele alea mute, cu Chaplin, dar Cotroceniul nu e film.

Ai dreptate, Gogule, Nicușoru nostru nu va ajunge ca Macron, cât e lumea și pământul. Poa’ să facă tumbe, poa’ să-și angajeze cei mai buni influenceri, poa’ să facă orice și tot nu va ajunge ca Emma, dar pentru asta nu putem să-i dăm în cap, să ne dezicem de el. Își place, nu-ți place, e de-al nostru, Gogule, noi l-am vrut, noi l-am votat, mânca-l-ar tata de hazliu ce e el.

Și, totuși, nu aveți dreptate cu imaginea pe care ați creat-o despre Reșița și ați indus-o în mentalul colectiv în necunoștință de cauză. M-am convins zilele trecute când, la Reșița cea atât de mult hulită, (indiferent de culoarea politică a primarului în funcție) a avut loc, în premieră, Târgul de Carte „Gaudeamus.” Sute de titluri pentru toate gusturile, peste 30 de edituri din țară, zeci de lansări și prezentări de carte, conferințe, ateliere de creație artistică,  întâlniri cu autorii, sesiuni de autografe, totul într-o sărbătoare a cuvântului scris sau rostit.

Și, totuși, de la întâlnirea cu cartea au lipsit tocmai  cei de la care așteptările erau maxime: intelectualii. Că oricât de comună o fi Reșița, are și ea intelectualii ei. Poate nu de anvergura celor din „Toamna bobocilor”, dar îi are. Și nu puțini. 500-600 de dascăli, peste 100 de doctori, sute de ingineri și economiști, magistrați, funcționari publici, politicieni, (și ei sunt intelectuali, nu-i așa?) universitari, că avem ditamai universitatea în oraș, de la care aștepți dacă nu minuni, măcar un semn de bunăvoință. Ce-or fi făcut oamenii ăștia timp de patru zile în care au excelat prin indiferență, este greu de știut căci, să respectăm adevărul, prea puțini au cutezat să treacă pragul târgului. Aici se cuvin felicitări tinerilor, dar și acelor dascăli care au venit cu elevii cărora le predau la școală. Prea puțini, însă, pentru un astfel de eveniment!

Să admitem că la deschidere n-au putut să putut să vină, pentru că aceasta a picat într-o joi, zi de muncă efervescentă. Treacă meargă, deși târgul putea fi vizitat de la ora 10 până seara târziu. Dar, să zicem că au existat scuze întemeiate, au fost la job și de la așa ceva nu poți să lipsești. Vineri? Păi vineri a fost zi de post. Până la 4 au fost la serviciu, apoi… Cine știe? Or fi făcut planul pentru weekend…

Da’ sâmbătă? Sâmbătă de ce n-or fi venit, frate? Or fi fost plecați la shopping la Timișoara ori la piață  după varză? Nu, sigur au fost la piață să cumpere varză de pus la butoi, cum face orice gospodar dintr-o comună, așa cum e și Reșița. Duminică?  Că a fost o vreme de credeai că venise primăvara. A, duminica, intelectualul nostru s-o fi dus la biserică, să se roage la icoana făcătoare de minuni, să i se ierte păcatele cu și fără voie. Sau poate a aspirat, a făcut mâncare, a dat cu mopul ori a plimbat câinele.

Explicații există: unii spun că n-auziseră de manifestarea asta, (Facebook a fost plin de știri despre târg) alții ar fi venit dar nu au știut unde e în Reșița Centrul Multicultural în care s-a ținut târgul și le-a fost rușine să întrebe. Da’ mall-ul din Timișoara știți unde e? Când ați fost prima dată la un mall, nu v-a fost rușine să întrebați cum să ajungeți acolo? Pentru snobi și cârcotași există mereu scuze. Ce v-ar fi costat să fi venit cu iubita sau copiii de mână la târg, să fi simțit pentru o oră, două mirosul cărților prezente la întâlnirea cu cititorii?

Este adevărat, la Gaudeamus nu au fost prezenți nici Liiceanu sau Pleșu, și nici Patapievici ori Mircea Cărtărescu. Dar oare, dacă vreunul dintre ei ar fi ajuns la Reșița, intelectualii ar fi fot prezenți la târg? Eu cred că nu. Și când spun asta, mă gândesc la faptul că pe acești oameni nu îi veți găsi nici la teatru, nici la vernisajul de artă ori lansări de carte. Ei sunt intelectuali și… atât!

Dacă unii politicieni (am precizat, unii) au boală să treacă dimineața pe la amante, înainte de a ajunge la job-urile lor, Ionuț merge la salon. Să dea bine la TV, că ați văzut și dumneavoastră cum operatorii și regizorii de platou vânează toate detaliile când fac câte o transmisiune din Parlament. Adică, unul cucăie și face biluțe, altul se uită la spurcăciunile alea de filme de pe telefon sau vine cu unghiile netăiate și negreală sub ele.

De aici, un întreg tămbălău. Poza în ziare, pe Facebook, Tik Tok, imagini la televizor, bârfe dinspre politicienii masculi: „Uite, bă, și pe Ionuț la epilat!” În fapt, deputatul era acolo pentru manichiură, nicidecum pentru epilat, dar ce să-i ceri țăranului care nu știe cu ce se mănâncă așa ceva? Cum să explici unor oameni care n-au trecut în viața lor pragul unui salon de înfrumusețare (a unghiilor) că nu mai trăim ca în urmă cu o sută de ani? Răutate, dom’le. Răutate și invidie, de ce să aibă unul (nu una) unghiile mai frumoase ca ale tale.

De asta îi și înțeleg supărarea dumnealui. Revolta care l-a cuprins instantaneu când ziariștii au scris că a lipsit de la ședința de plen din Parlament. „Am să vă dau în judecată pentru defăimare, a tunat Ionuț al nostru. Voi anunța public atunci când voi acționa în judecată. Răspunderea  o încadrează mult mai bine avocații, am vorbit deja cu ei. La 9 eram la manichiură, la 9,30 la Parlament, iar la 10 a început ședința. N-am lipsit, așa cum s-a scris.”

Ionuț, tată, așa te vreau. Nu te uita la ce-o să zică lumea. Dă-i în judecată, calcă-i pe cap, nu te lăsa. Să se învețe minte să se mai ia în gură cu un ales al poporului. Fii fără milă și arată-ți puterea (puterea legislativă) pe care o ai. Lasă-i pe drumuri, să moară de foame, pe ăia care te-au fotografiat la manichiuristă, te-au defăimat și au făcut mișto de tălică. Să te roage în genunchi, ca  șarpele să se târască, dar să nu-i ierți. Adică, voi parlamentarii ați ajuns de râsul lumii în țara asta? Și pentru ce? Pentru că te-ai dus să-ți pilești unghiile la salonul de înfrumusețare? Să-ți taie pielița?  Nu numai că au dat în tine, dar au lovit și în imaginea Parlamentului, insinuând și invocând fel de fel de minciuni.

Mama lor de ziariști. Lovește-i unde-i doare mai rău, că prea și-au luat-o în cap!

Că bine, înțelept și chiar filosofic spunea dumnealui referindu-se exclusiv la gestul său de om politic de stânga: „O țară care își respectă viitorul, trebuie să-și respecte și trecutul. Printre numeroasele priorități ale sistemului de sănătate există una pe care o consider urgentă, de gradul zero: eliminarea contribuției la asigurările sociale de sănătate (CASS) pentru mamele aflate în concediu de creșterea copilului și pentru veteranii de război.” Profund, domnule, profund. Profund și adânc, din străfundul inimii. Sincer, e greu să rămâi impasibil la astfel de vorbe pe care nici nu știu de unde le poate scoate un om de rând. Sigur, ministrul nu este om de rând, doar ziceam și eu așa, să-i evidențiez calitățile oratorice de politician.

Săru’mâna coane Sandu. Sandu de la Alexandru Rogobete, pentru grija pe care o porți, în special, veteranilor de război. Ce contează că în urmă cu șase luni țara mai avea în evidențele sale fix 288 de veterani. Astăzi, cu siguranță, numărul lor nu trece de 250, iar peste un an, doi, dacă or mai rămâne 100, dacă nu cumva va scapă și de ăștia. Dar ce mai contează că sunt câteva sute, mii sau un milion de veterani. Important este gestul, respectul pe care îl ai pentru ei. Niciun alt ministru până la tălică nu s-a gândit la cei care au luptat când împotrivă, când alături de unii și aceiași. Jos pălăria, coane!0

Drept pentru care, să ne imaginăm, coane Sandu, ce hore, sârbe și geamparale vor încinge veteranii de război în chefurile de sfârșit de an, de bucurie pentru gestul lu’ matale. Mulțumesc eu în locul lor că, știi cum e coane, nu toți mai pot face asta în mod personal. Că unii nu mai aud bine, alții au vederea slăbită. Mai sunt și din ăia care nu s-au dat jos din pat de ani de zile, iar cei mai mulți, să fim sinceri, nici nu au auzit de Sandu Rogobete de la Sănătate. Și dacă nu au auzit…

Și cât s-a mai bucurat ăl bătrân când l-a auzit pe fi-su luându-i apărarea în fața judecătorilor care până atunci slujiseră cu credință și devotament poporul, România și dictatorul. Și de la bucurie la răsucirea lu’ Ceașcă în mormânt n-a fost decât un pas. Nopțile trecute, cred că de Ziua morților, căreia i se spune mai nou Haloween, ca să fim și noi în pas cu lumea civilizată,  secretarului general i-a ajuns la ureche o bârfă și ca să se convingă personal că așa era, a bântuit preț câteva ore Casa Poporului, atât de dragă lui. Casa Poporului pe care, din motive de Târgoviște, cazarmă și dum, dum, dum scoase de gurile de foc ale kalașnikovurilor, nu a mai apucat să o inaugureze cu fastul de odinioară: cu șoimi ai patriei, pioneri, uteciști, activiști și oameni ai muncii din uzine și de pe ogoarele patriei.

Și cum bântuia el așa în sus și-n jos, numa’ ce vede un grup de patru foste tovarășe, aflate în câmpul muncii, dotate cu tot atâtea găleți din  plastic, mături și mopuri, plus cizme de cauciuc și pelerine adecvate momentului, sub stricta observație a unui tovarăș, responsabil cu indicațiile. Parcă erau din alt film, producție Alexandru Sahia. Și ce credeți că făceau fostele tovarășe? Strângeau apa care se prelingea pe pereții celei mai mărețe clădiri din Europa. Și nu de la vreo conductă spartă la ultimul etaj ori de la vreo budă înfundată de … mă rog, al aleșilor neamului, ci de la ploaia de afară, infiltrată prin acoperiș. Că ori de câte ori plouă în București, cele patru foste tovarășe se echipează corespunzător și se apucă de treabă. Și luptă împotriva ploii, cu armele din dotare, clasice și de demult, sub privirile indiferente ale deputaților și senatorilor și amuzante ale delegaților străine. Costul reparațiilor, undeva la 3 milioane de euro. Parlamentarii promit că vor încerca să facă rost de bani, dar nu acu’. Mai târziu, după ce își vor vota majorările de salarii.

Furios și trist, toa’șul, s-a întors la bază, înainte de primul cântat al cocoșilor, oră la care îi expira biletul de voie. Până la ziuă, s-a tot răsucit întruna în mormântul în care își doarme somnul de veci, cu gândul la vorbele lu’ Nicușor.

bolo

Da, dar el, Ilie Bolojan, n-a venit la Reșița să se laude cu performanțele economice, politice și de natură socială pe care le-a avut în mandatul de premier. Că vorba aia, ce l-ar fi costat să o facă, în condițiile în care politicienii cu asta se ocupă? Și n-a venit nici să-i contrazică pe ăia care nu l-au scos din Ilie Sărăcie. Nu, Bolo a venit la Reșița (de care este legat sentimental prin prietenia cu Nelu Tăițelu și Dunca, dar și cu anii în care își vizita fratele ce lucra în UCMR) să se întâlnească cu primarii liberali și cu membrii BPJ-ului județean. Adică cei mai fideli camarazi din Banatul de Munte, cei care s-ar arunca în apă și foc dacă li s-ar cere acest lucru. N-a venit ca șef, ci ca și coleg de partid. Unul simplu, după vorbă, după port. Nu tu cravată, nu tu freză a la Ciolacu, nu tu pantofi de nu știu câte sute de euro. Același costum, aceeași cămașă albă cu care a susținut programul de guvernare.

La prima vedere, întâlnirea a fost un succes pe lângă cele pe care Bolo le-a avut în Teleorman și Călărași, acolo unde au fost prezenți doar patru primari, din 29, respectiv, șase din 20. La întâlnirea de la Reșița au venit 12 din 24 de primari care conduc primăriile din județ. Fiecăruia în parte i s-a găsit o scuză pentru lipsa la apel: Nelu Tăițelu plecat în vacanță în Zanzibar, unul e la băi, să-și trateze reumatismul, altul a avut pomană, nu știu care era programat la dentist, altuia i-a fătat vaca, unul era programat cu scroafa la vier și tot așa. Doar cinci au fost nemotivați. Dar nu vor păți nimic pe linie de partid. Nu vor fi sancționați din mai multe motive. Unu, erau în afara programului de opt ore și, doi,  la liberali prezența nu e obligatorie, fiecare face ce vrea și ce îl îndeamnă conștiința.

bolo1

Mai rău s-a stat la capitolul Biroului Permanent Județean căci, mai puțini de jumătate din numărul total de membri, care e de 39, a fost la întâlnirea cu Bolo. Și aici s-au găsit scuze, fiind excluse bârfele cum că nea Ilie nu ar mai avea trecere la ei. „La noi nu e ca la PSD, cu tam-tam, cu confetti. E mai simplu, mai discret, dar mai productiv”, a încercat un june liberal să ne explice prezența redusă. Să nu vă imaginați, însă, că sala cu pricina a fost goală. Dimpotrivă, au avut grijă unii să o umple cu membri simpli (tineri și seniori) dar devotați cauzei partidului, după cum ne-au precizat sursele noastre.

Până la urmă, Bolo a purces spre Capitală, când afară se înserase de-a binelea, cu două sentimente. Unu, că putea fi mai rău decât a fost la Teleorman și Călărași și, doi, spre deosebire de Oradea, a rămas surprins de interesul presei față de prezența lui la Reșița, motiv pentru care a acceptat, de la început, un număr limitat de întrebări.

Și ce dacă mirele mai are doi, trei ani până la pensie? Va ieși și gata. Parcă e primul care o face la vârsta asta? Nu, că dragostea lor nu va muri niciodată. Așa mărturisea cândva aleasa inimii lui: „Nu-l iubesc nici pentru bani și nici pentru funcțiile pe care le ocupă, ci pentru inteligența și felul lui de a fi” Vai, doamna Sorina, cum ați putut crede că noi, pulimea, ne gândeam la altceva? 

Nunta e programată pentru 14 noiembrie. Ar fi vrut să o programeze în urmă cu doi ani, dar pe ginerică de acum l-a luat gura pe dinainte, spunând că pe Sorina o știa doar din discuțiile cu colegii, cu Robert Negoiță, a cărei nevastă a fost la un moment dat. Până i-a fost prezentată, la partid și până i-a cunoscut capacitățile, abilitățile și amabilitățile au trecut doi ani.

Da, nunta la Buzău, unde în altă parte? Locul în care Marcelu a deschis primul chioșc în care vindea covrigii pe care îi făcea noaptea cu mânuțele lui, iar ea și-a lins degetele după prima vată pe băț savurată în viața ei. Asta, dacă nu se răzgândesc până atunci și se mută într-un palat boieresc. Unul cu ștaif.  În fine, nici nu mai contează locația că, vorba lu’ Tzancă Uraganu, „când e frate lângă frate, dușmanii se dau la o parte.”

Pe surse, petrecerea nu se anunță a fi una mare cât Casa Poporului. Mai modestă, mai pe sărăcia din țară, și ca pentru buzunarul lu’ Marcelu. Și voi, acuma, de unde știți că are bani? Dacă a fost prim-ministru, covrigar, președinte de Consiliu județean nu înseamnă neaparat că are și bani să-i întoarcă cu furca, cu lopata, cu ce vreți voi. O avea și el ceva bănuți puși de-o parte, dar nu cine știe ce.

Marcelu nu e cum vă închipuiți unii dintre voi. Că l-ați auzit cum s-a jurat ca și ăla din poezia „Cățeluș cu părul creț”: „N-am furat niciodată, n-am făcut niciun compromis în viaţa mea care să îmi dăuneze […] Niciodată în viaţa mea nu am călătorit pe banii altcuiva” Și cum să nu-l crezi? Că dacă ar fi fost ca ăla din poezie, mincinos și palavragiu, l-ar fi prins ăștia cu nu știu ce în gură, buzunare, în conturi. Dar așa…

După ce a văzut  botezul copilului lui Fredy Simonis, Marcelu a căzut nițel pe gânduri și i-o zis Sorinei: „Știi ce m-am gândit și la ce am reflectat eu? Dacă Fredy l-a adus pe Al Bano să cânte la botez, că tot e la modă muzica retro, noi de ce nu l-am chema pe Tom Jones? Că ăsta o fost și mai tare ca Al Bano. Că dacă ar fi trăit nea Beny Sinulescu, l-aș fi adus pe el să ne cânte, că tare mi-o plăcut cântările alea cu „Radu mamii”, „Hai Siriu, Siriu, Siriu” și „Prin pădure, pe cărare”. Bine tu nu ai de unde să le știi, că erai micuță, micuță, erai în scutece de finet, că încă nu se inventase pampersul. Cântecele astea le cântau nea Beny și tanti Irina Loghin. De asta zic, să nu ne facem de râs și să-l chemăm pe Tom Jones să cânte o oră, două acolo. Cu banii ne-om descurca noi, îl plătim dimineața după ce se strigă darul.”

Dincolo de caterincă, sunt convins că va fi nuntă mare și că cei doi vor trăi fericiți atâta timp cât portofelul lu’ Marcelu va fi doldora de PIN-uri care vor răspunde doar la parola: Sesam deschide-te!

E replica replica lu’ nea Spirache Necșulescu. Care nea Spirache? Spirache din Câmpulung, dom’le,  oraș condus de primărița Elena Valerica Lasconi. Bine, nea Spirache ăsta a trăit mai de mult, în perioada interbelică, însă replica a rămas celebră: „Să nu mă votați…”  Vorba lu’ Gogu: „Ce vremuri, dom’le, ce vremuri! Unde mai găsești, nene, astăzi, că așa îmi zice el mie, oameni ca nea Spirache? Unde?”

Astăzi? Ce întrebare, Gogule! La ce ți-s bune modestia și bunul simț? Ce să faci cu ele? Măcar dacă le-ai putea pune în ramă. Apoi, vremurile alea s-au dus și nu se vor mai întoarce în veci. Lumea s-a schimbat, unii spun că în bine, alții spun că în rău. Cine mai are timp de analize, introspecții și alte chestii de genul ăsta? Și, atunci, în locul unui discurs ca și al lui nea Spirache, dai peste o postare pe Facebook la care nu prea știi ce să faci: să te bucuri ori să te întristezi, văzând până unde s-a ajuns.

De pildă, anunțul publicat aseară pe Facebook de Lucian Miclău: „Începând de astăzi, 30 octombrie 2026, prin Ordin al Ministrului Educației și Cercetării, îmi reiau cu dăruire și responsabilitate , activitatea la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Caraș-Severin, din funcția de Inspector Școlar General.” Voi știți povestea cu inspectoratul ăsta care a fost condus când de Miclău, când de Carina Pristavu, în funcție de partidul aflat la Putere. Acum a venit rândul lui Miclău să conducă inspectoratul. Nu, nu prin concurs, ci prin Ordin de ministru, cu dăruire și responsabilitate.

Bravo lui, cinste partidului care l-a făcut cadru de nădejde al actualei guvernări. Numai că, Gogule, de când mama m-a făcut n-am auzit și n-am mai întâlnit un caz asemănător când cineva a ieșit la poartă ori s-a urcat pe un bolovan să strige în gura mare: „Bă, atenție la mine: de mâine sunt iarăși șef!”

Lucică, tată, ți-am înțeles flama bucuriei ce te-a cuprins la aflarea veștii, deși știai bine că tu urmezi la rând, dar explică-mi și mie, de ce mama dracului a fost nevoie să faci una ca asta? De ce nu ai avut răbdare până astăzi, să-ți anunțe cineva, în mod oficial, numirea pe funcție? Ți-o fost frică că o să treacă noaptea fără să se știe că ai ajuns din nou barosan? Și dacă tot ai vrut să afle toți copiii că le ești din nou inspector general, de ce nu ai sunat un ziarist să fi preluat el știrea? Că așa se face. De ce, Lucică, tată?  

Și încă ceva, ce-i cu salutul ăsta de „aleasă prețuire”: „Vă mulțumesc tuturor pentru încrederea acordată și vă asigur de întreaga noastră deschidere și susținere!” Dincolo de faptul că sună ca dracu’, ce-mi amintește de cuvântările de la marile congrese, cum să mulțumești, dom’le tuturor? Păi ce, pe mine ori Gogu ne-a întrebat onor ministru dacă ai făcut treabă în vechiul mandat și dacă meriți sau nu încrederea acordată? Să fim serios, maitre, iar pe viitor, angajază-ți un consilier de imagine. Unul ca nea Spirache Necșulescu, candidatul din Câmpulung. Parol.

E rău și când te cuprinde frica. Când dai din colț în colț și te întrebi disperat, ca un bun creștin ajuns la răscruce de drumuri și nu știi încotro să o apuci: „Doamne, cu ce ți-am greșit, Doamne, de mă pedepsești în halul ăsta?” Asta, în timp ce din înaltul cerului pogoară peste tine o voce baritonală: „Cin’ te-o pus, bă, să te faci primar? Te-o mâncat în cur, nu-i așa? Treci la capre, nu mai încurca lumea”

De câteva zile, primarele de la Oțelu Roșu, pare speriat de bombe. Bine, nu-i prima dată când i se întâmplă una ca asta. În vară se plângea peste tot că Umbrărescu avea de gând să lase orașul fără apă. Tâmpenii. Cum să crezi, bă, una ca asta, că omul ăla vine să pornească uzina, să le fie bine oțelarilor, nu să le facă rău? Disperat, nu alta, ceva în genul: „Ce mă fac, Doamne, ce mă fac?” Până la urmă lucrurile s-au rezolvat, orașul n-a rămas fără apă, iar primarele a continuat și și-a văzut de-ale lui: interviuri, peste interviuri, poze peste poze pe Facebook, postări de dragul de a se băga în seamă singur.

De data asta e speriat rău de tot. Se observă după postările pe Facebook. Se scuză, se lamentează și arată acuzator spre unii consilieri locali care, cică, ar dezinforma opinia publică în privința creșterilor tarifului la salubrizare. Că ce o să zică lumea despre el. Că nu primăria majorează tarifele. Că oamenii să înțeleagă că e dușmănit din toate părțile posibile. Se vede în mijlocul unei conspirații, a cărei victimă este. Un fel de Don Quijote luptându-se cu morile de vânt. Numai că nu-și dă cu capul de pereți și nu-și smulge părul.

Măi, domnule Grig. Fii, dom’le bărbat, cu sânge în instalație. Oamenii te-au ales să le rezolvi problemele, nu să te plângi pe unde te duci. Un adevărat primar nu face tămbălăul ăsta, ca să nu zic altfel, pe rețelele de socializare. Nu toată ziua, bună ziua se vaită ca o babă dusă cu sorcova. Un primar adevărat mai și lucrează pentru comunitatea lui. Se zbate, caută soluții. Nu așteaptă să i se dea mură-n gură. Că dacă ar fi vorba doar de problema gunoiului, aș zice că operatorul ăla ar avea ceva cu orașul. Cu tălică. Dar când faci asta de fiecare dată când dai de greu, e clar că ai o problemă. Iar lumea s-a prins.

Ca să împaci și capra, și varza, eu zic că ar fi bine să promovezi un proiect de hotărâre în care să soliciți Consiliului Local Oțelu Roșu suspendarea lu’ matale din funcția de primar pe care degeaba o deții. Nu de alta, dar de la atâtea probleme s-ar putea să dai în vreo boală și ar fi păcat. Părerea mea!