Ce are sula cu prefectura și unii CU CUltura?

Adevărul este că sunt atâtea zile pe care e musai să le sărbătorești sau să le onorezi cu prezența într-un an, că nu mai știi cum să te împarți. „Ziua pământului”, „Ziua ursului”, a pădurii, a auzului, a buburuzei, a zonelor uscate, a zăpezii, a nopții, a ploii de vară, a nostalgiei, a sărutului, a ghiocelului, a dragostei, a mamei, a bărbatului, iar de vreo câțiva ani, colac peste pupăză, Ziua Culturii Naționale. Altă treabă n-au avut ăștia decât să programeze sărbătoarea asta peste ziua de naștere a lui Eminescu, ca să-i bage de tot în ceață pe unii,  să nu mai știe omul la care dintre ele să se ducă: la parastasul Luceafărului ori la Ziua Culturii Naționale. Aceasta trebuie să fie singura explicație pentru care sub egida Culturii cărășene nu s-au organizat vreo manifestare, ia managera instituției nu a fost văzută de cei care, din respect pentru bădița Mihai, cum ar fi spus Creangă, se mai ocupă și de chestii de astea culturale. Ca să nu supere nici pe unii, nici pe alții a ales să stea acasă.

Transbordată politic de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului la cea de Cultură, Nicoleta Moise este dovada vie a ceea ce mulți dintre noi s-au întrebat măcar o dată în cei 32 de ani de capitalism românesc „ce are sula cu prefectura și cucu, pardon, unii CU CUltura?” Nimic fraților, nimic. Imaginați-vă două drepte paralele care nu se vor întâlni niciodată în viața lor, pentru a înțelege mai bine despre ce vorbim. În cele nouă luni de șefie, aceasta a mai ratat două ocazii similare cu cea de săptămâna trecută, ambele generate de susținerea examenului pentru ocuparea funcției de manager. Recomandările și susținerile venite din partea unui important personaj s-au dovedit insuficiente. Ar mai fi fost nevoie de câta cultură, dar de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere…