Sau poate că Romi cugetă la cum să renunțe la ideea de a o mai demite pe Alina Stancovici, managerul de la Spitalul județean. Știu că îi este greu să se ducă la ea, fie și cu un buchet de ghiocei, că tot e azi 8 Martie, cerând îndurare. Între noi fie vorba, cum să recunoască că l-a luat gura pe dinainte sau, cum îi tot amintește Crina, că are momente când o ia rău pe arătură? Nu poți să faci asta că te faci de râs, că atât așteaptă Dani Stanciu.
Și atunci, la ce cugetă Romi de la CJ, dacă la aia nu, la ailaltă, nu? De unde să știu eu la ce cugetă bădiuca nostru? Fiecare om cu gândurile lui, stric personale. Depinde și de vremea de afară, de astenie, de prietenii pe care îi are pe lângă el, de ce halește seara înainte de culcare, că una e să bagi la maț o salată verde-crud, și alta când mănânci dărăbul de slană, groasă de un lat de palmă, cu ceapă, brânză și pită de casă. Altfel dormi noaptea, altfel te socoți în pat ce ai de făcut a doua zi. Nu e ușor să fii în pielea lui Romi, să ți se spargă toate în cap, dar, nah, dacă asta și-a dorit, asta are.
A, știu la ce cugetă nea Romică. A văzut la televizor filmulețul ăla cu copârșeul târât de cai, la Ineleț, pe ale pietre de munte și se gândește să le facă ălora drum. Nu cu asfalt, măcar unul pe care să poată circula bieții oameni. Cugetă și fă-le, bă, Romi, și mulțumește-i lui Dumnezeu că ăia de la CNN, Favorit TV și BBC sunt prinși cu războiul din Ucraina că altfel eram de menune în lume, Romi, dragă.