„În intervenția pentru stingerea incendiului izbucnit la structura de pe acoperișul clădirii Palatului Administrativ, ISU „SEMENIC” Caraș-Severin a intervenit cu cele 2 autospecialele de intervenție și salvare de la înălțime (42+/-3m) aflate în dotarea Detașamentelor de Pompieri Reșița și Caransebeș, achiziționate în anul 2018 de către IGSU.
Consiliul Județean Caraș-Severin derulează, în parteneriat cu ISU „SEMENIC” Caraș-Severin, Municipalitatea Vârșeț (Republica Serbia) și ADIVEST, proiectul „Rețea comună durabilă pentru situațiile de urgență din Banat”,în cadrul căruia bugetul ce revine ISU „SEMENIC” Caraș-Severin este de 696.331 euro. Valoarea totală a proiectului este de 1.492.632 euro.
Caracterul specific al proiectului este reprezentat de situația de risc de inundații din zona transfrontaliera româno-sârbă, iar necesarul de echipamente și autovehicule de intervenție și activitățile aferente au fost stabilite de către parteneri (ISU „SEMENIC” Caraș-Severin și Municipalitatea Vârșeț) în cadrul întâlnirilor avute anterior depunerii proiectului spre finanțare.
Prin proiect, al cărui termen de finalizare este luna august 2021, vor fi achiziționate echipamente specifice de intervenție în caz de inundațiii, echipamente de scufundare, de campare și de protecție a personalui, dar și autovehicule de intervenție (autocamion 4 x 4 cu platformă hidraulică pentru transport materiale la intervenții, microbuz 8+1 și autospecială pentru munca operativă de intervenție la inundații).
Tot prin proiect, va fi realizată o campanie de conștientizare privind factorii de risc – „Ajută-ne să te salvăm”- adresată populației. Vor mai fi organizate exerciții tactice comune în Romania și Serbia, cursuri de scafandri militari, va fi implementată Platforma verde IT – Rețeaua comună de avertizare pentru instituțiile cu rol operațional și populație în situațiile de urgență la Vârșeț și va fi stabilit un cadru comun de intervenții, România-Serbia, pentru personalul cu atribuții în situații de urgență“, se arată în comunicatul de presă.