Proiectul scris depus de Primăria Bocșa a primit aprobarea pentru a fi finanțat de Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest.
De investiție vor beneficia peste 800 de elevi și cadre didactice, de la ciclul primar și până la cel liceal.
„Am semnat contractul cu ADR Vest pentru Liceul «Tata Oancea», care a fost construit în 1971, iar de atunci nu s-a mai făcut nicio reparație capitală. Liceul are trei corpuri. Un corp, care este mai folosit, este oarecum decent, dar mai avem alte două care nu arată așa cum trebuie. De aceea, am făcut un proiect și cu ajutorul ADR-ului vom reuși să-l finanțăm. În acest proiect avem și noi o parte de cofinanțare, pe care trebuie să o acoperim în doi ani. O cofinanțare mare pentru nivelul orașului Bocșa. Este vorba despre 1,5 milioane de euro, pentru care va trebui să strângem cureaua cheltuielilor. Până la urma și dacă primești 100.000 de euro te bucuri că îi ai, mai ales 1,5 milioane de euro. Așa că mulțumim pentru finanțare, iar restul va fi contribuția noastră. Nu avem ce obiecta, trebuie să ne gândim că 75% dintre copiii care învață în prezent la gimnazialele din Bocșa se opresc la acest liceu, iar noi va trebui să avem un liceu etalon, și să facem condiții moderne și civilizate pentru elevii noștri”, mărturisește primarul Bocșei, Mirel Pascu.