Primarul Miclău spune că în timp ce unii se străduiesc neîncetat să-l arunce în lumina negativă prin diverse conturi false, va prefera să rămân concentrat pe proiectele constructive, fără a da curs atacurilor la persoană la care este supus constant în această perioadă din partea adversarilor mei politici.
Pe de altă parte, primarul recunoaște că unele proiecte nu au fost finalizate la timp, însă acest lucru nu se datorează lipsei de voință sau incompetenței, ci legislației stricte pe care administrațiile publice obligate să o respecte
„Instituția noastră respectă cu strictețe legea și nu face abateri de la ea, deci nu putem să acționăm aşa cum ne dictează inima sau mintea, de capul nostru, lucru ce a generat de-a lungul timpului, ce-i drept și diverse frustrări pentru unii, dar legea este lege.
Uneori întâmpinăm dificultăți tehnice sau logistice care întârzie procesul de îndeplinire la timp a lucrărilor, precum avem la parcul Vicol sau la piață, dar în ciuda acestor obstacole, vă asigur că toate proiectele începute vor fi finalizate în acest an, conform noilor termene de execuție.
Este trist totuși, trebuie să spun, că nici nu a început campania electorală, iar unii aleg să recurgă la mizerii, manipulare și atacuri, în loc să ofere idei și soluții constructive. Aceste tactici nu fac cinste nici unei părți implicate ci doar distrug încrederea și respectul nostru de dezvoltare al stațiunii, lucru care ar putea duce chiar la afectarea turismului din orașul nostru, care după cum se știe, este pe un trend ascendent!”, este de părere edilul-șef.
Miclău spune că îi pare rău că unii nu înțeleg acest aspect și se simt nevoiți să coboare atât de jos în încercarea lor disperata de a câștiga câteva voturi, împrăștiind cu noroi în propria ogradă. Că în loc să arunce cu săgeți și răutăți, ar face bine să se concentreze pe valorile care contează cu adevărat: progresul orașului nostru.
„Să adunăm gunoiul nu să-l filmăm, să-l punem în coş unde-i e locul, nu pe jos! Să fim utili, nu bădărani!
Vom continua să lucrăm cu demnitate și respect față de cetățeni, în ciuda provocărilor pe care le întâmpinăm din partea persoanelor răuvoitoare. Orașul nostru merită să fie condus cu onoare și încredere în continuare. Așa să ne ajute Dumnezeu!”, concluzionează primarul orașului Băile Herculane, Cristian Miclău.