Au lipsit șampania, pișcoturile, spiciurile oficialilor, reprezentați prin Dorinel Hotnogu, consilierul lui Nelu Tăițelu, nu și fotografia de final, cu artiștii jubilând la bustul gol, fericiți că au pus Reșița pe harta artei din România și nu numai. Ce știți voi ce e aia artă contemporană! Degeaba faceți mișto și vă dați ghionturi când treceți pe lângă ea. Arta asta nu mai e ce-a fost odată, când te uitai cu plăcere la un sân de femeie, la un car cu boi sau la o vază cu flori de câmp. Nu, arta de azi nu mai e ceea ce vezi, ci ceea ce își imaginează artistul și ea dă dimensiunea valorii nu doar a celui ce o desăvârșește, cât mai ales a celuia care o găzduiește. Adică a parcului din Govândari. Doamne, ce ne-am fi făcut noi, ignoranții acestor vremuri de cacao, dacă nu ar fi fost război și cuiva nu i-ar fi trecut prin cap să desăvârșească această operă perisabilă din nisip și saci de iută puși unul peste altul? Am fi rămas tot țărani la coada vacii!
Atât de perisabilă s-a dovedit lucrarea, încât a doua zi au și început să se prăbușească sacii din vârful piramidei. Și știți de ce? Pentru că, imediat după plecarea artiștilor să sărbătorească evenimentul, copiii s-au folosit de piramida lu’ Keops ca de un perete de escaladă, iar la coborâre și-au imaginat că se dădeau pe cur, pe tobogan. Nici un trecător nu i-a urecheat pentru faptul că își băteau joc de munca celor care au robotit timp de o lună pentru a ne arăta nouă cât de ignoranți suntem în materie de artă, în schimb, toți au sărit cu gura pe ei: „Bă, puță, stai, bă, locului, că-ți rupi o mână, un picior sau cade un sac de ăla pe tine și o să fii de pomina lumii.” Și n-ar fi exclus să se întâmple orice până în august când va începe demolarea creației perisabile. Asta numai dacă va mai rămâne sac pe sac până atunci.
A, era să uit, de pe piramida asta lu’ Keops, care scoate Reșița în lume, lipsește plăcuța cu numele autorului. Ca să știe populimea despre ce și cum stau treburile, vorba maneleștilor de pe Dâmbovița: „Am piramide, pira, pira, piramide! Dar cine e faraonu’,fara, fara,faraonu’?